Primul meci al etapei a 3-a, Fc Voluntari – Pandurii Târgu Jiu, s-a încheiat la egalitate, 0-0, al treilea egal din trei etape al gazdelor de azi.
Pe o vreme toridă, ce să facă și românu’? Hai la Voluntari – Pandurii, un meci interesant pentru personalitățile din fotbal prezente, adica șefu’ Deaconu, Pancu, Selymes sau Narcis Răducan.
Cam ce a fost la meci? Am văzut un Voluntari arțăgos – Kone și Bălan au lăsat impresia golului, spre bucuria celor prezenți, care au venit să vadă fotbal, însă, până la urmă, au fost iluzii deșarte.
Pandurii a fost echipa solidă ce a știut atât să se apere bine, cât și să controleze jocul. Jucătorii experimentați Răduț, Nistor si Anton le-au adus un plus oaspeților, dar nu și pe tabelă.
De remarcat este și galeria Voluntariului, care, deși formată dintr-o mână de oameni, a fost vocală și ș-a încurajat non-stop echipa favorită.
Un meci fără mari ocazii și cu un rezultat care mulțumește ambele echipe.
Pe stadionul Dinamo, unde s-a disputat jocul, au fost prezenți peste 1.500 de oameni, conform spuselor organizatorilor.
Credit foto: Cosmin Iftode / sportpictures.eu
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.