Avem o cotă excelentă pentru respectrea tradiției în Stuttgart – St. Pauli. Echipa la care joacă Alexandru Maxim a câștigat toate întâlnirile directe de acasă.
Vfb Stuttgart debutează în această seară, de la ora 21:15, în 2.Bundesliga. Echipa la care joacă Alexandru Maxim are ca obiectiv să se întoarcă în prima ligă după acest sezon. Din declarațiile date înaintea confruntării cu St. Pauli (o echipă cu obiectiv similar), se desprinde o determinare care ne face să credem că Stuttgart va ataca din primul minut și nu se va mulțumi cu o diferență minimă pe tabela de scor. De altfel, a câștigat cu handicap toate meciurile directe jucate până acum pe teren propriu: 3-0 în sezonul 2012/2013, 2-0 în 2010/2011 și 2-0 în 2001/2002.
Apropo de Maxim, acesta e anunțat titular contra lui St. Pauli, dar românul are de luptat cu Grgic pentru un loc în primul „unsprezece”.
Pentru Stuttgart, retrogradarea a însemnat despărțirea de mulți jucători, aproape o echipă întreagă: Tyton, Schwaab, Kostic, Rupp, Ti. Werner, Serey Die, Didavi, Harnik, Niedermeier, Rudiger și Kravets. Au fost aduși alți fotbaliști decenți și un nou antrenor: olandezul Jos Luhukay.
St. Pauli speră să se descurce mai bine decât sezonul trecut, când a terminat pe locul 4 în 2.Bundesliga, la distanță mare de podium. Suporterii sunt nemulțumiți din cauza plecării golgetherului Rzatkowski (vândut la Salzburg), considerând că aceasta nu e mentalitate de echipă care să lupte pentru promovare.
Echipă probabilă Stuttgart: Langerak – Klein, Sama, Baumgartl, Heise – Zimmer, Hosogai – Gentner, Maxim (Grgic), To. Werner – Terodde
Absenți: Timo Baumgartl (fundaș titular, accidentat), Tobias Werner (mijlocaș rezervă, accidentat), Kevin Großkreutz (fundaș titular, accidentat)
Echipă probabilă St. Pauli: Himmelmann – Hornschuh, Sobiech, Ziereis, Buballa – Hedenstad, Avevor, Buchtmann, Kalla – Bouhaddouz, Picault
Absenți:
Pariul nostru: victorie Stuttgart / cotă: 1.75. Încredere pont: 8/10.
Atenție:
Nu există pariu sigur 100%, nici măcar când meciurile sunt aranjate. Noi scriem ce credem că ar putea să se întâmple. Vă oferim informații și o sugestie. Responsabilitatea pariului vă aparține în totalitate.
Nu pariați bani pe care nu vă permiteți să îi pierdeți!
Credit foto: kicker.de
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.











































