România a terminat pe podium la FIS Children Trophy

România, în speță Poiana Brașov, a găzduit cea de-a doua ediție a competiției de schi alpin de nivel internațional FIS Children Trophy. Echipa tricoloră s-a clasat pe locul al treilea la general, după Bulgaria (locul I) și Austria (locul II).

RomâniaLa cea de-a doua ediție a competiției de schi alpin de nivel internațional FIS Children Trophy, desfășurată în perioada 19-20 februarie, au participat peste 100 de atleți, copii și cadeți din zece țări cu tradiție în schiul alpin.

Echipa Bulgariei s-a clasat pe primul loc în urma competițiilor desfășurate pe pârtiile masivului Postăvaru din Poiana Brașov. Austria a terminat pe locul al doilea, podiumul fiind completat de echipa țării noastre.

Din delegația României, cel mai bun rezultat a fost obținut de Alexandru-Matei Oancea, la categoria de vârstă U14, care a obținut locul doi atât proba de Slalom, cât și la Slalom Uriaș, după reprezentantul Bulgariei, Borislav Hadjistoianov.

Câștigători

La proba de Slalom Uriaș U16 băieti, primul loc a fost castigat de Austria, prin Manuel Muigg, cu un timp de 1:30:97. La o diferență de 1.80 de secunde, pe al doilea loc, s-a clasat tot un austriac, Michael Aschaber, cu timpul de 1:32:77, iar al treilea loc a fost ocupat de Kostadin Kaferinov (Bulgaria), cu 1:32:92.

La Slalom Uriaș U16 fete, pe primul loc s-a clasat Austria, prin Antonia Wieser, cu un timp de 1:29:02, urmată de Christina Pichler, tot din Austria, la o diferență de 1.33 secunde, în timp ce al treilea loc i-a revenit Annei Kiss (Ungaria), cu un timp de 1:35:83.

La categoria de vârstă U14 băieți, proba de Slalom Uriaș a fost câștigată de bulgarul Borislav Hadjistoianov (47:84). La o diferență de 2.24 de secunde, pe al doilea loc, Alexandru-Matei Oancea România), cu 50:08. Iar locul al treilea a revenit, de asemenea României, prin Răzvan Trăistaru, care a reușit un timp de 51:94.

Vezi și:   Nereguli grave la selecție: România, reprezentată de un singur colegiu la CM Școlare de Înot!

La proba de Slalom Uriaș U14 fete, Bulgaria a ocupat primul loc, prin Boiana Radeva, cu un timp de 49.83. Pe al doilea loc, la o diferență de 0.57 secunde, s-a clasat Jennifer Barbara Nagy Remetean (România), 50:40, în timp ce pe al treilea loc a fost bulgăroaica Stefani Valeva cu timpul de 52:74.

La proba de Slalom U16 băieți, Austria a câștigat primul loc, prin Manuel Muigg, care a reușit un timp de 1:29:87. Pe al doilea loc s-a situat tot un reprezentant al Austriei, mai precis Michael Aschaber, cu 1:31:52, iar al treilea loc a fost ocupat de Kostadin Kaferinov )Bulgaria) – 1:31:90.

Bulgarii, rezultate foarte bune

La proba Slalom fete U16, primul loc a fost câștigat de Julia Zlatkova (Bulgaria), cu un timp de 1:31:25, iar la o diferență de 0.36 de secunde, s-a poziționat Christina Pichler, din Austria, cu 1:31:61. Al treilea loc a revenit Antoniei Wieser (Austria) – 1:32:14.

La proba de Slalom U14 băieți, primul loc a fost câștigat de Borislav Hadjistoianov (Bulgaria), cu 1:30:72. Al doilea loc a fost câștigat de România, prin Alexandru-Matei Oancea, cu 1:32:73, la o diferență de 2.01 secunde, în timp ce al treilea loc a fost ocupat de Răzvan Trăistaru, tot din România, cu 1:34:43.

La proba de Slalom U14 fete, primul loc a fost ocupat de Boiana Radeva (Bulgaria) – 1:34:06, iar la o diferență de 3.67 de secunde, pe al doilea loc s-a poziționat Jennifer Barbara Nagy Remetean (România), cu 1:37:73. Pe al treilea loc s-a situat  Reggina Kaltsogianni, din Grecia, cu 1:41:84.

Reacții

„A fost una dintre cele mai bune competiții la care am participat, dacă nu cea mai bună, din calendarul FIS Children. Meritați Cupa Mondială!”, a declarat antrenorul Libanului, Martin Strba, completat căpitanul echipei Austriei, Stefan Grugger: „A fost o plăcere pentru noi să concurăm aici. Modul în care a fost organizată competiția a fost perfect. Același lucru pot spune și despre pârtie. Sunt convins că tot mai multe țări vor veni și în anul următor”.

Vezi și:   Sorana învinge numărul 9 mondial și e în sferturi la Abu Dhabi!

Următoarea competiție organizată de Poiana Brașov va fi FIS Cup Open (5-6 martie). Probele la care se vor întrece schiorii participanți sunt Slalom și Slalom Uriaș.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...