Cele mai eficiente sporturi pentru slăbit interesează tot mai multă lume odată cu apropierea primăverii, când corpul atletic „revine” la modă. Francezii de la pause-sport.com au făcut lista mișcărilor care ard un număr mare de calorii.

Sunt sporturi pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele, în interior și în aer liber, în grup sau individuale, pentru cei răbdători sau pentru cei care se plictisesc repede.
Dacă vrei să slăbești, alege tipul de antrenament care ți se potrivește și nu uita de o dietă echilibrată.
Dacă faci sport, nu trebuie să te înfometezi pentru o siluetă ideală.
Squash-ul
Sport practicat într-un spațiu închis de mici dimensiuni, care presupune un efort fizic ridicat. Poți pierde 700 de calorii doar în timpul unei partide. Alte avantaje ale practicarii squash-ului.
Yoga bikram

Este o formă de yoga foarte la modă, practicată într-o cameră în care temperatura este foarte ridicată (35 – 42 grade Celsius). Aceasta disciplină îți permite să pierzi în greutate repede şi să îți fortifici masa musculară.
Drumețiile
Pentru mulţi, drumeţiile reprezintă doar o formă de relaxare. Alţii le consideră foarte utile pentru o formă fizică excelentă, alegând trasee lungi de kilometri cu suișuri și coborâșuri provocatoare.
Ciclism în apă

În prezent nu este un sport foarte popular în România, dar asta se poate schimba în viitorul apropiat. Ai încercat vreodată să pedalezi în apă? Kilogramele în plus se duc cum ai spune … pește!
Exerciții cu o ganteră Kentlebell
Te ajută să câştigi masă musculară. Gantera are o formă specială care permite exercițiile de anduranță. Se ard până la 800 de calorii pe oră.
Burpees

Burpees imită săritura broaștei, din poziție. Sunt printre printre cele mai eficiente și solicitante exerciții. Cum se execută: 1. Stai în picioare, cu spatele drept și privirea înainte; 2. Cobori în genuflexiune; 3. Duci picioarele în spate pentru a obține o poziție planșă; 4. Faci o flotare; 5. Revii în poziția de genuflexiune; 6. Revii în picioare; 7. Execuți o săritură.
Săritul corzii
Sărituri cu coarda
Este sportul ideal pentru a arde calorii şi pentru a evita problemele de celulita. Îți permite să arzi 700 de calorii pe oră. Asigură-te că folosești o coardă adaptată la înălțimea ta.
Canotajul
Acest sport necesită anduranţă, forţă fizică şi muncă în echipă. Într-o oră, vâslașii ard aproximativ 700 de calorii.
Fotbalul
„Sportul rege” este foarte eficient dacă vrei să slăbești. Într-o oră arzi peste 700 de calorii dacă ai profilul lui Bănel Nicoliță. Dacă stai „la pomană” sau în poartă, nu consumi.
Datul cu rolele
Pare greu de crezut, dar poți arde 600 de calorii pe oră dacă te dai cu rolele. Este o activitate incompatibilă cu plictiseala, motiv pentru care se numără printre preferatele copiilor.
Paddling

Nu este ușor să vâslești în timp ce îți menții echilibrul, în picioare, pe o placă de genul celor pentru surfing. Surse din domeniul fitness-ului spun că se ard 700 de calorii într-o oră.
Dansul la bară
Automat, te poți gândi la varianta erotică, dar dansul la bară înseamnă mult mai mult. Nu degeaba cochetează acceptarea în rândul Jocurilor Olimpice. Este o activitate fizică foarte solicitantă.
Antrenamentul Bosu
Este un tip de antrenament cardio ce are la baza mișcările clasice de aerobic, dar care se execută pe o sferă de 65 cm. Aceasta are două suprafețe: una plană și alta concavă.
Antrenamentul cu stepper

Este un mod sigur de a pierde greutate și de a te menține în formă. Este foarte popular pentru că se poate practica și acasă. Ai nevoie doar de un stepper și de voință. Într-o oră se pot arde 600 de calorii. Este indicat să ții și o ganteră ușoară în fiecare mână.
Baschetul
Săriturile frecvente, schimbările de ritm și de direcție, precum și mișcarea aproape continuă caracteristice baschetului te ajută să arzi aproximativ 800 de calorii pe oră.
Natația
Înotul favorizează o siluetă perfectă și este o modalitate excelentă de relaxare. Dacă vrei să pierzi din greutate, trebuie să știi că o oră de natație arde aproximativ 700 de calorii.
Urcatul treptelor
Dacă crezi că nu e un sport să urci și să cobori scările, te înșeli. O oră de activitate intensă, îmbrăcat adecvat, te ajută să pierzi 1000 de calorii.
Alergarea
Este o activitate la îndemâna oricui. Fie pe bandă, fie în aer liber, alergarea topește 1000 de calorii în numai o oră, la un ritm mediu.
Body Pump
Acest antrenament de 50 de minute provoaca toate grupele musculare majore prin utilizarea celor mai bune exerciții cu greutate, cum ar fi genuflexiuni, fandări, prese, ascensoare etc. Se pierd 1000 de calorii pe oră.
Boxul
Practicarea boxului este benefică sistemului cardiorespirator. Specialiștii spun că arzi între 700 și 900 de calorii într-o oră de antrenament.
Sărituri în plan vertical
Dacă dorești să faci mușchi la picioare și să slăbești, săriturile repetate în plan verticale, cu mâinile și picioarele poziționate lateral, reprezintă calea spre succes.
Antrenamentul TRX
Este un antrenament care folosește doar două benzi și greutatea propriului corp, însă cu rezultate care întrec așteptările: dezvoltă forța, echilibrul, flexibilitatea, te scapă de kilogramele nedoride.
Schiul
Sporturile de iarnă sunt, de asemenea, foarte eficiente pentru a elimina kilogramele in plus. Dacă schiezi timp de o oră, vei arde până la 1100 de calorii.
Volei pe plajă
Acest sport colectiv sporește rezistența şi tonifiază mușchii. Se pot arde până la 500 de calorii.
Dansul
Dansul combină distracția cu utilul. Sunt multe opțiuni: zumba, modern jazz, hip-hop, etc. Specialiștii estimează că într-o oră de dans se ard în jur de 370 de calorii. Cu cât ritmul este mai alert, cu atât numărul de calorii consumate crește.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.