Nguvu kama simba (Puternic ca un leu)

Cea de-a doua săptămână a Turului Franţei a început sub semnul Leului, deşi n-am părăsit zodia Racului, şi a debutat cu victoria lui Froome la Pierre-Saint-Martin.

E adevărat, vizita lui Armstrong n-a deturnat bunul mers al Turului, aşa cum s-ar fi aşteptat pudibonzii de serviciu, dar a atras ca un magnet reportofoanele ziariştilor şi a ocupat, într-o imagine PIP (picture in picture) colţul din stânga-jos al Eurosportului, aşa cum îi şade bine unui rege abdicat.

„Nguvu kama simba” (Sunt puternic ca un leu) ar fi putut să spună Chris Froome în dialectul Swahili, dar a preferat să-şi personalizeze bicicleta, desenând pe ea un rinocer. Cine să-i mai înţeleagă tactica? Leu sau rinocer, se pare că anul acesta pe stindardul Turului va flutura o bucăţică din savana Kenyei, ceea ce, să recunoaştem, aduce o pată de culoare în plus.

A fost frumoasă victoria lui Majka la Vallée de Saint-Savin; am admirat efortul matadorului „Purito” Rodriguez, care a răpus taurul de pe Plateau de Beille; am aplaudat stângăcia lui Sagan, care a ajuns al doilea, după Van Avermaet, la Rodez, şi am consemnat clasificarea pe prima treaptă a podiumului a lui Stephen Cummings, reprezentantul echipei africane MTN-QHUBEKA.

Una peste alta, agitaţia din pluton m-a dus cu gândul la un foileton fără nume, ale cărui episoade, sau file (după preferinţă) are pretenţia de a condensa, într-un interval de şase ore pe zi, toate dramele, bucuriile şi dezamăgirile care fac din viaţă un Eden în mijlocul căruia tronează pomul cunoaşterii binelui şi răului.

Nu cred că greşesc foarte mult (şi dacă o fac, asta e) dacă spun că viaţa cicliştilor din Turul Franţei e ca o istorie a lumii, scrisă la o scară redusă. Aş putea să aduc multe argumente, dar nu acesta este scopul. Mai degrabă aş prefera să amintesc (deşi nu-mi face plăcere) de moartea lui Tom Simpson şi a lui Fabio Casartelli, de întoarcerile fiilor risipitori, precum Lance Armstrong sau Richard Virenque, de trucurile la care recurg sprinterii pentru a închide trasele adversarilor (vezi cazul lui Cavendish) şi de paharele cu urină care aterizează, elegant, pe chipurile arogante ale celor de la Sky…

Şi, dacă tot veni vorba, lăsaţi-mă să nu-i compătimesc. Par a-şi fi luat în serios rolul Evei, şi au muşcat din mărul interzis, după care au început să pedaleze atât de tare, încât nici coaliţia Quintana-Contador-Nibali şi nici săgeţile sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril nu-i vor mai ajunge vreodată.
Nici dacă ar pedala pe Pluto.
Că tot e la modă…

credit foto: letour.fr