Neagu și Compania s-au calificat în grupa principală de la Europeanul de handbal

Neagu și Compania s-au calificat în grupa principală de la Europeanul de handbal. În meciul decisiv din grupa C preliminară, tricolorele au învins Macedonia de Nord cu 31-23 (13-12).

Captură: Digisport

După o primă repriză echilibrată, încheiată cu avantaj de un singur gol, România s-a desprins rapid și decisiv pe tabelă în partea a doua a meciului.

Principalele marcatoare pentru echipa noastră au fost Neagu (10 goluri) şi Seraficeanu (5), în timp ce de la Macedonia de Nord s-a remarcat Dabevska, cu 7 reușite.

În urma acestui rezultat, România s-a calificat de pe locul 3 în faza următoare a competiției, după ce, în celelalte meciuri din grupa C a fost învinsă de Țările de Jos, cu 29-28 și de Franța, cu 35-21.

Neagu și Compania au ca obiectiv clasarea în primele zece

În grupa principală, „tricolorele” s-ar încrucișa cu grupa D, din care Muntenegru este deja calificată. Pentru celelalte două locuri se luptă Germania, Polonia și Spania.

Obiectivul naționalei României la Campionatul European 2022 este clasarea între primele zece formații, adică măcar locul 5 în grupa principală din care face parte.

Campionatul European de handbal feminin se dispută între 4 și 20 noiembrie 2022 în Slovenia, Muntenegru și Macedonia de Nord.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...