Căpitanul naționalei de nevăzători: „Mi-am pierdut vederea la 8 ani, dar am continuat să joc fotbal”

Căpitanul naționalei de nevăzători, Mihai Nistor, ne dezvăluie bucuriile fotbalului cu ochii închiși. Alături de colegii săi, a calificat România pentru a doua oară consecutiv la Euro.

România a câștigat grupa de preliminarii disputată la Buftea, la finalul lunii trecute. Tricolorii au învins Belarus cu 3-0, Georgia cu 2-1 și au remizat 1-1 cu Grecia. S-au calificat astfel la turneul final din Italia, care se va disputa în perioada 15-24 septembrie 2019. Vă invit să citiți prima parte a interviului cu căpitanul Mihai Nistor. A doua parte vine în curând.

Mihai, în primul rând îți mulțumesc că ai acceptat să stai de vorbă cu noi și felicitări pentru calificarea la Euro!

Și eu mulțumesc în numele echipei pentru posibilitatea de a arăta oamenilor că există și astfel de fotbal și astfel de lucruri făcute de persoane cu dizabilități.

O viață de om obișnuit!

Spune-ne ce face căpitanul echipei României în afara terenului? Cu ce te ocupi, cum este o zi din viața ta?

Am 40 de ani, sunt profesor la liceul special pentru deficienți de vedere din Buzău. Căsătorit și pasionat de mișcare, în general. Probabil dacă nu aș fi jucat fotbal în perioada asta, oricum aș fi făcut ceva care să îmi mențină tonusul fizic și implicit cel psihic. O zi normală, ca să zic așa, e ca a oricărui om care merge la serviciu, vine acasă, își face timp pentru un antrenament, citește poate o jumătate de oră înainte de culcare, mai urmărește un meci pe la televizor…

Și cum urmărești meciurile? Sau cum trăiești golurile? Îți povestește cineva fazele sau te ghidezi după comentatori?

Da. Golurile, fazele interesante îmi sunt povestite de Florin Jidanu, prietenul meu și antrenor secund la echipă. Cu el discut foarte mult fotbal, cu cumnatul meu, ei îmi mai povestesc exact ce se întâmplă, cum a fost un dribbling, cum a dat Cristiano Ronaldo ”foarfecă” anul trecut…

Deodată, nu l-a mai văzut pe Maradona!

Cum ai descoperit că iți place fotbalul? Când ai început să joci?

De jucat aș putea spune că de când mă știu. Inițial, cu copiii în spatele blocului și cu tatăl meu, care a făcut performanță până la nivel de seniori, după care o avut o accidentare, în Liga a III-a. Mi-am pierdut vederea la 8 ani. La momentul respectiv am constatat că visul pe care îl aveam ca și copil urmărindu-l pe Maradona are o barieră.

Și totuși ai continuat să joci fotbal…

Când am mers în învățământul special la școală, am găsit diferite variante de a juca în continuare, cu adaptări făcute mingii: o băgam într-o pungă, jucam cu o cutie de conserve, ca să facă zgomot. Mai încercam și cu colegii care vedeau. Când aveam mingea la picior, mă descurcam destul de bine, driblând sau pasând sau șutând. Problema era când trebuia să mă găsească ei pe mine cu mingea, fiindcă era mai complicat.

„Pasiunea a încercat de fiecare dată să găsească variante pentru a trece de bariera vederii”

Cum e mingea cu clopoței?

În 2007, când am venit ca profesor la liceu, am avut primul contact cu o minge adaptată persoanelor nevăzătoare, această minge cu care se joacă și azi, cu clopoței inserați în interiorul ei. Împreună cu colegul și prietenul Tiberiu Păun și cu copiii pasionați din liceu am organizat săptămânal partide între profesori și elevi sau ”amestecați”. Pasiunea a încercat de fiecare dată să găsească variante pentru a trece de bariera vederii.

Cum ai ajuns în echipa națională? Cum ai fost ”descoperit”?

După un proiect pilot inițiat în 2014 au avut loc 3 ediții de campionat național cu 3, maxim 4 echipe. Dintre aceste echipe s-a făcut selecția. Din păcate, numărul redus al jucătorilor și lipsa resurselor au făcut imposibilă organizarea unui alt campionat în 2017-2018. Sperăm ca anul acesta să reînnodăm tradiția campionatelor.

Câte meciuri ai strâns în tricoul echipei naționale?

Am debutat odată cu echipa națională, în mai 2014. Am doar o statistică personală. Am tot încercat în ultima vreme să facem o reconstituire pentru a avea lucrurile mai bine organizate. După calculul meu sunt 29 de meciuri în momentul de față.

Mai ai emoții înaintea meciurilor?

Da. Pe fiecare meci îl trăiesc ca și cum ar fi primul. Când se intonează imnul, deja adrenalina atinge cote destul de mari și, până când se fluieră startul partidei, simt că ceva nu e în regulă, am un fior interior, un tremur al picioarelor.

Căpitanul Mihai Nistor e fan FCSB și Liverpool

Ai vreo echipă preferată pe care o urmărești?

Sigur. Sunt un microbist înrăit al acestui fenomen. Din România țin cu Steaua… sau FCSB, cum i se mai spune acum. Am descoperit însă fotbalul prin Liverpool și am rămas legat de această echipă.

Dacă ții cu Liverpool, înseamnă că e un sezon dificil pentru tine…

Daa, e foarte greu. Eram convins în ianuarie că vom ieși campioni, acum pare că s-a dus și anul ăsta titlul.

Îți pun și ție o întrebare des adresată ”cormoranilor” în acest an: ce ai prefera să câștige Liverpool, campionatul sau Champions League?

Campionatul, de departe. Pentru că, dacă nici anul ăsta nu ne iese, nu știu când îl mai luăm…

Care este cea mai frumoasă amintire din viața ta de sportiv?

Primul contact cu imnul național, când, îmbrăcat în tricoul echipei naționale a României, mi s-a cântat imnul.

Ce îți propui în viitor în calitate de fotbalist al echipei României? Cât mai ai de gând să continui, cât crezi că mai poți?

Din punct de vedere fizic, mulțumesc lui Dumnezeu sunt bine, aș mai putea duce câțiva ani. La sfârșitul lui 2019, din păcate, din motive personale, va trebui să pun punct carierei de fotbalist.

Înseamnă că România își va pierde căpitanul avut de la înființarea echipei…

Da, dar voi rămâne alături de băieți. Voi fi cu ochii pe ei și, dacă o să pot să îi ajut cu sfaturi, o voi face cu mare drag.

Mantinela sau santinela?

Ca să nu încheiem într-o notă tristă din cauza faptului că te vei retrage, povestește-ne o întâmplare mai hazlie din sânul echipei.

Portarului nostru, când a venit în 2015 alături de noi, la primul meci i-am zis: ”Vlad, dă-i cu mantinela!”. Nu știu cum a înțeles el, dar la fiecare lansare din acel meci striga la noi ”am dat la santinelă, vezi că dau cu santinela!”. L-am strigat multă vreme după aceea Santinellis.

Nu ratați partea a doua a interviului, în care Mihai Nistor ne explică particularitățile fotbalului pentru nevăzători și în care vorbim despre susținerea oferită de FRF acestei echipe naționale.