Campionii suntem noi! Aur și argint pentru România în probele de dublu vâsle

Campionii suntem noi! Aur și argint pentru România în probele de dublu vâsle de la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris.

campionii

Florian Marian Enache şi Andrei Sebastian Cornea au adus prima medalie de aur la masculin într-o probă de vâsle în istoria canotajului românesc.

Campioni europeni în exerciţiu, Andrei şi Marian au făcut o cursă excelentă la dublu vâsle, declanșând un sprint devastator pe ultimele sute de metri, cu care s-au desprins în câștigători, cu timpul de 6 min 12 sec 58/100. Pe locul doi s-au clasat Ţările de Jos, iar pe trei Irlanda.

„Suntem zeii apelor în proba de dublu vâsle masculin. Prima medalie de aur în această probă, dacă nu mă înşel. Sunt foarte bucuros că am reuşit să scriem din nou istorie. Eu cu Andrei am scris istorie, nu am cuvinte să mă exprim. Ştiam că putem reuşi, doar că nu am vrut să mă afirm înainte. În 4 zile este ziua mea de naştere şi este cel mai frumos cadou pe care mi-l puteam face vreodată”, a punctat Florin Marian Enache la TVR.

„Nu nu am cuvinte, am scris istorie alături de Florin”, a declarat, emoționat, Andrei Cornea.

Medalia de aur a revenit Noii Zeelande, iar pe trei s-a clasat Marea Britanie.

Fetele, la 24 de sutimi de aurul olimpic

La rândul lor, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat argintul la dublu vâsle, după o cursă tensionată.

Campioanele olimpice de la Tokyo au condus la 1.000 de metri, dar au încheiat pe locul secund, în 6 min 50 sec 69/100, fiind devansate pe final de Noua Zeelandă, la doar 24 de sutimi (6:50.45). Medaliile de bronz au revenit Marii Britanii (6 min 53 sec 22/100).

Vezi și:   Concurs de pronosticuri pe PariuriX.com

„Suntem fericite pentru acest rezultat. Am dat totul în această cursă. Mai mult de atât nu mai puteam să facem. Aşteptăm cursa următoare şi sperăm să fie acolo aşa cum ne dorim”, a fost mesajul Ancuţei Bodnar la TVR.

„Ne bucurăm că au reuşit băieţii să cucerească aurul. Noi nu am reuşit acum, dar cu siguranţă am dat tot ce am putut. Consider că am dat totul. Sunt mândră de echipa noastră, că am luptat şi nu am renunţat”, a completat Simona Radiș.

România are până acum patru medalii la JO 2024, două de aur – David Popovici, la înot 200 metri liber, și Andrei Cornea şi Marian Enache, la canotaj dublu vâsle masculin, una de argint – Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, la canotaj dublu vâsle feminin, şi una de bronz – David Popovici, la înot 100 metri liber.

Sursa foto: Comitetul Olimpic și Sportiv Român

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...