Marș de-aici – nou mod de comunicare al arbitrilor! Într-un fotbal din ce în ce mai sărac, cu terenuri de joc care arată mai rău decât ogoarele, un alt fenomen ia amploare – sindromul „cavalerului sictirit”.

Știu că au trecut deja două zile de la ultima ”nefăcută” a prințului neîncoronat și vedetă pe lista arbitrilor FIFA. Am vrut să aștern aceste rânduri pe foaie și să le livrez în numele celor care au suferit profesional și emoțional de pe urmă comportamentului oferit de cel uns, neoficial, drept cel mai promițător arbitru român.
De parcă nu era de ajuns tot ce se întâmplă prin fotbalul nostru – salarii neplătite, echipe în insolvență, patroni-antrenori și teorii ale conspirației despre cele mai negre combinații de blaturi – avem una bucată băiat care se crede stăpân de sclavi. Poate că, în altă viață, Istvan Kovacs a fost stăpân de sclavi…
Istvan Kovacs nu e la prima abatere de acest gen. Probabil că acest „marș de-aici!” de la meciul UTA – Hermannstadt îl folosește și în viața de zi cu zi, în familie sau cu prietenii, dacă își permite să spună asta pe un teren de fotbal…
Marș de-aici! Explicație de arbitru!
Iată declarația lui Vasile Maftei, din noiembrie 2016, după meciul Viitorul – Voluntari 2-1, când acesta era încă în activitate și juca pentru ilfoveni:
„Arbitrul să ne înjure pe noi… Și vor confirma şi alţi jucători, pentru că nu se poate aşa ceva. În calitate de căpitan de echipă, i-am cerut arbitrului explicații pentru penalty-ul acordat contra noastră, iar el mi-a spus: «Marș de aici!»… Păi ăsta e arbitru de Europa League? Noi nu suntem sclavii nimănui. Ce se va întâmpla acum? Păi, pe mine mă vor suspenda, va scrie în foaie ce vrea dânsul, pentru că are foaia şi pixul, iar noi vom rămâne fără puncte. Și înjurați, și cu punctele luate, că așa a vrut domnul Istvan Kovacs, mare arbitru FIFA.”
Și povestea „cavalerului sictirit continuă. În 2019, l-a umilit pe Florinel Coman tot în timpul unui meci. A urmat un comunicat oficial unde își cerea scuze față de atitudinea și comportamentul avut…
Ilie Dumitrescu a reacționat la noua „ispravă” a lui Istvan Kovacs: „Cred că e plictisit să mai arbitreze în Liga 1 de cartier. Ar trebui să i se dea pe mâna doar finale de Europa League și Champions League. E prea valoros pentru fotbalul nostru”.
Pedeapsă? CCA doarme!
Dacă forurile abilitate nu iau nici o măsură, dacă nu-l urechează puțin și nu-l pedepsesc, atunci acest prințișor va continua să jignească.
Puneți-l odată la punct, dați-i încă odată să citească rolul și scopul unui arbitru pe terenul de joc, eventual obligați-l să scrie de 1000 de ori cu litere mari cuvântul FAIR PLAY într-un caiet dictando. Poate așa îi vine mintea la cap și coboară cu picioarele pe pământ alături de noi, muritorii de rând, pe care îi desconsideră atât de mult.
Acest tip de comportament nu își are locul într-un joc de fotbal, unde respectul ar trebui să domine, iar cavalerii fluierului ar trebui să fie niște adevărați gentelmani. CCA nu trebuie să mai accepte astfel de derapaje, e nevoie de o sancțiune, dar pun pariu că aceasta nu va veni. Să nu-i frângem viitorul de mare arbitru stăpânului de sclavi Istcan Kovacs! Hai, marș de-aici!
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.
[…] Marș de-aici, domnule Istvan Kovacs! […]