Aviz amatorilor de la FCSB, care nu au reușit să găsească niciun apărător de calitate! Iată 15 fundași centrali liberi de contract, care au câștigat trofee sau care au fost convocați la naționalele țării lor.
Pentru a întări defensiva, conducătorii „roș-albaștrilor” nu aveau nevoie să bată lumea în lung și în lat. Nici măcar să colaboreze cu o firmă de scouting. Era suficient să intre pe un site precum transfermarkt.com și să listeze fundașii centrali fără contract.
Potrivit informațiilor de pe platforma amintită, în acest moment există în jur de 500 de apărători centrali liberi de contract. Unii dintre ei, precum Kanon sau Ousmane Viera, au trecut prin Liga I.
Am selectat 15 fundași care nu au împlinit încă 31 de ani și au în palmares fie trofee, fie convocări la naționalele țării lor. Cu siguranță că, dacă ar dori, fecesebiștii ar avea acces la site-uri mult mai performante, ținute de agenții de scouting.
Până la urmă, cine ar trebui să caute jucători pentru FCSB? Meme Stoica? Antrenorul? Mache? Valeriu Argăseală? Dică tot povestește „pățania” cu fundașul central portughez care a ales să joace în a doua ligă spaniolă, de parcă ar fi o scuză. Dimpotrivă. Episodul arată cât de neconvingător a fost cel care vorbit cu fotbalistul.
Declarațiile sunt atât de absurde, încât le dai pe repeat, ca să te asiguri că ai auzit bine, apoi îți faci cruce. Clubul lui Becali nu mai este Steaua pe care o știam nu din cauza demersului lui Talpan, ci din cauza lipsei de profesionalism de care dau dovadă toți din staff. Cum ar fi fost să apară antrenorul, pe vremea lui Ion Alecsandrescu, și să spună senin: „Pur și simplu nu există fundași centrali!”.
FCSB joacă mâine de la ora 21:15 meciul decisiv de calificare în play-off-ul Champions League, la Plzen, după 2-2 acasă și se bazează doar pe Bălașa și Larie ca fundași centrali, ultimul făcut deja praf de Becali.
Fundași centrali interesanți care apăreau ieri pe transfermarkt:
1. Wilfred Kanon (24 de ani, 1.90 m, Coasta de Fildeș, cotă de piață 1,25 milioane) – ultimul club: Ado Den Haag (câștigător al Cupei Africii, 20 de selecții / 1 gol pentru naționala Coastei de Fildeș);
2. Ousmane Viera (foto deschidere, 30 de ani, 1.85 m, Coasta de Fildeș, 1 milion) – Adanaspor (Cupa Africii, campionatul României, Cupa României, 19 selecții / 1 gol pentru naționala Coastei de Fildeș);
3. Marko Jovanovic (29 de ani, 1.84 m., Serbia, 750.000) – Bnei Yehuda (de 4 ori campion al Serbiei, o cupă a Serbiei, 24 de selecții pentru naționala U21 a Serbiei);
4. Ignacio Fideleff (28 de ani, 1.88 m., Argentina, 600.000, foto) – Nacional Paraguay (Cupa Italiei, fost internațional U20);
5. Ivan Ivanov (29 de ani, 1.86, Bulgaria, 600.000) – Arsenal Tula (campion al Elveției, dublu campion al Serbiei, 41 selecții / 3 goluri pentru naționala Bulgariei);
6. Essaid Belkalem (28 de ani, 1.90, Algeria, 1 milion) – US Orleans (Cupa Algeriei, 19 selecții / 1 gol pentru naționala Algeriei);
7. Joel Ekstrand (28 de ani, 1.88 m, Suedia, 750.000) – Rotherham (Cupa Suediei, două selecții pentru naționala Suediei);
8. Mourtada Fall (29 de ani, 1.91 m., Senegal, 750.000) – Wydad (campion al Marocului);
8. Anil Karaer (29 de ani, 1.85, Turcia, 650.000) – Genclebirligi (fost internațional U19);
10. Even Hovland (29 de ani, 1.90 m, Norvegia, 600.000) – 1. FC Nuremberg (dublu campion al Norvegiei, dublu câștigător al Cupei Norvegiei, 24 de selecții pentru naționala de seniori);
11. Igor Armaș (30 de ani, 1.94 m., Moldova, 600.000) – Kuban Krasnodar (51 de selecții / 4 goluri pentru naționala Moldovei);
12. Mobido Diakite (30 de ani, 1.92 m., Mali, 400.000) – Ternana (dublu câștigător al Cupei Italiei, câștigător al Supercupei Italiei);
13. Dusan Brkovic (28 de ani, 1.82 m., Croația, 400.000) – Debrecen (câștigător al campionatului Ungariei, fost internațional de tineret al Serbiei);
14. Ivan Kecojevic (29 de ani, 1.91 m., Muntenegru, 400.000, foto) – FC Zurich (dublu câștigător al Cupei Elveției, 3 selecții pentru naționala Muntenegrului)
15. Darko Zec (28 de ani, 1,94 m., Slovenia) – Rudar (câștigător al campionatului și a Cupei Sloveniei).
Vouă care dintre cei 15 vă place? Scrieți-i lui Meme pe facebook și dați-i niștge idei!
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.
Meme, ia-l frumos pe jijica, baga-l la sauna cateva zile apoi scate-l la TRX si-l faci fundas central :)))) E bun si de capitan de echipa :))))