12.1 C
Bucuresti
vineri, aprilie 24, 2026
alexandrion group

Alexandrion Group susține Petrolul pentru promovarea în Liga 1

Alexandrion Group a anunțat prelungirea parteneriatului cu gruparea Petrolul Ploiești, care are ca obiectiv în acest an promovarea în Liga 1. Colaborarea dintre cele două părți a început în 2014, ajungându-se acum la cel de-al șaptelea an de parteneriat. „Suntem bucuroși...
exista sanse

Există speranțe: antrenorii tineri de la copii și juniori vor performanță, nu șpagă

Există speranțe în fotbalul românesc: antrenorii tineri de la copii și juniori vor performanță, nu șpagă. O spune un patron de școală de fotbal, Dan Vieriu. După absolvirea cursurilor Sports Business Academy, Dan a decis să își dea un restart în...
am dat-O de gaard

Am dat-O de gaard. Pamflet cu râs printre lacrimi

Am dat-O de gaard rău de tot și cu Islanda, dar mai ales cu Norvegia. În așa Hal(land) ne-au bătut norvegienii, că ne (Er)ling(em) rănile. De fapt, asta știm noi să facem cel mai bine. Și nu de-acum, ci din vremea...
dor

Dor de Sebastian Domozină, dor de Craiova Maxima!

Dor de Sebastian Domozină, dor de Craiova Maxima! A fost o dată o mare echipă, a fost o dată un mare comentator sportiv... Cum trec anii, nea Sebi! Dureros de repede, atroce de numărat, dar trec și tot trec, iar...
brandul steaua

Brandul Steaua, la mare căutare. Sportul din România, dependent de structurile de stat!

Brandul Steaua poate aduce în continuare potențiali clienți pentru sponsori. Corina Otrocol, manager de marketing la Ferratum Money și fostă jucătoare de baschet, ne explică de ce e atractiv în continuare numele Steaua și ne spune că sponsorii care...
imunizarea

Imunizarea prin baschet, salină și vitamine: peste 400 de copii nu mai știu ce...

Imunizarea prin baschet, salină și vitamine pentru peste 400 de copii. Aceasta este una dintre reușitele lui Ionuț Urzeală, unul dintre tinerii de succes din antreprenoriatul sportiv, fondator al proiectelor iSports Ploiești și Ploiești Basketball. Cum s-a schimbat managementul sportiv...
"Dinamo arde

„Dinamo arde și este încă vie pentru că are în spate suporteri fantastici. Ce...

Cristian Gheorghe (38 de ani) este omul care a pus bazele primei academii de sport și business din Europa de Est, acreditată acum la nivelul Uniunii Europene. „Dinamo arde și este încă vie pentru că are în spate suporteri...
si jucatorilor

Și jucătorilor de golf le place fotbalul! Alexandrion Group, premii pentru oamenii de business

Și jucătorilor de golf le place fotbalul! Alexandrion Group a fost partener principal la turneul de golf dedicat comunităţii de business din România, organizat de Camera de Comerţ Britanică Română (BRCC) și a oferit, pe lângă alte numeroase premii,...
un nou sport

Un nou sport cucerește România! Hagi îl folosește la antrenamente, Ibrahimovici îl practică!

Un nou sport a fost adus în România de o doamnă jurist, Elisabeta Gherghișan (50 de ani) pe numele ei. În urmă cu mai mulți ani, a văzut un meci de padbol și s-a îndrăgostit de acest sport. Lucra...
fcsb vs dinamo

FCSB vs Dinamo: unii încearcă să-și revină, ceilalți transferă cu camionul

FCSB vs Dinamo se joacă sâmbătă, de la ora 21, în cadrul etapei a 6-a din Liga1. "Câinii" continuă seria transferurilor, 4 într-o zi, în timp ce mulți dintre băieții lui Becali revin după infectările cu Covid-19. Chiar dacă este...

Cele Mai Noi Articole

Maria Panțîru a luat bronz la Europenele de lupte Under 23

Deși are numai 20 de ani, Maria Magdalena Panțîru (CSU ASE, categoria 65 kg) a urcat pe podium la Campionatul European de lupte Seniori...