Câteva din poveștile Rapidului, spuse de Florin Motroc: „Ne-am luat câte un șut în fund și câte o palmă după ceafă!”

Câteva din poveștile Rapidului, spuse de Florin Motroc (54 de ani), fiul marelui fost fotbalist al Rapidului Ion Motroc (85 de ani). Juniorul o antrenează acum pe East Riffa Club, în Bahrain. El s-a specializat pe fotbalul arab, unde a și câștigat două campionate, cu Al Shabab Al Ordon (Iodania), în 2012-2013, și cu Al-Riffa (Bahrain), în 2013-2014. Florin e un mare rapidist, a fost crescut în Giulești, unde a făcut junioratul, jucând pentru această echipă la seniori între 1993 și 1996. 

cateva din povestile

Nu ai reușit să ajungi la inaugurarea noului stadion al Rapidului…

Îmi pare foarte rău că nu am fost, dar, în același timp, mă bucur enorm că a putut să vină tata. Eu poate mai am șansa să ajung pe Giulești, poate chiar la anul, când se fac 100 de ani de la înființarea clubului. Poate am șansa să și joc, că m-am refăcut după ce mi-am rupt ligamentul acum vreo patru ani la un meci de old-boys. Vorba lui nea Rică: de la o vârstă, te mai lasă planetarele…

Păi nea Rică voia s-o mai dea pe la spate, dar nu prea i-a mai ieșit. Ai văzut faza?

Da, creierul rămâne tânăr, dar corpul nu te mai ajută.

Visul de a antrena Rapidul

Când ai spus „poate mai am șansa…”, mă gândeam că te referi la antrenorat, să antrenezi Rapidul…

Știi cum e, speranța moare ultima. Nu m-am bătut niciodată cu pumnii în piept că sunt mare rapidist, deși sunt. M-am născut chiar în anul în care Rapid a luat primul titlu, în 1967, când tata a fost campion aici. El chiar a dat o declarație în Sportul, spunând că eu, mama și Rapid suntem dragostea vieții lui, fiecare în parte. Nu ascund că e un vis al meu să antrenez Rapidul și sper ca la un moment dat să se întâmple. Dacă nu, măcar să am șansa să intru în vestiarul care poartă numele tatălui meu. Asta m-a bucurat foarte mult, că i-au dat numele tatălui meu.

Tu ai vrut ca una dintre loje să poarte numele lui, nu-i așa?

În prima fază, era vorba de o lojă, dar ulterior am aflat că acestea vor purta doar numele celor care au murit. Am fost foarte supărat când am aflat că una dintre loje nu va mai purta numele tatălui meu și am avut o reacție cam dură. Am spus că nu mai calc pe Giulești dacă oficialii Rapidului fac această mojicie. Însă nimeni nu mi-a comunicat că au păstrat surpriza să-i dea numele vestiarului.

Acum te-ai liniștit?

Acuma nu mai sunt supărat. Tuturor ne-a trecut. Și lui Șumi, și lui Pancu. La Rapid ne mai enervăm, dar ne trece repede. Tata a luat Cupa României cu Rapid, ca antrenor, în 74-75, când a bătut ce era mai bun în România atunci, următorul an a scăpat cum a scăpat, iar al doilea an a retrogradat și l-au fugărit pe acolo, l-au luat și pe el cu „du-du-du”.

Explicația unei poze

Și cum de s-a mai întors?

S-a întors iar în 1979, când a ratat promovarea pe Republicii, cu Târgoviște, la care juca Dobrin. Da, tata face parte din istoria Rapidului, și ca jucător, și ca antrenor. Am ținut foarte mult să fie la inaugurarea noului stadion, pentru că a fost un moment special, și de-aia l-am rugat pe fratele meu să meragă cu el acolo. Mai ales că a venit și colegul și prietenul lui, nea Tache Macri. Ei au rămas într-o relație extraordinară, vorbesc mult la telefon. Am o poză cu ei și cu Greavu în „foarfeci”, cu explicația „Așa se joacă în Giulești”. Ăștia sunt legende.

Seniorul a lipsit doar patru meciuri în opt ani! 

Și tu ai făcut junioratul în Giulești și ai jucat apoi și ca senior pentru Rapid…

Eu nu m-am considerat niciodată o legendă în Giulești, chiar dacă sunt crescut acolo, am jucat de la 5 ani la Rapid până la 18, am plecat înjurat fiindcă eram băiatul lui Motroc și ziceau că joc pe pile, apoi m-am întors în 1993-1994, sezonul în care a venit Copos, și am mai jucat aproape doi ani. Apoi am fost împins să plec de Mircea Rădulescu, pentru că mă obliga să joc ceva ce nu voiam și n-am acceptat. Tata este o legendă a Rapidului. A jucat nouă ani aici, iar în opt ani a lipsit doat 4 meciuri din echipă! Și alea 4 absențe au fost din cauza galbenelor, că tata n-a fost accidentat. Doar în Turcia și-a paradit genunchiul și apoi s-a lăsat. Altfel, tata prindea echipa națională.

„Îi plăceau viața, șprițul și lăutarii!”

A avut viață sportivă, de nu s-a accidentat deloc la Rapid?

Lui tata i-a plăcut viața. I-a plăcut șprițul, să se înconjoare de o atmosferă foarte boemă, cu lăutari după el. De multe ori, mergeam și eu cu el, ne întâlneam cu foarte mulți artiști prin oraș, pe unde bântuia tata, pe la restaurantele elevate din centru. La Bulevard, la Capșa… Se întâlnea cu Ștefan Bănică senior… Așa l-am cunoscut și pe Bănică junior, că și el venea cu taică-su. Noi mergeam după ei ca niște cățeluși.

Vezi și:   Amatorism la Rapid, de la patron la președinte

Ai vorbit cu tatăl tău după evenimentul de sâmbătă seara?

Da, am vorbit cu el, era cu nea Tăchiță Macri, a stat la tata până a doua zi, când a plecat înapoi în Franța. Chiar auzeam prin telefon în comentariul celor de la DigiSport, zicea Radu Paraschivescu că nu înțelege de ce nu au venit Nicki Dumitriu și Puiu Ionescu. Pentru că din echipa Rapidului campioană în 1967 au mai rămas doar patru jucători: Rică, tata, Niki Dumitriu și Puiu Ionescu. Nea Puiu Ionescu am înțeles că ar fi luat Covid și de-aia n-a putut să vină, iar nea Niki e într-o stare destul de dificilă, se folosește de un scaun cu rotile ca să se deplaseze, îl dor foarte tare picioarele și articulațiile.

Tatăl tău cum stă cu sănătatea?

Și tata are o proteză din titan în șoldul din dreapta, pe care făcea multe alunecări. I-au tăiat din capătul femurului și i-au pus o orteză specială, altfel n-ar putea să meargă. Din cauza asta nu mai poate face saună, i s-a interzis de vreo zece ani. E unul din regretele lui, pentru că primul lucru când și-a făcut casa în Giulești a fost sauna, apoi a construit restul. L-am văzut și pe nea Vio Kraus, care făcea și el parte din lotul Rapidului, a jucat mai puțin, dar rămâne și el un nume emblematic pentru Rapid. Când l-am văzut și pe domnul Dungu, nu-mi venea să cred. Eu l-am prins antrenor la juniori la Rapid. 91 de ani. Aveam niște antrenori atunci… Nicolae Cristescu, Socec… Aveau o ținută specială.

Câteva din poveștile Rapidului: Cu carnetul de note în mână și cu unghiile tăiate!

Ce îți mai amintești din perioada junioratului?

Când intram în vestiar cu domnul Cristescu, trebuia să avem carnetul de note în mână, să arătăm unghiile și să avem o frizură adecvată. Toate țineau de disciplină. Echipamentul să fie curat întotdeauna, ieșeam mereu cu tricou alb și șortul vișiniu. Erau chestii care ni s-au impus de la pitici. Totul pleacă de aici, de la disciplină, de la orgnizare.

Și cum i s-a părut evenimentul de sâmbătă tatălui tău?

cateva din povestile

Era foarte șocat de atmosferă, a rămas surprins de stadion. Mi-a spus că atunci când a intrat pe noul Giulești, el vedea tot stadionul vechi! Mi-au dat lacrimile când mi-a zis. A rămas plăcut surprins de felul cum a fost primit, le mulțumește celor care i-au strigat numele, am văzut că la un moment dat a și cântat o strofă din imnul Rapidului. M-am bucurat mult. Tata e legat mult de istoria Rapidului, am trăit lângă el, am mers cu vagonul de dormit care era garat pe linie moartă când plecam prin țară să jucăm. N-aveam bucătar, n-aveam nimic. Tata cu unul dintre maseuri făceau micul dejun dimineața, ouă fierte la pahar…

Șprițul de sâmbătă seara

Au băut și ei un șpriț sâmbătă seara? Nea Tache și tatăl tău?

Da, da, da. Chiar îmi spunea fratele meu: „Băi, le-am pus câte un pahar de vin și nea Tache îi face marcaj om la om la sticlă.” Nu prea mai au voie. Amândoi iau pastile de inimă, de memorie. Trebuie să-i ținem în frâu. Tata îmi zice tot timpul când vorbesc cu el: „Băi, mi-e dor de un șpriț! Mi-e dor să-mi cânte lăutarii!”

Legenda cu alergatul pe șine chiar s-a întâmplat?

Tata nu a fost fugărit pe șine. Lui i-au strigat „Motroc huidu-hu / Ia-ți valiza și te du”, în anul în care au retrogradat. Alții au fost fugăriți pe calea ferată. Eu am scăpat. La noi, doar au intrat în vestiar. În 93-94, când a plecat Mircea Rădulescu, înainte să jucăm cu Inter Milano, era Marcel Pușcaș antrenor. Am avut o serie neagră, am început campionatul foarte prost, vreo 4-5 înfrângeri. După ce ne-a bătut și Electroputere cu 1-0 pe Giulești, a venit toată galeria peste noi, au blocat intrarea de la Teatru până pe tunel. Erau și pe tunel, și în vestiar! N-aveai pe unde să ieși.

Păi și ce-ați făcut?

Ne-au luat la înjurături, i-au muștruluit tare pe cei care veniseră de la Steaua – Andrași, Iovan, parcă venise și Jean Vlădoiu. După ce ne-au certat zdravăn vreo juma de oră, ne-au zis „Hai, acum puteți să plecați acasă!” Din vestiar au început să se desfacă așa, cum a dat Moise cu toiagul și s-au desfăcut apele, se dădeau la o parte în stânga și-n dreapta, iar noi printre ei. Unii au mai luat câte un șut în fund, alții o palmă peste ceafă… „Să vă treziți, nesimțiților!”

Vezi și:   Complexul "Lia Manoliu": mucegai, rugină, miros de urină!

Conflictul cu „nea Vio Hizo”

Și v-ați trezit?

Ne-am trezit! L-au schimbat pe Pușcaș, pe Marcel, a venit nea Vio Hizo. Am avut încă vreo două-trei etape slabe, au am avut un mic conflict cu Hizo, am vrut să plec, a vrut să mă ia Petrolul, dar am revenit după vreo lună jumate. Nu mi-a pornit mașina de vreo două ori, aveam un Fiat Ritmo, o luasem din Comisarul Catani, și am întârziat la antrenamente. Hizo a dat o declarație atunci, a zis că dacă petrec prea multenopți prin discoteci și baruri, nu am cum să mă trezesc dimineața, ceea ce nu era adevărat, pentru că eu nu bântuiam prin baruri în perioada aia.

Numele de Motroc îți crea tensiuni?

Presiunea pe mine era foarte mare, aveam un nume pe care trebuia să-l duc demn și nu îmi permiteam bagabonțeli. Hizo m-a scos din lot și am vrut să plec la Petrolul. Până la urmă, m-a chemat înapoi și m-a băgat titular cu UTA, după doar o săptămână de antrenament.

Jucătorul meciului

Și cum ai jucat?

Eu eram pregătit, mă antrenasem cu Petrolul, am fost jucătorul meciului, am bătut 4-1, i-am dat o pasă de gol lui Cezărică Zanfir. Nea Vio a venit să dea mâna cu mine la final, n-am vrut și mi-a dat una peste ceafă. I-am zis că n-am jucat pentru dânsul, ciu pentru mine, că dacă aș fi jucat pentru dânsul n-aș fi făcut-o nici de doi bani. Eu cu nea Vio am multe amintiri, și mai frumoase, și mai puțin frumoase, dar țin la el, este unul din antrenorii pe care i-am admirat. El, Florin Marin… Mi-au marcat perioadele mele fotbalistice.

Hai să trecem și la actualitate. Cum vezi venirea lui Mutu? Pancu a spus că Rapid ar fi avut nevoie de un antrenor cu „sânge vișiniu”.

Nu sunt neapărat de acord cu Daniel. Am fost și eu supărat, ca și el, pentru că am fost pe lista clubului pentru funcția de antrenor, în două rânduri, dar nu m-au ales pe mine. Între mine și Alexa a fost ales Alexa. S-a spus că are experiențaLigii a doua din România, promovări, retrogradări. Dar avea mai multe retrogradări decât promovări. Aveam și eu ceva experiență, am fost de două ori campion și o dată vicecampion. Întorcându-mă la ce a spus Daniel, e normal, a avut și el frustrările lui, avea o mare ambiție să arate că au greșit cu el prima dată. Dar ăsta e Rapidul! Ceva special. Acum ești idol și te poartă pe brațe, iar după 5 minute ești huiduit.

Copos trebuia să fie invitat!

Vezi actualul Rapid revenind în prim-plan, să se bată la titlu, la Cupa României?

Eu zic că da. Dacă se vor băga bani, sigur vor reveni. Fără bani, nu poți să te bați la titlu. Când s-a bătut Rapid la titlu, s-au băgat bani. Copos a băgat mulți bani atunci. Și apropo de Copos, eu cred că trebuia să fie invitat sâmbătă la inaugurarea noului stadion.

Nu știu dacă voia el să vină…

Asta e partea a doua. Dar nici Liță Dumitru nu trebuia să lipsească. El a crescut în Giulești, pe lângă tata, pe lângă cei grei ai Rapidului. A jucat vreo cinci ani în Giulești, a luat și o Cupă.

E considerat mai mult stelist decât rapidist…

E adevărat, dar a jucat cinci ani la Rapid. N-a trecut pe-acolo ca gâsca prin apă. Eu pe Liță Dumitru l-aș putea pune imediat după primii 5 fotbaliști români ai tuturor timpurilor, care au fost, într-o odine aleatorie: Dobrin, Hagi, Marcel Răducanu, Balaci, Dănuț Lupu. Apoi vin Liță Dumitru, Iordănescu…

A pierdut Supercupa după ce a fost egalat în minutul 95!

Tu cum stai în Bahrain?

Florin Motroc, la câștigarea titlului din Iodania, în 2013

Sunt pe locul 5 acum. Anul trecut am fost pe locul 2, cu un număr de puncte mai mare decât atunci când au câștigat ei campionatul ultima oară, în 1994. De atunci și până în 2021, acest club nu a mai intrat în Top 4! A fost prima oară anul trecut pe locul 2. Am calificat pentru prima oară echipa în Cupa Asiei, un fel de Europa League. Acum am pierdut mulți jucători față de anul trecut.

Ai jucat două finale anul acesta, nu?

Da, dar să-ți spun cum am pierdut Supercupa Bahrainului. Am condus cu 1-0 până în minutul 94 și 50 de secunde, arbitrul era cu fluierul în gură, să pună capăt partidei. La o minge bubuită de apărarea adversă, unul dintre fundașii mei centrali a vrut să facă stop cu talpa, mingea a sărit într-un coechipier, care a făcut henț la 18 metri de poarta noastră. M-au egalat din lovitura aia, iar la loviturile de departajare mi-au ratat trei copii. În minutul 95, mă vedeam cu Supercupa în brațe… Apoi am calificat echipa în finala Cupei Regelui, unde am pierdut iar la penalty-uri, tot cu trei lovituri ratate!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...