Originea tenisului: de la „Jeu de paume” la „Sphairistike”

Originea tenisului: cum a fost inventat acest sport minunat. Începuturile unui joc asemănător sunt menționate în documente din secolul XIII! Și regii jucau!

„Nu este o întâmplare, cred, faptul că tenisul folosește limbajul vieții. Avantaj, serviciu, greșeală, love (care are o dublă semnificație în engleză – dragoste și zero). Deoarece fiecare meci este o viață în miniatură”

Metafora lui Andre Agassi descrie în modul cel mai profund tenisului, un sport care îmbină elementele vieții și relevă esența sa: o călătorie intensă, uneori plăcută, uneori dramatică, presărată cu puncte câștigătoare, dar și cu greșeli „neforțate”, în care, uneori, cel mai important oponent ești tu însuți. O călătorie cu un deznodământ imprevizibil, decis de câteva momente-cheie și de câteva alegeri. Iar aceste alegeri definesc un meci de tenis, precum definesc și viața.

Cine a „ales” să inventeze tenisul este o nescunoscută care va rămâne învăluită de mister pentru totdeauna. Certitudini există: momentan, tenisul este cel mai popular sport individual din lume. Potrivit Topend Sports, peste 60 de milioane de oameni practică într-un mod regulat acest joc, popularitatea sa fiind într-o continuă creștere în special în Asia, datorită uneori jucători precum Li Na sau Kei Nishikori.

În plus, WorldAtlas precizează că tenisul este urmărit de peste 1 miliard de oameni, chiar dacă unii dintre ei sunt pasionați mai mult de anumiți tenismeni decât de jocul în sine.

Originea tenisului: legendă și speculații

Însă începutul acestui sport este unul învăluit pe alocuri în aburi de legendă și presărat mai degrabă cu speculații decât cu certitudini.

Primele mențiuni referitoare la un joc asemănător cu tenisul actual apar în secolul 13, în Franța, o țară care va modela foarte mult și viitorul acestui sport, inclusiv denumirile aferente.

La unele mănăstiri din sudul țării, călugării sunt văzuți jucându-se cu o minge mică, de lemn, folosind pereții clădirilor pentru a o trimite în terenul advers, cumva asemănător cu „squash”-ul din prezent.

Ținând cont că nu existau rachete, mingea era lovită cu mâna, de aici venind și prima denumire a acestui sport: „Jeu de paume” sau în traducere: „Joc cu palma”.

În scurt timp, acest joc devine foarte popular, atrăgând atenția nobililor din regiune, care îl introduc la casa regală, adăugând câteva elemente noi: mingea de lemn se transformă în minge de piele, în plus fiind introdus fileul între cele două terenuri. (Acest sport, exclusiv indoor, se joacă și în prezent, în special în Franța, Anglia și Statele Unite, sub numele de „Real Tennis/Tenis Real” și „Royal Tennis/Tenis Regal”).

„Pallacorda” în Italia

Aproape instantaneu, ideea acestui joc se propagă și mare parte din Europa de Vest îmbrățișează  „Jeu de Paume”, în Italia de exemplu primind numele de „Pallacorda”, jucat de asemenea exclusiv în săli special amenajate.

Totuși, tot Franța este cea care influențează decisiv dezvoltarea acestui sport. Inclusiv numele de „tenis” se crede că vine de la „Tenez!”, derivat din verbul francez „tenir” – a ține. Cei care serveau  exclamau deseori „Tenez!” către adversarii lor, adică „Ține!, Prinde!, Pregătește-te!”, pentru a-i atenționa.

Iar de la „Tenez” spre „Tenis” a fost doar un pas, deși unele surse spun că numele este posibil să vină de la orașul antic egiptean Tinnis, dar această variantă nu a fost confirmată sau infirmată.

Sistemul de scor vine din Franța

În plus, tot în Franța s-a stabilit sistemul de scor, care este menținut și în prezent, 15, 30, 40. care poate fi un mod de a calcula punctele foarte ciudat pentru cineva care abia începe să se uite la tenis, însă are o logică.

De fapt, sunt sferturile unei ore, doar că 45 a fost transformat în 40,  ca o abreviere în denumire: quarante cinq (45 în franceză) a început să fie pronunțat doar „quarante (40)” de către cei care țineau scorul.

Limba franceză este de asemenea sursa cuvântului pentru egalitate de puncte: Deuce – derivat de la „a deux”, indicând faptul că trebuie câștigate două puncte consecutive pentru a închide game-ul.

Tenisul și Regalitatea

„Jeu de Paume” devine în scurt timp sportul preferat al multor regi și nobili. Până în 1600, în Franța existau peste 1000 de terenuri de tenis (doar în Paris era practicat de peste 7000 de cetățeni), Regele Ludovic al XI-lea, de exemplu, ajutând la popularizarea acestui sport și dând ordind să se producă mingi de tenis standardizate, dintr-un material textil elastic.

Un deceniu mai târziu, Regele Henric al II-lea al Franței îl angajează pe celebrul arhitect Jacques Androuet du Cerceau să construiască terenuri de tenis în cele mai importante castele ale Casei Regale. Henric al II-lea era considerat unul dintre cei mai buni practicanți de „Jeu de Paume”, plăcându-i să joace în public pentru a-și etala talentul.

Au existat și evenimente nefericite legate de acest sport, doi regi murind ca urmare a unor meciuri de tenis: Ludovic al X-lea a decedat  imediat după ce a încheiat o partidă foarte intensă de „Jeu de paume”, suferind de frisoane și neputând să fie salvat. Carol al VIII-lea a avut însă parte de o moarte mai stupidă, lovindu-se cu capul de o grindă de lemn, la intrarea pe teren!

Evul Mediu al tenisului

Tenisul a trecut prin niște momente de cumpănă, fiind la un pas de dispariție din mai multe cauze.

În primul rând, Biserica a fost în general împotriva acestui sport, încercând să îl interzică și chiar reușind în anumite zone, deoarece se temea că fețele bisericești pot deveni dependente de el.

Din același motiv, fiindcă oamenii deveneau dependenți și își neglijau slujba sau familia, Regele Ludovic al IX-lea a interzis „Jeu de Paume”  pe tot teritoriul Franței, ceea ce s-a întâmplat și în Anglia, în 1388,  deoarece oamenii preferau să joace tenis, în loc să practice trasul cu arcul, considerat vital pentru viitoarele războaie.

În secolul al XVII-lea, în Anglia, tenisul a început să fie iarăși văzut ca fiind nociv pentru societate, pentru că era obiectul pariurilor. În plus,  terenurile de tenis devin locuri unde tinerii socializau și flirtau, ceea ce era destul de prost văzut în societatea acelor timpuri.

Odată cu războiul civil din 1642, tenisul a fost iarăși interzis în Anglia.
Ulterior, în Franța, tenisul a decăzut ca popularitate, culminând cu anul 1789 și cu Revoluția Franceză, atunci când „Jeu de paume” a fost iarăși cvasiinterzis, fiind asociat cu Regele.

Originea tenisului: Renașterea

Tenisul s-a dovedit mai puternic decât toate restricțiile și timpurile dificile prin care a trecut. Oamenii nu au uitat acest sport, iar în 1861 Regele Napoleon al III-lea a acordat permisiunea construirii a două terenuri de tenis în Grădinile Tuileries.

Această clădire există și acum în Paris, purtând numele de „Galerie nationale du Jeu de Paume” și fiind sediul Muzeului de Artă Modernă.

Simultan, tenisul renaște în Anglia și devine popular și în Statele Unite, chimistul Charles Goodyear reușind la vulcanizarea proprie să creeze prima minge modernă de tenis, care avea ca material principal cauciucul elastic. Această nouă minge a fost folosită pentru prima oară în 1850.

Sphairistike. 1873 – Nașterea tenisului modern

Se spune că tenisul modern s-a născut în 1873, fiind opera de geniu a maiorului britanic Walter Clopton Wingfield, care a fost introdus ulterior în Tennis Hall of Fame.

Wingfield este considerat creatorul tenisului modern. El a avut ideea să comercializeze un set special conceput pentru tenis, dându-i numele de Sphairistike, cuvânt grecesc care înseamnă „joc cu mingea”.

Acest set, pe care l-a patentat în 1874, cuprindea rachere de tenis, mingi, fileu și un set de reguli, toate acestea costând la acea vreme 5 guinee (aproximativ 50 lei în prețul actual). Ulterior, a schimbat numele în „Lawn Tennis” – „Tenis de Câmp”, iar asta se vede din titlul uneia dintre cărțile sale, scrisă în 1874: „Jocul de tenis de câmp al Maiorului”.

Ideea lui Wingfield a fost pe cât de simplă, pe atât de genială: Să creeze un teren portabil pentru sportul pe care îl numea „the ancient game of tennis” – „jocul antic de tenis” și să-l îmbunătățească, în plus oferindu-i o deschidere foarte mare către public.

Schimbarea unor reguli

În scurt timp, trusa de tenis a lui Wingfield era nelipsită în casele oamenilor înstăriți din Anglia. Văzând popularitatea crescândă a acestui sport, „Marylebone Cricket Club” din Londra a început să-l guverneze, fiind prima asociație care îl acceptă ca pe un sport de amatori. Aceasta a schimbat însă câteva dintre regulile propuse de Wingfield: a modificat sistemul de scor, care în regulile maiorului era primul la 15 puncte, și a permis jucătorilor să servească de două ori, ceea ce se menține și în prezent.

În scurt timp, Tenisul a devenit una dintre cele mai populare activități din Europa, Statele Unite și Australia, culminând cu anul 1877, când a avut loc prima ediție a Wimbledonului, la doar 5 ani distanță de la „nașterea” sportului urmărit în prezent de un miliard de oameni!

Istoria umană este o istorie a ideilor, iar tenisul este doar una dintre acestea. O idee cu presupuse origini ecleziastice, înnobilată, adusă la statut regal, apoi căzută în dizgrație și ulterior interzisă. Renăscută, remodelată, iar într-un final transformată într-o stare de spirit globală.

Iar ca cercul să fie complet, tenisul uneori transcende sportul și redevine spiritual, cum se vede dintr-un titlu apărut în New York Times: „Roger Federer, ca experiență religioasă”.