Pas mare spre calificarea la Campionatul European 2022 de handbal

Pas mare făcut de naționala feminină spre calificarea la Campionatul European de handbal din acest an, după ce Neagu și Compania au reușit o victorie fără emoții, scor 31-21 (13-11), cu Insulele Feroe, într-un meci disputat la Torshavn, în Grupa a 2-a a preliminariilor CE. 

pas mare
FOTO:Sorin Pana/SPORT PICTURES

România a condus tot timpul pe tabelă la Torshavn, dar a încheiat prima repriză cu doar două goluri în avantaj, după ce au avut, la un moment dat, și 5 puncte avans.

În partea secundă, tricolorele conduse în teren de Cristina Neagu au făcut legea, reușind să câștige la zece goluri diferență, 31-21.

Crina Pintea a fost cea mai bună marcatoare a României, cu 8 goluri, urmată de Cristina Neagu, 5 goluri și Lorena Ostase, 4 goluri.

România – Austria, meciul decisiv pentru calificare

România va disputa meciul decisiv pentru calificarea la Campionatul European 2022 cu Austria, duminică, ora 18.00, în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea.

Pentru calificarea la CE 2022, tricolorele au nevoie de cel puțin un egal. În meciul tur,  din Autria, a fost 33-33.

În clasament, Danemarca ocupă primul loc, cu 10 puncte, urmată de România, 5 puncte (+5), Austria, 5 puncte (+4), Feroe, 0 puncte. Primele două clasate se califică la turneul final.

În celălalt meci din grupa a 2-a preliminară, Danemarca a învins Austria în deplasare, scor 28-18.

Turneul final al CE 2022 este programat între 4 și 20 noiembrie 2022, în Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...