În Bănie, ca la Waterloo! Nota 10 la istorie și un 1-0 cu dușmanul Dinamo

În Bănie, ca la Waterloo! Așa a fost acea zi de duminică, în care, așa cum cântau soldații lui Mihai Viteazu în „Nemuritorii”, Știința s-a întors ACASĂ. Ziua cînd nici Miliția, nici Securitatea, nici ordinele de la partid nu au mai avut putere.

in banie
Foto: ucv1948.ro

Este 5 noiembrie 1989 și mă pregătesc, împreună cu tata și nașul meu, să ascult la radio acea etapă ce are ca derby meciul nostru cu dușmanul de moarte al fiecărui om care trăiește și respiră în alb și albastru.

Dar, pînă la începerea etapei, trebuie să demonstrez mamei că am învățat lecția la istorie. Și Napoleon ăsta, nu putea să stea și el acasă ca toți băieții cuminți, trebuia el să se bată cu toată lumea. Dar ascultarea decurge fără probleme.

Ne instalăm pe canapea și începem să ascultăm. Domozină este emoționat, se simte. Vuietul tribunei ne îngheață sîngele. Ce ar fi ? Dar și dinamoviștii ăștia nu sunt botezați cu toată apa, au victorii pe linie, iar goluri primite au doar 4 în 10 meciuri!

Legătura cu alte stadioane este dată de… Parcă mai contează? Știu doar că Domozină nu cere să intre. Iar dacă nu cere, înseamnă că este 0-0: Dacă este egal, atunci e bine.

Tata și nașul fumează ca niște turci. De, au făcut rost de 3 pachete de Kent, cine mai este ca ei? Fumează și îl boscorodesc pe Lucescu. Dar timpul trece, e minutul 25 și este egal. Domozină este apelat din studio, dar se aude greu din cauza freamătului.

Minutul 30. Spun în gând toate bătăliile lui Bonaparte. Dacă încep cu Lodi, Arcole și termin cu Waterloo, se face un minut. Încă 15 enumerări și este pauză. Pauză cu 0-0…

Vezi și:   Cămătaru nu avea nevoie de așa ceva... Gheata care roade

Legătura în Bănie! „De ce, nea Sebi?”

Dar Domozină cere legĂtura. El o cere… De ce, nea Sebi? Aș vrea să aud ce spune, dar, efectiv, nu se aude. NU SE AUDE! Tata și nașul se proiectează în tavan și urlă. Este 1-0 pentru noi, iar din radio se propagă un strigăt venit parcă din altă lume: Știința! Știința! Știiințaaaaa! Înțeleg că a marcat Ciurea, dar mai contează? Dușmanul este condus.

Și de acum începe durerea. Ce trecea greu timpul până acum…

Vine pauza, motiv pentru „seniori” să aerisească sufrageria, că m-au afumat ca pe o șuncă. Dacă ar ști tata că mai „împrumut” câte un Kent…

Mă gîndesc că avem avantaj în fața unei echipe puternice și prin valoare, nu doar prin protecție. Cum o vom scoate la capăt?

Periplul radiofonic reîncepe, se reiau locurile pe canapea, seniorii cu fumatul, eu cu enumeratul bazaconiilor lui Bonaparte, toți trei rugîndu-ne să nu ceară Domozină legătura. Timpul trece greu, parcă și pendula din perete are secundarul blocat. Este minutul 70. Domozină nu vorbește decât atunci cînd este întrebat, dar vocea i se aude greu, deși aparatul de radio este dat cu volumul la maxim.

Tata mai aduce un pachet de Kent. Nu a observat că pachetul vechi mai are 3 țigări. Ca un copil bine crescut ce sunt, mă ofer să duc pachetul la coșul de gunoi. Când mă întorc, este minutul 83 (îmi zice tot nea Sebi) și este tot 1-0. Cred că Lucescu face ca trenul. A mai luat el bătaie de la Timișoara și nu i-a iertat pînă în Divizia B.

Vezi și:   Interviu în brațele mamei. Despre judo, sport și copilărie, cu Ianis și Alina Dumitru

Dar parcă numele lui Gică Popescu este cel mai des pronunțat. Și al lui Boldici. Adică apărarea. Asta înseamnă că Dinamo vine peste noi. Și vine, și vine… Dar și noi rezistăm. Or fi ei câini, dar Baciul este la noi.

9 minute de prelungire!

Acum, nea Sebi vorbește pe îndelete. Nu de alta, dar pe celelalte stadioane s-a terminat. Seniorii din sufragerie stau cu țigările aprinse în mâini. Nici să înjure arbitrul nu mai pot. Au trecut 5 minute. Nea Sebi vorbește de o ocazie a Științei în plină dominare dinamovistă. Au trecut 8 minute. Noi, în sufragerie, ne ținem răsuflarea. Domozină abia se mai aude. Ce o fi la Craiova acum? Au trecut 9 minute. Arbitrul vede că egalarea nu mai pică și fluieră finalul.

Gata, dușmanul a fost răpus. Noi strigăm pe 3 voci. Tata se duce să dea atac la damigeana cu Odobești. Nașul îmi zice, cu juma de glas, „vezi ce faci cu țigările alea, că te scalpează ăl bătrîn”. Bine că a observat cine trebuia…

Nu am mai ieșit la fotbalul duminical cu băieții. Bucuria era prea mare. A fost, Într-adevar, o zi de duminică. O zi cînd Știința a zis că ajunge cu atâta supremație departamentală. Cînd am atins iar imensitatea Infinitului. A fost, cu adevărat, o sărbătoare.

Povestea are și un epilog. A doua zi, am fost ascultat la istorie. Când tovarășa profesoară m-a întrebat cum au respins englezii atacurile franceze la Waterloo, am raspuns „așa cum Gică Popescu a respins ieri atacurile lui Dinamo”.

Am luat 10. Adică, tot un fel de 1-0, sub o altă formă.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...