Plagiat în sport. De ce nu menţionaţi sursa?

Plagiat în sport, plagiat în politică, plagiate peste tot. Suntem o ţară de plagiatori! SPORTescu incriminează astfel de practici şi susţine sportul curat.

Plagiat = Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia. (sursa: Dicționarul Limbii Române)

Adică, pe scurt, furt. Asta a ales să facă o domnișoară, absolventă de ANEFS, cu un fragment dintr-o postare a prietenei mele Lavinia Pavel – jurnalist, prezentator și producător TV la Generația Digi Sport. Faptul că este prietena mea nu spune nimic, dar poate vă spun miile de campanii sportive, reportaje, materiale pe care le-a făcut Lavinia de-a lungul timpului pentru a educa oamenii prin sport și pentru  a sublinia importanța acestuia în viețile noastre, dar și lipsurile și neregulile dintr-un sistem în care de foarte mulți ani nu mai investește nimeni.

Toți ne inspirăm, într-un fel sau altul, și nu e deloc rău că o facem, dar comitem un abuz și un furt atunci când nu menționăm sursa. Aș fi lăsat problema așa, la rugămințile Laviniei, dacă domnișoara în cauză nu ar fi strâns o mulțime de like-uri pe o postare care nu-i aparținea (vezi captura foto de jos), necunoscătorii evident neștiind acest lucru, dacă nu mi-ar fi șters comentariile și nu m-ar fi întrebat nonșalantă la poza de profil “Tu nu ai altă treabă, nu poți să dai mesaj privat?”, dacă nu i-ar fi răspuns atât de urât Laviniei când a tras-o la răspundere pentru ce a făcut.

M-aș fi considerat complice la o faptă josnică să stau nepăsătoare și nereacționând. Pentru că lipsa de reacție în astfel de situații, tăcerea atunci când avem lucruri de spus ne fac părtași pe toți la starea în care am ajuns noi, ca popor. Iar ignoranța și indiferența costă. Uitați-vă în jur și veți sesiza singuri asta.

Multă răutate, invidie şi aroganţă în sport!

Am crezut că în sport există mai multă corectitudine, mai mult accent pe calitate, pe performanță, mai multă sinceritate și responsabilitate, pentru că am crezut, naivă fiind, că sportul formează caractere puternice și frumoase. Ultimele luni în care am început să mă dedic educației prin sport mi-au demontat această credință. În sport există multă răutate, invidie, competitivitate prost înțeleasă, în sport există dezechilbre, aroganță, agresivitate, și nu în ultimul rând există furt.

Domnișoara nu este singura care procedează astfel și imaginați-vă câți ca ea ajung să fie celebri pe munca altora. Și aici nu e vorba de numărul like-urilor, ci de asocierea persoanei cu idei și valori în care nu crede, din moment ce nu a fost capabilă să le producă singură, le-a copiat și nici nu a citat sursa crezând, probabil, că nu va fi descoperită.

Articolul nu este despre absolventa de ANEFS care a plagiat, ci despre un fenomen la nivel național, din ce în ce mai răspândit – acela de a copia (fura) fără a menționa sursa, dar și acela de a tăcea și de a nu denunța aceste abuzuri din diverse motive.

Cum să mai crezi în atutenticitatea oamenilor, a presei, a surselor pe care le citești/asculți când astfel de josnicii se petrec la tot pasul? Cum să mai iei de bună o lucrare de licență sau doctorat, o carte, știind câți au ajuns ceea ce sunt pe munca altora? Cât de drept este ca autorul să muncească zilnic, să producă, să aducă valoare, iar tu să-ți însușești fără scrupule munca acestuia? Cât respect ai pentru tine când faci asta sau pentru audiența care nu te cunoaște, dar te validează cu sute de like-uri?