Cum vrea LPF să readucă suporterii pe stadioane? Am cerut poziția acestui for după articolul scris pe SPORTescu, săptămâna trecută, în care am etalat motivele pentru care suporterii nu mai vin la meciurile din Liga 1.

Liga Profesionistă de Fotbal are ca obiectiv în 2017 creșterea cu 10% a numărului de spectatori de pe stadioanele din România, dar și a sponsorilor, iar pentru asta se gândește la implementarea unor programe speciale.
„Pe termen lung, principala noastră provocare este transformarea fotbalului profesionist într-o industrie sustenabilă. Din păcate, sportul nu este o prioritate nici pentru administraţiile locale, nici pentru cetăţeni. Sperăm ca în acest sezon să începem un dialog cu adminisitraţiile locale, care să promoveze mai mult evenimentele sportive şi să încurajeze practicarea sportului în general de către copii. Pe termen scurt, am inițiat la sfârșitul anului 2015 o serie de workshopuri, în parteneriat cu UEFA și FRF, pe diferite teme legate de marketing, PR, ticketing, management. Workshopurile au fost destinate managementului cluburilor. Acum lucrăm la un proiect pe care să îl începem din 2017 si care are ca obiectiv consultanța individuală oferită echipelor.”, spune Robert Pongracz, vicepreşedinte LPF.
Faptul că administraţiile locale nu au sportul ca prioritate se poate vedea cel mai uşor în faptul că, de-a lungul timpului, numeroase cluburi sportive au fost nevoite să-şi închidă porţile din cauza neimplicării primăriilor sau a consiliilor locale. Nici un om politic din România ultimilor 27 de ani nu a înţeles că sportul este unul dintre ambasadorii cei mai de seamă peste hotare. În cazul de faţă, vorbim de fotbalul românesc, care, chiar dacă nu a reuşit performanţele altor sporturi, încă mai este urmărit.
Liga Profesionistă de Fotbal are drept prioritate cunoașterea profilului spectatorului care vine la stadion şi, alături de cluburi, va încerca să-i readucă pe fani în tribune, însă un lucru este cert, spectacolul este principalul ingredient care îi atrage pe fani.
Suporterii pot fi împărţiţi în trei categorii mari: cei care sunt dedicaţi, cei care sunt interesati, dar se află într-o stare latentă, şi cei care sunt prezenţi la stadion doar la rezultate pozitive sau la meciuri importante. Miza pentru LPF ar trebui sa fie categoria suporterilor interesati, aceştia putând să se transforme oricând în suporteri dedicaţi.
În replica oferită de LPF la articolul nostru, se arată că acest for „va demara un program prin care va ajuta cluburile să îmbunătăţească prezenţa suporterilor la stadion. Proiectul constă în analiza profilului suporterilor şi a evenimentelor locale şi regionale, pregătirea unei strategii specifice de atragere a suporterilor, îmbunătăţirea bazelor de date, promovarea evenimentului sportiv alături de administraţia locală şi îmbunătăţirea condiţiilor oferite la stadion”.
În teorie, proiectul sună bine. Rămâne de văzut dacă se va reuși implementarea lui.
În clasamentul echipelor cu cea mai bună prezenţă a suporterilor pe stadion în sezonul 2015-2016, pe primul loc se află Steaua, urmată de Dinamo, Petrolul Ploieşti (care, din acest sezon, joacă în Liga 2), ACS Poli Timişoara şi CSMS Iaşi.
În topul cluburilor care au vândut cel mai mare numar de bilete din numărul celor puse în vânzare, tot în campionatul anterior, sunt CSMS Iasi, cu 97,7%, FC Botoșani, cu 96,54%,, ASA Tg. Mureș și Pandurii Tg Jiu, cu câte 85,44%, ceea ce arată că în orașele mai mici meciurile de fotbal sunt evenimente la care comunitatea participă.
Cele mai urmarite partide de pe stadion au fost în lunile aprilie 2016, iulie 2015 şi august 2015, luni care au totalizat 44% din numărul total de suporteri prezenţi la stadion.
Cei mai mulţi spectatori au participat în zilele de duminică, 40%, şi sâmbătă, 22%.
Cele mai bune meciuri din sezonul trecut, din punct de vedere al numărului de spectatori: Steaua – Dinamo (etapa a 6-a din play-off/6 aprilie 2016), cu 48.630 spectatori, disputat pe Arena Naţională; Steaua – Dinamo (etapa a 5-a)/8 august), cu 27.250 spectatori, jucat pe Arena Naţională, și Dinamo – Astra (etapa a 13-a/3 octombrie 2015), cu 20.300 spectatori, disputat pe Arena Naţională.
Vor să crească interesul companiilor pentru Liga 1
În paralel, LPF demarează un program prin care îşi propune să crească interesul şi încrederea companiilor în fotbalul profesionist. În prezent, 94% din veniturile înregistrate de LPF în 2016 provin din drepturi TV şi 6% din sponsorizari şi licenţe. În cazul cluburilor, biletele de intrare contribuie cu 3% la realizarea veniturilor, sponsorizările și publicitatea – cu 19%, drepturi de difuzare – 40%, venituri UEFA – 9%, activități comerciale – 3%, subvenții autorități locale – 20%, alte venituri – 6%.
„Este important ca echipele să își diversifice sursele de venit, mai ales sponsorizarea, activitățile comerciale (merchandising) și vânzarea de bilete fiind acum cele mai importante căi. În plus, prin parteneriate cu multinaționale sau firme cu obiective de a investi în structuri sportive și în dezvoltarea viitorului fotbalului românesc, echipele vor lucra cu obiective și rezultate, ceea ce sperăm că va duce la creșterea profesionalismului. Pe lângă sponsorii care vor colabora cu LPF, încurajăm echipele să găsească diverse companii interesate și la nivel local pentru a crea un brand puternic pentru suporterii clubului. Este importantă crearea unei conxiuni unice între suporter și club, pentru ca fanii să fie lingă echipă și în timpuri bune, dar și în cele rele”, explică Robert Pongracz.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.











































