Fotbalul pentru nevăzători ne este explicat de căpitanul naționalei României de la această categorie. În prima parte a interviului cu Mihai Nistor, am aflat la ce vârstă și-a pierdut vederea și cum a reușit să continue cu fotbalul. În continuare, el ne explică diferențele dintre fotbalul așa cum îl știm noi și cel practicat de persoanele cu deficiențe de vedere.

Mihai, care sunt particularitățile fotbalului pentru nevăzători?
Trebuie să menționez din start că vorbim de un sport adaptat. Deci trebuie să îi lămurim pe oameni care sunt aceste ”retușuri” făcute pentru nevăzători. Terenul are dimensiunile unui teren de mini-fotbal, aproximativ 40 de metri pe 20. El e delimitat pe laterale cu mantinele, foarte asemănătoare cu cele de la hochei. Mantinelele au rolul de a opri mingea, nu există aut, așa cum știm noi. Ar fi foarte greu, mingea ar ieși tot timpul din teren.
Cum reușiți să vă orientați în teren?
Terenul e împărțit în 3 zone: prima zonă, 12 m de la linia porții. Urmează treimea mediană și încă o treime de 12 m, în partea cealaltă. Zonele sunt importante pentru ghidajul jucătorilor, realizat de către 3 persoane văzătoare. Portarul ghidează apărarea în prima treime, în ”12-le lui”. Urmează mediana, unde ghidează antrenorul. Apoi treimea adversă, coordonată de un ghid aflat în spatele porții. Ei sunt ochii jucătorilor din teren.
Totuși, nu e greu să găsiți poarta?
La fazele fixe, ghidului din spatele porții i se solicită să bată barele porții, pentru zgomot, să explice la câți metri de poartă se află executantul, în ce unghi, cum e plasat zidul, din câte persoane e alcătuit, cum vede el cel mai bine executarea fazei (șut, pasă, șut pe lângă zid etc.). Comunicarea e esențială. De exemplu, dacă unul dintre colegii mei a pierdut mingea, el trebuie să mă anunțe pe mine, ca să cobor în apărare. Printr-un cod internațional, jucătorii sunt obligați să anunțe când atacă mingea. Acest cod este cuvântul ”voy”, provenit din spaniolă. Dacă nu se anunță, sau anunți cu întârziere, vei fi penalizat de arbitru.
Spectatorii trebuie să mențină liniștea, ca la tenis
Dat fiind că aveți nevoie de comunicare, presupun că spectatorii sunt rugați să facă liniște, cumva ca și la tenis, nu?
Da, ne imaginăm un meci de tenis. Liniștea e condiția de bază care li se impune spectatorilor. Aceștia își manifestă susținerea în momentele de time-out sau când cronometrul e oprit. De exemplu, anul ăsta s-a organizat un turneu în Japonia. La finala Argentina – Japonia au asistat 7000 de spectatori, dar a fost liniște deplină.
Cum s-a închegat echipa națională? Vă cunoșteați dinainte?

Cei mai mulți suntem colegi de generație. Din fericire au apărut recent și câțiva tineri. Mezinul lotului, descoperit anul trecut, e Cristian Kovacs, în vârstă de 20 de ani, student la filosofie, un talent. Următorul dintre cei mai tineri este Alex Cucu, 25 de ani. Adrian Botez e stranierul nostru, locuiește în Germania și are 28 de ani. El are mai multe șanse de a juca regulat, făcând parte din echipa Marburg din Germania, înscrisă în competiția internă de acolo, unde sunt 9 echipe. Nemții au avut primul meci al naționalei în 2007, noi în 2014, deci 7 ani diferență.
E greu să găsiți fotbaliști?
Noi sperăm ca prin rezultatele noastre, prin această mediatizare primită în urma acestor rezultate, să convingem cât mai mulți tineri să încerce. Am vorbit și cu FRF pentru un trial în luna august. Urmează ca selecționerul și secundul dumnealui să facă un tur al școlilor de nevăzători din țară, ca să găsească tineri doritori. Avem și promisiunea că în anii următori se vor construi încă două terenuri speciale, unul chiar aici, la Buzău, și unul la Cluj.
Tinerii în general sunt pasionați de fotbal. Poate nu ca pe vremea noastră, când la 16-17 ani nu mâncam decât fotbal pe pâine, dar din cei care mai au încă microbul în sânge, descoperind că există această posibilitate, chiar să ajungi la o competiție europeană. Să îmbraci tricoul naționalei e o onoare, o mândrie și o oportunitate să faci și altceva.
FRF susține naționala de nevăzători, dar nu prin recompense financiare

Federația Română de Fotbal vă susține în vreun fel? Am văzut că Răzvan Burleanu a fost prezent și el la un meci.
Ei au aflat de existența noastră în 2017, la prima calificare la Euro. Am avut ceva contacte cu domnul Florin Șari de la Federație, cu domnul Mihai Stoichiță, apoi cu Belodedici și Jean Vlădoiu. Am fost invitați la FRF, au aflat că echipa e susținută de Comitetul Paralimpic și Asociația Nevăzătorilor din România și că urmează să se joace un turneu de calificare. Au căutat varianta prin care să ne poată asimila loturilor naționale. Am primit echipamente de joc și disponibilitatea din partea FRF, de a face cantonamentele dinaintea turneelor în baza de la Mogoșoaia. Ei ne oferă permanent cazare, masă, echipamente.
De regulă, pentru accederea la un turneu final se dau și prime de calificare. A fost cazul și la voi?
Până acum nu.
Aveti sponsori speciali?
Nu. Doar parteneriatele cu Comitetul Paralimpic și Asociația Nevăzătorilor.
Ați fost invitați la Palatul Elisabeta, iar principele Radu a fost și el la ultimul meci din grupă. Cum v-ați simțit?
Am avut deosebita onoare de a-i oferi Alteței Sale din partea echipei o minge semnată de toți jucătorii. E un moment care va rămâne în memoria și în sufletul meu. Mai ales că în ceea ce mă privește a existat și un factor sentimental suplimentar: străbunicii mei au convins-o pe mama să mă boteze astfel cu speranța întoarcerii Regelui Mihai.

Mihai, îți mulțumesc tare mult pentru acest interviu, pentru mine a fost o adevărată onoare. Vă urez ție și colegilor tăi multă baftă în jocurile care urmează și sper să ne mai auzim și pe viitor, poate după revenirea de la turneul din Italia!
Și eu vă mulțumesc! Să fim sănătoși și să ne reauzim cu bine!
Pentru a citi prima parte a interviului cu Mihai Nistor, click aici. Aflați acolo cum este o zi din viața lui, ce echipe de fotbal susține și cum a continuat să joace fotbal în ciuda faptului că și-a pierdut vederea de la 8 ani.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.
[…] Fotbalul pentru nevăzători, explicat de căpitanul naționalei României […]