Epopeea Lucescu. Primul mare succes în cariera de antrenor: calificare la Euro cu România

Epopeea Lucescu derulează azi primul mare succes din cariera de antrenor: calificarea cu naționala României la CE 1984. În primul episod, am vorbit despre Lucescu jucătorul, iar în al doilea – despre perioada Corvinul.

epopeea

Laurii succesului de la Hunedoara îl propulsează pe Mircea Lucescu spre alte culmi. Adică spre echipa națională. De asemenea, își mână mânjii bine crescuți și educați înspre capitală, și-i aliniază sub tricolor.

Împreună cu cei mai buni corvinişti și cu aproape toată „Craiova Maxima”, plus Bölöni și alți câțiva jucători, Mircea Lucescu își propune să cucerească Europa!

La 34 de ani, cel ce crease o echipă teribilă într-un orașel muncitoresc este chemat la București spre sfârșitul toamnei lui 1981 pentru a prelua o națională de fotbal a României. Aceasta își pierduse șansele de calificare pentru El Mundial Espana 82. Totodată, rămâne să se ocupe și de Corvinul.

În structurile FRF, odată cu ratarea altei participări a naționalei în fotbalul mare, al unui turneu final, au loc schimbări majore. Astfel că proaspătul selecționer pornește la drum împreună cu altă echipă federală.

Era ultima zi a toamnei calendaristice, era ultimul meci preliminar pentru ambele echipe, un meci fără implicații la calificare. 30 noiembrie 1981 a fost ziua debutului oficial la cârma naționalei a lui Il Luce, denumire ce avea s-o primească după ce a antrenat în „Il Calcio”.

Epopeea la națională începe în Elveția

Pe un teren înghețat, la Berna, România obținea un scor alb în compania echipei gazdă, Elveția. Astfel, acolo, în „Țara cantoanelor”, tenacele tehnician împreună cu secundul său ales, Mircea Rădulescu, își începea clădirea unei noi echipe naționale, ce urma să participe în campanie de calificare pentru Campionatul European din Franța 1984.

Înaintea acestui prim meci oficial, meticulos și bun strateg, Lucescu face într-un interval scurt două meciuri amicale pe un stadion „23 August” arhiplin. În primul, pune față în față o echipă a olimpicilor, printre care se aflau și cei trei „canguri” ai Corvinului, Rednic, Andone și Gabor. Aceștia erau proaspeți medaliați cu bronz la CM de juniori din Australia, și, de partea cealaltă, naționala mare.

La pauză, olimpicii conduceau cu 1-0. În cea de-a două repriză, îi trece de partea cealaltă, la echipa națională, pe cei trei jucători tineri ai Hunedoarei, și meciul se termină cu 5-2 în favoarea primei reprezentative. Aici se mai aflau, printre alții: Balaci, Dobrin și Mircea Sandu.

Tinerii lui Lucescu

Cu aceste mutări dintr-o parte în alta a copiilor hunedoreni a vrut să arate publicului bucureștean vitejia și valoarea acestor tineri fotbaliști, educați și crescuți într-o oarecare măsură de el.

În următorul amical, Mircea Lucescu aduce în fața publicului bucureștean o echipă națională formată din trierea celor mai buni jucători din primul meci. Jucători preponderent tineri și provinciali, inclusiv căpitanul Corvinului, Klein. Oponenta: o selecționată a Bucureștiului. Jocul s-a încheiat 2-0 în favoarea naționalei, iar tânărul selecționer își formase în linii mari opinia privind fotbaliștii cu care trebuia să pornească la drum.

Pedagog desăvârșit, dar și foarte apropiat de băieții săi, în intervalul anilor ’82-’84 și-a pregătit temeinic terenul, cu multe meciuri amicale, cu stagii de pregătire, atât iarna, cât și vara.

Campania de calificare

Pe 1 mai 1982, Hunedoara lui Lucescu, cea care a născut frumoși jucători pentru națională, este gazda primului meci din campania de calificare pentru Campionatul European din Franța 1984.

În orașul unde fotbalul deborda de bucurie, România întâlnește Ciprul. 3-1 pentru tricolori și primele 2 puncte câștigate într-o grupă preliminară în care se mai regăseau Italia (campioana mondială en-titre), Suedia și Cehoslovacia. Doar prima se califica la turneul final!

Urmează victoria cu Suedia (2-0), pe „23 August”, și toată țara era fericită. Apoi, jucăm la Florența, cu mondialii italieni, încheiat cu un scor alb, iar trupa lui Lucescu acumulează 5 puncte după 3 jocuri și e prima în clasament!

Marele succes cu Italia

Returul cu Italia, de pe cel mai mare stadion al țării, face 80.000 de spectatori fericiți, care aprind luminițele victoriei, acestea strălucind feeric calea către Turnul Eiffel. 1-0 pentru România (gol Boloni) și și alte milioane de români care au urmărit meciul la televizor sărbătoresc măreața izbândă.

Eșecul de acasă în fața Cehoslovaciei, 0-1, ne mai taie din aripi, dar Lucescu și ai săi, îi bat pe suedezi la Stockholm, cu 1-0, prin golul lui Cămătaru. Apoi, câștigăm în Cipru, tot cu 1-0, iar în ultimul meci, derbiul pentru primul loc, România se deplasează la Bratislava. 1-1 cu Cehoslovacia și merituosul antrenor Mircea Lucescu duce țara noastră, după 14 ani de așteptare, la un turneu final!

Lucescu, un antrenor tânăr, cu entuziasm, deschis către lucruri noi, unul care își arătase la Hunedoara calitățile de a forma echipe, confirmă și ca selecționer al reprezentativei de fotbal al României.

O echipă națională bazată pe scheletul „Craiovei Maxima” câștigă o grupă considerată imposibilă la momentul tragerii la sorți. România fusese cotată cu șansa a treia, după Italia, campioana mondială din 1982, și Cehoslovacia, laureata Campionatului European din 1976 și medaliată cu bronz la CE 1980.

Grupă infernală la Euro

Și iată-i pe tricolorii lui Mircea Lucescu pe marile bulevarde ale fotbalului. Sorții le-au scos în cale o grupă cu Republica Federală Germană, vice-campioană mondială în ’82, Spania, cea care avea să joace finala pierdută în fața Franței, și Portugalia.

Sosiți în Franța cu unele speranțe, băieții lui Lucescu au realizat doar un punct din 6 posibile: 1-1 cu Spania, 1-2 cu RFG și 0-1 cu Portugalia. Tricolorii nu aveau experiența necesară pentru acest nivel, dar trebuie menționat că ne-au lipsit doi oameni de bază: Ilie Balaci și Ion Geolgău.

„Minunea Blondă” din Bănie avusese parte de o accidentare cumplită și rămăsese acasă. Deși avea doar 28 de ani, nu a mai putut reveni niciodată la forma anterioară.

Hagi a jucat foarte puțin

Tânăr, talentat și dornic de afirmare, bătea de ceva timp la porțile naționalei Gheorghe Hagi (avea doar 19 ani atunci), cel care avea să devină „Maradona din Carpați”. El a jucat la turneul final din 1984 doar câteva minute în meciul cu Germania.

Din 8 țări participante la acest turneu final al CE 84, România se clasează pe penultima poziție.

LOTUL FOLOSIT ÎN PRELIMINARII: S. Lung, Moraru – Rednic, Iorgulescu, Ştefănescu, Ungureanu, Andone, Al. Nicolae, Ioan Bogdan, Negrilă – Bölöni, Klein, Augustin, Balaci, Ţicleanu, Custov, Hagi, Mulţescu, I. Petcu – Cămătaru, Gabor, Geolgău, Cîrţu, Coraş, D. Georgescu, Văetuş.

LOTUL DE LA TURNEUL FINAL: S. Lung, Moraru – Rednic, Ştefănescu, Ungureanu, Iorgulescu, Andone, Negrilă, Zare – Bölöni, Klein, Dragnea, Hagi, Ţicleanu, Irimescu – Cămătaru, Coraş, Gabor, Augustin.

După terminarea campionatului european din Franța, Mircea Lucescu continuă munca la națională. În septembrie 1984, România reîncepea alt război pentru clarificarea la un campionat mondial, cel din Mexic 1986. Prima luptă am purtat-o la Belfast, în compania Irlandei de Nord, trupa lui Lucescu fiind învinsă cu 3-2.

În aceste preliminarii, pe lângă tricolorii cu care Lucescu a pornit la drum, în lotul național au mai apărut Iovan, Bărbulescu, Mateuț și Pițurcă.

Eram într-o grupă cu Anglia (din nou, ca și în epreliminariile precedente), Turcia, Finlanda și Irlanda de Nord.

A urmat victoria de acasă impotriva Turciei, cu 3-0, apoi un scor alb pe „23 August” cu naționala Albionului și un 1-1 în deplasarea din Finlanda, cea care cedează la București cu 2-0.

Pe „Wembley”, elevii lui Lucescu joacă frumos și pleacă glorios, cu 1-1, iar tricolorii sunt în cărții pentru ocuparea primelelor două locuri calificante la Mondiale.

Primul mare ghinion din epopeea lui Lucescu

În partida decisvă cu Irlanda de Nord, în returul de acasă, lipsește căpitanul Costică Ștefănescu și golgheterului Rodion Cămătaru. Iar Mircea Lucescu are parte de unul din meciurile carierei sale cu ghinion imens. A fost poate partida oficială în care echipa națională și-a dominat adversarul mai mult ca oricând, dacă luăm în calcul ultimele trei decenii, scriau ziarele vremii.

A fost un asediu total, real în careul legendarului Pat Jennings, pe atunci în vârstă de 40 de ani, cu 35 de ocazii mari de gol în dreptul nostru. Două bare, o avalanșă de cornere (25) la poarta oaspeților, în condițiile în care aceștia nu au avut decât două șuturi pe poarta noastră, dintre care unul apărat in extremis de Lung. Plus un penalty la Hagi, neacordat de arbitrul danez Sorensen!

A fost meciul când lui Hagi i s-a încredințat pentru prima dată banderola de căpitan. S-a încheiat 1-0 pentru irlandezi și lui Lucescu începeau să-i apară fire albe.

epopeea

După acest joc de tristă amintire, România încă mai păstra șanse de calificare. Urmau ultimele două meciuri decisive. Anglia, deja calificată, joacă cu acasă cu Irlanda de Nord, cele două încheind cu un egal prietenesc, care le permite să zboare împreună la Mondialul mexican. Lucescu și ai săi elevi trăiesc o palidă consolare: victorie cu 3-1 în deplasarea din Turcia.

Două înfrîngeri în faţa nord-irlandezilor şi două remize contra englezilor au fost de ajuns pentru ca România să nu prindă nici măcar locul doi. Era a patra calificare ratată pentru ai noştri. În anul în care Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni, echipa naţională privea doar la televizor competiţia din Mexic.

Dat afară după un 4-0 cu Austria!

10 septembrie 1986: primul meci din preliminariile Euro ’88, câstigat de România cu 4-0 împotriva Austriei, a fost și ultimul al lui Mircea Lucescu la națională. La sfârșitul acestuia, cel ce condusese prima reprezentativă timp de 5 ani, era demis, culmea, după un succes categoric. Înlocuitorul lui a fost Emeric Ienei, omul care adusese cu Steaua Cupa Campionilor Europeni la București.

Surprins neplăcut de această decizie, Lucescu hotărăște să nu mai da curs niciodată unei oferte din partea FRF, de a mai fi vreodată selecționer al reprezentativei de fotbal a României! Epopeea Lucescu la națională se încheie aici.

Urmează perioada Dinamo.

Surse: interviul dat de Lucescu la telekomsport.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...