Premiu substanțial pentru calificarea în sferturi la Indian Wells. Simona, mai bună decât Sorana

Premiu substanțial câștigat de Simona Halep pentru calificarea în sferturile de finală de la Indian Wells, după ce a tranșat clar duelul cu Sorana Cîrstea, 6-1, 6-4, într-o oră și 24 de minute. 

În urma acestui succes, Simona Halep și-a asigurat un cec în valoare de 179.940 de dolari şi 215 puncte WTA. La rândul ei, Sorana Cîrstea va primi pentru calificarea în optimi 94.575 de dolari şi 120 de puncte WTA.

În primul set, Simona Halep (30 de ani, 26 WTA) a câștigat primele patru game-uri, apoi a revenit și a făcut 6-1, după ce Sorana Cîrstea (31 de ani, 27 WTA) a câștigat singurul game, pe propriul serviciu.

În setul 2, Sorana Cîrstea a avut 2-0, dar Simona Halep a revenit și, la 2-2, a salvat trei mingi de rebreak. În final, la 5-4, Halep a fructificat a doua minge de meci, câștigând partida.

„Am fost încrezătoare”

„Am încercat să tratez meciul ca pe unul normal, chiar dacă am întâlnit o jucătoare din România. Mereu e dificil când întâlnesc o sportivă de la noi din țară”, a declarat Simona Halep după meci.

„Chiar dacă mi-am pierdut serviciul în setul al doilea, am simţit că returul meu este destul de puternic, am fost încrezătoare până la finalul meciului şi de aceea am putut termina în două seturi”, a precizat Simona Halep.

A fost al patra întâlnire dintre cele două sportive. În precedentele trei, Sorana Cîrstea s-a impus de două ori, în 2008, în sferturile unui turneu ITF la Bucureşti, scor 3-6, 6-3, 6-1, și în turul al doilea al calificărilor la Cincinnati, SUA, scor 6-2, 6-4.

Vezi și:   Cupa României: cluburile din Liga I s-au cerut afară

Până la Indian Wells, Simona Halep câștigase o singură partidă cu Sorana Cîrstea, scor 6-4, 7-6, în optimile de finală la la Marbella, Spania, în 2010.

Simona Halep a câștigat Indian Wells în 2015

În sferturi la Indian Wells, Simona Halep o va înfrunta pe câştigătoarea dintre croata Petra Martic şi rusoaica Liudmila Samsonova.

La Indian Wells 2021, Halep a fost eliminată în turul al treilea, de Aliaksandra Sasnovici din Belarus. Simona Halep a câştigat turneul californian în 2015.

Turneul WTA 1.000 de la  Indian Wells, California, SUA, este dotat cu premii totale de 8.584.055 de dolari.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...