Istoria Wimbledonului înseamnă poezie și tradiție, recorduri și mister, regalitate și mari personalități. Haideți să jucăm împreună câteva seturi în casa plină de magie a celui mai vechi turneu de tenis din lume.

„If you can meet with Triumph and Disaster and treat those two impostors just the same”.
–
„De poţi să nu cazi pradă nicicând exasperării, Succesul şi dezastrul primindu-le la fel”.
Versurile poeziei “Dacă”, scrisă de Rudyard Kipling, străjuiesc intrarea către Terenul Central al complexului All England Lawn Tennis and Croquet Club, fiind un semn prevestitor îndreptat către sportivii care au privilegiul să pășească prin această poartă.
Fiindcă odată ce această barieră invizibilă a fost traversată, odată ce tenismenii străbat scurtul drum spre centrul terenului, călcând pe iarba perfect tăiată la 8mm, auzind uralele publicului și simțind apăsarea istoriei, totul ajunge la mâna Soartei, care poate să-i arunce pe gladiatorii moderni spre Succes sau spre Dezastru, jucându-se cu destinele lor.
Poarta de intrare spre Terenul Central este lucrul cel mai apropiat de magie din tenisul modern, spectatorii și telespectatorii lăsându-se purtați de această vrajă timp de două săptămâni, în mijlocul verii britanice.
Incipit
The Championship, Wimbledon, este cel mai vechi turneu de tenis din lume, prima sa ediție având loc în 1877, în condiții evident modeste, sportul derivat din „Jeu de Paume” fiind nou născut, produsul ideii strălucite a Maiorului Walter Wingfield, din 1873.

La doar doi ani după ce tenisul a fost patentat, popularitatea sa în Marea Britanie nu mai putea fi ignorată, iar clubul All England Club, înființat în 1868 pentru a promova jocul de Croquet, profită de acest context, construind în 1875 primul teren de tenis din complex, iar trei ani mai târziu decizând să organizeze și prima competiție de acest gen.
Wimbledonul a început în mod oficial prin intermediul revistei „The Field”, care pe 9 iunie 1877 publica anunțul: „All England Croquet and Lawn Tennis Club, Wimbledon, organizează o întâlnire a tenisului de câmp, deschisă pentru toți amatorii, luni, pe 9 iulie și în zilele ulterioare”.
Legenda spune că turneul de tenis a fost în principal conceput pentru a strânge fonduri, All England Club fiind într-o situație financiară destul de grea și având nevoie de echipamente noi.
La startul competiției s-au prezentat 22 de jucători, fiecare plătind câte 1 liră și 1 șiling, fiind nevoiți să-și aducă propriile rachete și pantofi fără tocuri. Doar mingile erau furnizate de grădinarul clubului.
200 de oameni la prima finală
Turneul s-a dovedit un succes, la finală asistând în jur de 200 de oameni, fiecare plătind 1 șiling pentru a-l vedea pe Spencer Gore, fost jucător de cricket, cum îl învinge cu 6-1, 6-2, 6-4 pe Marshall, într-un meci care a durat 48 de minute și care s-a disputat în fosta locație a Wimbledonului, pe Worple Road.
Popularitatea turneului a surprins organizatorii, în anii următori aceștia încercând să dezvolte competiția. În 1884 a fost introdusă și proba de simplu feminin, concomitent cu cea de dublu masculin.
Prima câștigătoare a Wimbledonului la feminin a fost Maud Watson, o britanică de 19 ani care, în finală, a învins-o chiar pe sora ei mai mică, Lilian Watson: 6-8, 6-3, 6-3.
O nouă casă
În următoarele decenii, Wimbledonul a devenit una dintre cele mai importante competiții britanice, iar organizatorii și-au dat seama că actualul complex de pe Worple Road nu mai putea face față cererii din ce în ce mai ridicate de bilete. Așadar, All England Club a început să-și caute o nouă casă, găsind în 1922 un loc perfect pe strada Church Road, aproape de centrul orașului Wimbledon, acum un district al Londrei.

Această mutare a fost una riscantă, costând pe atunci nu mai puțin de 140.000 de lire, însă s-a dovedit una dintre cele mai inspirate decizii din istoria tenisului, Wimbledon desfășurându-se și în prezent în aceeași locație.
Istoria Wimbledonului: Premii
Când Spencer Gore a câștigat prima ediție a Wimbledonului, în 1877, a primit din partea organizatorilor doar 12 guinee și o cupă de argint donată de revista „The Field”. Premiile au rămas modice o lungă perioadă, Wimbledonul acceptând la start doar amatori, care nu aveau voie să primească premii în bani. Federația Internațională de Tenis și cele naționale considerau că un jucător plătit nu își va mai păstra onoarea, iar nobilul sport de tenis va dispărea, fiind jucat doar de mercenari.
Motivele erau însă mai complexe, federațiile crezând că își vor pierde influența asupra jucătorilor, dacă aceștia devin profesioniști. Astfel, până în 1968, când tenisul a devenit Open (profesioniștii au fost lăsăți să participe la turnee de Grand Slam alături de amatori), premiile oferite la Wimbledon erau mai mult simbolice. De exemplu, Rod Laver, în 1962, când a realizat primul său mare șlem, a primit doar un cupon pe care putea să-l cheltuiască în magazinul intern de la All England Club.
Totul s-a schimbat în 1968, iar la primul turneu Open, câștigat tot de Rod Laver, acesta a primit un cec de 2.000 de lire.
În momentul de față, Wimbledon garantează premii în bani de peste 10 milioane de lire, câștigătorii probelor de simplu fiind recompensați cu peste două milioane de lire fiecare!
Jucătorii respectă acest Turneu, iar Turneul, la rândul lui, are grijă de sportivi, fapt care s-a văzut în 2020. Deși competiția nu s-a disputat din cauza pandemiei de SARS Cov-2, organizatorii au decis să împartă tenismenilor premiile de 10 milioane de lire, 256 de sportivi primind fiecare 25.000 de lire fără să joace nici măcar un game.
Tradiții
Turneul de la Wimbledon este respectat nu doar fiindcă este cel mai vechi din lume, însă și fiindcă nu s-a îndepărtat de tradiții.

Astfel, aici avem parte de un cod vestimentar foarte strict. Jucătorii sunt obligați să se îmbrace exclusiv în haine albe, existând chiar și un decret în 10 părți în această privință, care stipulează că tenismenii nu au voie să poarte derivații ale albului, precum crem, existând posibilitatea unei fâșii de altă culoare, însă nu mai mare de 1 cm! Chiar și lenjeria jucătorilor trebuie să fie albă, în cazul în care aceasta devine vizibilă.
O altă tradiție foarte importantă, deși de această dată pentru spectatori, este faptul că în tribune se consumă cu preponderență căpșune cu frișcă, aceasta fiind mâncarea „oficială” a turneului. Tradiția a început în 1953, deși căpșunele s-au servit chiar și la prima ediție, fiind simbolul verii britanice.
În prezent, spectatorii consumă peste 9.000 de porții de căpșune cu frișcă pe zi, fructele fiind de cea mai bună calitate, luate din Kent, culese exclusiv cu o zi înainte și aduse la 5:30 dimineața.
Turneul este patronat de familia regală, aceasta având loja sa pe Terenul Central, Regina Elisabeta a II-a, Prințesa Diana sau în ultima vreme Ducele William fiind deseori prezenți în tribune. Jucătorii care evoluează pe „Central” trebuie să facă întotdeauna o reverență în fața lojei regale.
Cea mai importantă tradiție rămâne suprafața de joc, iarba. La începuturile acestui sport, majoritatea turneelor se jucau pe iarbă, însă în ultimii zeci de ani competiții de top precum US Open sau Australian Open au înlocuit-o cu hardul, mult mai ușor de întreținut. Wimbledon a rămas la originile sale, fiind singurul turneu major care se dispută pe iarbă. Aceasta este tăiată la exact 8mm, deși după primele tururi, evident, se deteriorează.
Promotorul schimbării
Deși Wimbledonul este foarte atașat de tradițiile sale, turneul a fost inițiatorul unor schimbări foarte importante în lumea tenisului, care au revoluționat acest sport.
Primul tablou de 128 de jucători a fost stabilit aici, în 1924, apoi, în 1968, alături de Lawn Tennis Association, Wimbledon a propus schimbarea sistemului, care nu permitea profesioniștilor să joace la turnee de Grand Slam. Astfel aici, în Londra, a fost primul turneu de Grand Slam Open, câștigat de unul dintre cei mai mari jucători din istorie, Rod Laver, care între 1963 și 1968 devenise profesionist.
Istoria Wimbledonului: Recorduri
Wimbledon este locul unde fiecare jucător de tenis visează să ajungă. Pete Sampras, Roger Federer, Rafael Nadal, Bjorn Borg sau Jimmy Connors, s-au imaginat în copilărie ridicând trofeul pe Terenul Central și chiar au reușit acest lucru.
Regina supremă a acestui turneu (în era Open) rămâne Martina Navratilova, de 9 ori campioană, între 1978 și 1990 dominând această întrecere.
Și românii fac parte din istoria Wimbledonului. Mai întâi, Ilie Năstase a jucat două finale, în 1972 și 1976, și, recent, în 2019, Simona Halep a reușit să câștige turneul, în fața Serenei Williams.

Alte recorduri notabile în Era Open
– Cele mai multe titluri în competiția masculină: Roger Federer (8).
– Cele mai multe titluri în competiția feminină: Martina Navratilova (9).
– Roger Federer și Bjorn Borg sunt singurii jucători din Era Open care au câștigat turneul fără set pierdut.
– Cele mai multe finale disputate: Roger Federer (12).
– Cel mai lung meci din istoria Wimbledon (și a tenisului): John Isner vs Nicolas Mahut 6-4 3-6 6-7 7-6 70-68, meci care a durat 665 de minute (11 ore și 5 minute)
– Cea mai lungă finală din istoria Wimbledon: Djokovic vs Federer 7-6 1-6 7-6 4-6 13-12, în 2019. Meciul a durat 4 ore și 57 de minute.
Surse:
https://www.thehistorypress.co.uk/articles/a-miscellaneous-history-of-wimbledon/
https://www.essentiallysports.com/10-wimbledon-traditions-you-should-know/
https://www.perfect-tennis.com/prize-money/wimbledon/
The Tennis Book: The Illustrated Encyclopedia of World Tennis by John Parsons, Henry Wancke
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.












































[…] clasat pe locul 2 mondial, are deja două finale de Grand Slam, trei titluri de Masters, impunându-se în 2020 la Turneul Campionilor după victorii cu Novak […]