De ce nu mergem la Mondialele de handbal, deși ne-a pregătit antrenorul Barcelonei

De ce nu mergem la Mondialele de handbal, deși ne-a pregătit antrenorul Barcelonei, Xavier Pascual? Am avut parte de încă o ratare, de data aceasta în fața naționalei Macedoniei.

Națioanala masculină de handbal continuă să rămână o mare enigmă a sportului românesc, dar și a acestei discipline la nivel mondial. După ce a devenit prima națiune din lume cu patru titluri mondiale încă din 1974, tricolorii continuă să bată record după record, dar de ani buni numai recorduri negative.

România nu a mai ajuns de 26 de ani la o ediție a Jocurilor Olimpice, fiind singura campioană mondială care a „atins” această absență îndelungată. Mai mult, prima reprezentativă nu se mai califică la un Campionat European de 22 de ani. Iar acum a ajuns și la 8 ani de necalificări la Campionatul Mondial, după ce a fost eliminată de Macedonia în play-off (scor 50-57 la „general”).

Fetele sunt mereu în elită, băieții – nu, deși condițiile de antrenament sunt aceleași, banii investiți – aceeași, interesul manifestat de federație – același. În ultimii ani, FRH a încercat și varianta antrenorului străin, dar rezultatele au fost ca înainte, tricolorii nu s-au apropiat de un turneu final, au fost cel mult la 120 de minute distanță.

Nu mergem nici cu antrenori străini la CM, Pascual a demisionat

După ce a încercat în 2014 varianta franceză cu Christian Gaudin, un antrenor bun din campionatul din Hexagon, România a urcat și mai sus pretențiile în privința alegerii selecționerului și s-a dus până la FC Barcelona pentru a-l convinge pe Xavier Pascual! A îndrăznit și a reușit: catalanii l-au lăsat să-și facă meseria și la nivel de echipă națională.

„Pasqui”, așa cum îl alintă toată lumea, a fost văzut ca un salvator, primele rezultate au fost spectaculoase, victorii oficiale cu Belarus și Polonia, dar apoi toată această „flacără” s-a stins, iar România a continuat să rămână modestă la nivel de naționale masculine. A fost învinsă fără drept de apel de Belarus în partida retur din preliminariile Euro 2018 și a rămas acasă, iar la un an distanță a cedat într-o manieră similară și cu Macedonia în barajul pentru Campionatul Mondial 2019.

Până la urmă, problemele naționalei masculine nu țin neapărat de antrenor, iar  Xavier Pascual a și demisionat.

E greu de spus în acest moment dacă România a făcut niște progrese în cei doi ani cu spaniolul pe banca tehnică. După rezultate, ai putea spune că nu, din moment ce ai pierdut la scor cu Belarus și Macedonia, echipe totuși din plutonul doi valoric al elitei mondiale, dar timpul apropiat ne va oferi un răspuns mai aproape de adevăr, dacă a rămas ceva în urma catalanului.

Acum, la final de mandat, ne întrebăm însă de ce România nu a reușit nici cu un antrenor de talia lui „Pasqui”, pentru că este clar că acesta mănâncă handbalul pe pâine, din moment ce rezistă de 10 ani pe banca tehnică a echipei FC Barcelona. Și principala cauză pe care am identificat-o ar fi mai jos.

Ce nu a mers

Oricâte jocuri a văzut Xavier Pascual din Liga Națională, de la distanță din Spania, bineînțeles, pentru că programul de la Barcelona nu i-a permis să vină în sălile din România și să ia cu adevărat pulsul, nu l-au ajutat. Iar cele câteva zile avute la dispoziție pentru a pregăti marile meciuri i-au fost insuficiente.

Fiecare jucător trebuie monitorizat atent, trebuie să-l simți, cum se zice, să-l cunoști foarte bine, ori așa ceva era greu de realizat de Pascual. Putea spaniolul să reducă din acest handicap în numai două zile de stat cu echipa, atât cât a avut la dispoziție înaintea meciului retur cu Belarus de la Craiova din 2017, indiferent cât de bună era tactica? Majoritatea specialiștilor ar spune că nu…

La o mare bătălie mai trebuie și altceva pe lângă tactica adecvată, și anume cei mai în formă jucători, cei mai liniștiți, cei mai pregătiți. Monitorizarea handbaliștilor  echipei naționale de la distanță și genul de lucru part-time nu vor ajuta în veci echipa națională să progreseze, indiferent cât de isteț și de priceput ar fi un tehnician.

Avem și exemplul naționalei feminine, unde nici acolo nu este valorificat la maximum potențialul echipei, dar situația este totuși roz, pentru că România are un statut și reușește pe moment să și-l apere.

Xavier Pascual nu mai este la lot și, până la urmă, pierderea este mai mare de partea României, în ciuda faptului că rezultatele nu l-au ajutat. FRH nu a putut câștiga bătălia cu un club precum FC Barcelona, care i-a pus condiții antrenorului pentru a rămâne, dar cine mai trăiește din amintiri?

România este o poveste de genul „O tempora”, în timp ce Barcelona este o poveste actuală. Pierderea este mare, pentru că FRH nu a putut să-l aducă pe „Pasqui” full-time. În formula actuală, ar fi fost în continuare greu să vină rezultatele mult așteptate.

Vom vedea ce se va întâmpla până la urmă cu această mare enignă numită „naționala masculină a României”, iar pe final de articol am vrea să încheiem totuși într-o notă de emoție, cu

Mesajul de adio al lui Xavier Pascual:

„De acum câteva luni am luat decizia de a renunța la echipa națională din diferite motive, dar cel mai important, la reînnoirea contractului cu echipa de club, FC Barcelona a pus condiția să renunț la această dublă funcție, antrenor de club și selecționer. Această decizie a fost cunoscută doar de cei foarte apropiați mie, pentru a nu afecta buna desfășurare a activității echipei, sau cel puțin aceasta a fost intenția mea”.

„Vreau să mulțumesc tuturor acelor pe care-i consider prietenii mei români: antrenori, conducători, arbitri, cei care lucrează la Federația Română de Handbal, care m-au ajutat enorm în această perioadă, cu care uneori m-am certat exprimându-mi nemulțumirea. Vouă vă cer scuze pentru că știți că uneori sunt impulsiv în astfel de momente. Sper că nu v-am dezamăgit și să știți că, de acum înainte, casa mea este și casa voastră”.

Le mulțumesc fanilor, care m-au sprijinit din prima clipă de când am ajuns, atunci când am fost prezent în România sau în alte țări unde am mers cu echipa, la fel și în Barcelona. M-ați făcut să mă simt român, la fel ca toți ceilalți, și să îndrăgesc această țară, care acum, dacă-mi permiteți, o consider și țara mea. Când am preluat această echipă națională, multă lume nu a înțeles, dar pentru mine era o provocare și în tot acest timp am avut multe de învățat”.

„Ca peste tot, am întâlnit și bune, și mai puțin bune, însă vă pot spune un singur lucru, cele pozitive depășesc de departe cele mai puțin bune. Mulțumesc pentru încrederea acordată, atât președintelui Alexandru Dedu, cât și Consiliului de Administrație al Federației Române de Handbal”.

„Un loc aparte în sufletul meu îl au JUCĂTORII, pentru care am doar cuvinte de laudă, deoarece sacrificiul și dăruirea lor au fost maxime atunci când au venit la lotul național, de acest lucru nu se poate îndoi nimeni vreodată. VĂ MULȚUMESC DIN SUFLET și așa cum v-am mai spus: Aveți încredere și aripile vă vor crește! A fost o onoare pentru mine să lucrez cu voi. A fost o mândrie și o onoare pentru mine să pot antrena echipa națională masculină a României”.