Bianca Ghelber a obținut calificarea în finala probei de aruncarea ciocanului la Jocurile Olimpice de la Tokyo! Vedeți mai jos ce au făcut ceilalți sportivi români.
Ultima aruncare a Biancăi Ghelber, cea care a măsurat 71,72 metri, i-a adus calificarea. Primele două (69,78 m și 70,80 m) nu ar fi fost suficiente pentru accederea în ultimul act. Finala va avea loc marți, 3 august, de la 14:35.
Tot la atletism, în calificările probei de săritură în lungime, au luat startul două sportive din România. Alina Rotaru a sărit 6,51 metri, iar Florentina Iucșo – 6,36 m. Ambele au ratat finala, întrucât baremul de calificare era 6,75 metri.
Iată și alte rezultate ale sportivilor români din această zi a Jocurilor Olimpice și programul competițional al reprezentanților noștri, pentru mâine, 2 august, la Tokyo.
Lupte
Alin Ciurariu a pierdut primul meci din optimile de finală ale competiției de lupte greco-romane (+130 kg), 0-9, cu Mijain Lopez (Cuba), triplu campion olimpic. Cubanezul s-a calificat apoi în finală, așa că românul nostru va evalua în recalificări, împotriva iranianului Amin Mirzazadeh. Dacă bate, Ciurariu va lupta apoi pentru medaliile de bronz!
Tenis de masă
Naționala feminină a României a obținut calificarea în sferturile competiției pe echipe, în urma victoriei cu 3-0 din partida cu selecționata Egiptului.
În primul meci, perechea Daniela Dodean – Elizabeta Samara a învins cuplul Helmy Yousra – Abdelaziz Farah, cu scorul de 3-0 (11-8, 13-11, 11-6). În următoarea partidă, Bernadette Szocs a câștigat cu 3-2 (10-12, 9-11, 11-6, 11-7, 11-7), după ce a revenit de la 0-2. Ultimul punct a fost adus de Elizabeta Samara, ca rezultat al victoriei cu Abdelaziz Farah, scor 3-1 (11-4, 9-11, 11-9, 11-8).
În sferturile de finală, naționala feminină va întâlni, mâine, de la 8:30, selecționata similară a Hong Kongului, care a trecut în optimi, cu scorul de 3-1, de Brazilia.
Programul sportivilor români la Jocurile Olimpice – Ziua 10, 2 august
3:47 – ATLETISM – Calificări, 1500 metri: Claudia Bobocea
4:13 – CANOE – Calificări, 1000 metri: Dublu masculin (Cătălin Chirilă și Victor Mihalachi)
5:00 – LUPTE greco-romane (+130 kg) – Recalificări: Alin Ciurariu – Amin Mirzazadeh (Iran)
8:30 – TENIS DE MASĂ – Sferturi: România F – Hong Kong F
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.
[…] Bianca Ghelber, în finala olimpică la aruncarea ciocanului. Ce au făcut… […]