Cum a devenit pradă de război bara unei porți de pe stadionul Stelei Roșii din Belgrad

Cum a devenit pradă de război bara unei porți de pe stadionul Stelei Roșii din Belgrad, după ce a fost cărată în spate de suporterii sârbi în Piața Slavia.

cum a devenit

În ultimul minut, în returul semifinalei jucate la Belgrad, în ’91, între Steaua Roșie și Bayern München, Augenthaler, fundașul german al bavarezilor, înscrie în proprie poartă, netezind drumul iugoslavilor spre finala Cupei Campionilor Europeni.

Este și momentul când, comentatorul televiziunii locale intră în istorie exclamând, influențat de atmosfera din tribune, propoziții ramase celebre: ”Stadionul a explodat. S-a deschis cerul!”. De altfel totul se alinia, bucuria din clipa golului izbăvitor desfacând, parcă, bolta cerească. Începuse să plouă mai intens, într-o zi și așa mohorâtă.

În acel moment, un sârb, din înaltul tribunei, își deschide umbrela galbenă, pe care e scris Camel și e desenată o cămilă. În urmă cu ceva timp, a primit-o ca bonus, după ce a cumpărat de la „Free Shop”, folosindu-se de pașaportul unui român, 5 cartușe de țigări. Țigările le va vinde ulterior pe ascuns în alimentara situată la parterul unui bloc din Belgrad, iar de umbrelă se va folosi atunci când va avea nevoie.

Steaguri croate la München

De când o are, a mai folosit-o doar o singură dată, la München, în meciul tur. Deși nu ploua, a deschis-o, dorind să observe mai atent, fără a fi luat la ochi, galeria germană în aproprierea căreia se afla. În acele clipe, de la adăpostul umbrelei, vede cum din mijlocul grupului de oameni, locali, se ridică ușor-ușor, steaguri croate.

Suntem pe 10 aprilie, în 1991, și nimic nu este întâmplător în toate aceste gesturi. În aceeași zi, dar în 1941, statul croat fascist își declara independența.

Acum, însă, la Belgrad, de sub umbrela galbenă, pe care e scris Camel și e desenată o cămilă, simțămintele sunt cu totul altele. Ceea ce trăiește și vede îl încântă.
Mai are timp să observe cum lumea năvălește pe teren, cum după două ore de la fluierul final pe gazon nu a mai ramas niciun fir de iarbă și, mai ales, cum bara porții dinspre Peluza Nord dispare. Avea să o mai zărească în două ipostaze: cărată în spate de suporteri prin Piața Slavia din oraș, apoi la TV, expusă în centrul orașului Knin.

Mai aproape de Adriatica decât de Belgrad, bara a stat acolo ani buni, expusă în centrul orașului, ca o pradă de război. Odată cu declanșarea acestuia, Republica Sârbă Krajina, o entitate sârbească proclamată de sârbii din Croația și nerecunoscută internațional, cu capitala la Knin, s-a destrămat. Orașul acesta a fost încorporat, fără bară, și mai ales cu un raport demografic sârb vs croat puternic perturbat în defavoarea primilor, în Croația actuală.

Exact cum a venit la meci, așa a și plecat acasă sârbul cu umbrela galbenă, pe care e scris Camel și e desenată o cămilă. Pentru că între timp ploaia aspră și măruntă încetase, nu mai avea niciun rost să o țină deschisă.

Context istoric

Pe 1 aprilie 1991, în zonele unde erau majoritari în Croația actuală, sârbii formează și proclamă Republica Sârbă Krajina, o entitate administrativă, nerecunoscută pe plan mondial. Avea capitala la Knin, un oraș pe atunci locuit într-o majoritate covârșitoare de sârbi. În ajunul conflictului ce a dus la destrămarea și dispariția Iugoslaviei ca stat federal, acesta a fost răspunsul Belgradului la tentativa Zagrebului de creare a unei Croații independente.

În acest climat, ambele părți speculează propagandistic. Evenimentele sportive nu sunt scutite. Steaua Roșie Belgrad joacă atât semifinala, cât și finala din acel an al Cupei Campionilor Europeni la câteva săptămâni distanță de începutul războiului.
Tensiunile sunt în creștere, iar atunci când triumful sportiv se întrevede, gesturile ce apar amplifică și mai mult totul.

Steaua Roșie Belgrad, cu Belodedici în echipă, urma să câștige trofeul CCE pe stadionul San Nicola din Bari, pe 29 mai 1991, după 0-0 și 5-3 (d.l.d.) cu Marseille.

Pentru sârbi, însă, succesul acesta sportiv nu prevestește binele național atât de dorit și pentru care luptă cu arma în mână. Visul Serbiei Mari se va destrăma în 1995, când guvernul croat declanșează ofensiva Oluja sau Fulger, cu scopul de a prelua controlul asupra teritoriului RSK. 200.000 de sârbi sunt strămutați din zonă și,  odată cu ei, se pare, dispare și bara porții din care Augenthaler, fundașul german al bavarezilor, și-a dat autogol, netezind drumul iugoslavilor spre finala Cupei Campionilor Europeni.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...