Vrem victorie la Roland Garros! 5 rivale ale Simonei Halep la Paris (II)

Vrem victorie la Roland Garros pentru Simona Halep în al doilea an consecutiv. Am analizat în articolul precedent primele două rivale, Osaka și Serena Williams, acum vorbim despre următoarele trei adversare de calibru.

Foto: Mustafa Yalcin / Anadolu Agency / Hepta / Sport Pictures

Analizăm parcursul pe care l-ar putea avea la Paris Garbiñe Muguruza, Sloane Stephens și Elina Svitolina. Argumentul alegerii celor trei vine din modul în care sunt cotate la casele de pariuri.

Betano oferă fiecăreia dintre cele trei o cotă de 12. Ca un amănunt interesant, cota câștigătoarei de la Madrid, Kiki Bertens, este de 15 și ar putea reprezenta un pariu bun pentru curajoși.

Revine Muguruza la nivelul anilor anteriori?

Vorbim de o jucătoare tânără (nu a împlinit încă 26 de ani), care are deja în palmares două titluri de Grand Slam. Putem cataloga jocul Muguruzei ca fiind adaptat oricărei suprafețe, mai ales că s-a impus atât la Roland Garros (2016), cât și la Wimbledon (2017). În plus, iberica a mai disputat încă o finală pe iarba londoneză în 2015.

Singurul turneu din cele patru importante în care aceasta nu are măcar un sfert de finală este US Open, unde nivelul jocului ei nu a fost foarte ridicat.

Sezonul actual al Muguruzei conține atât suișuri, cât și coborâșuri, astfel că
nu putem face o predicție exactă pentru zgura de la Paris.

Cele mai bune rezultate pentru Muguruza în 2019 au fost finala câștigată la Monterrey în Mexic (turneu disputat pe hard), dar și sfertul de finală de la Indian Wells (cedat în fața Biancăi Andreescu) sau optimea de finală de la Australian Open (pierdută la Karolina Pliskova).

Foto: Cosmin Iftode / sportpictures.eu

La capitolul bile negre putem socoti turneul modest făcut pe zgura de la Madrid, unde a pierdut primul meci, disputat în fața croatei Petra Martic.

În ceea ce privește disputele cu Halep, Muguruza conduce cu 3-2, însă jucătoarea noastră a câștigat ambele meciuri pe zgură (Roland Garros 2018 și Stuttgart 2015). Credem că Halep ar fi ușor favorită în eventualitatea unui meci direct la Paris.

Poate Stephens să repete schema de anul trecut?

Nimeni nu se aștepta ca americanca să joace finala la Paris în 2018, cum realist nu se așteaptă nimeni nici anul acesta. Vorbim din nou de o posesoare de trurneu de Grand Slam, Sloane impunându-se în 2017 la US Open. La fel ca Simona, și americanca are rezultate foarte bune în toate cele patru Slamuri.

Nici sezonul 2019 al lui Stephens nu poate fi prea bine radiografiat, ea reușind totuși la Madrid un rezultat foarte bun: semifinală, pierdută, ce-i drept, în fața olandezei Kiki Bertens.

În ceea ce privește meciurile directe cu Simona Halep, lucrurile stau bine pentru româncă. Ea conduce cu 7-2 (nu a mai pierdut cu Stephens din 2013). Ba mai mult, are și 3-0 la meciurile disputate pe zgură (ultima dată – anul trecut, în finala de la Paris).

Poate Svitolina să devină în sfârșit o jucătoare relevantă în WTA?

Deși nu are încă un titlu de Grand Slam cucerit, ucraineanca este văzută în ultimele sezoane cu șanse reale la obținerea acestei distincții.

Campioană în ultimele două ediții la Roma, turneu ce se află în plină desfășurare, Svitolina s-a remarcat mai degrabă în sezonul de hard în 2019. Vorbim de finala de la Indian Wells, pierdută în fața revelației Bianca Andreescu, de sfertul de finală de la Melbourne, cedat în fața viitoarei campioane, Naomi Osaka, dar și de semifinalele de la Dubai și Doha.

În contrapartidă, Elina Svitolina a pierdut foarte rapid la Pauline Parmentier la Madrid, iar la Roma a fost învinsă de dubla câștigătoare de la Australian Open, Victoria Azarenka.

Dacă în anii anteriori ucraineanca și-a atins vârful de formă la Roma pentru sezonul de zgură, probabil că în 2019 și-a propus finala de la Paris. Nu avem cum să nu ne amintim de meciul dramatic din 2017 dintre Halep și Svitolina de la Roland Garros, unde românca a întors incredibil cursul jocului.

Totuși, Svitolina o conduce în disputele directe cu 4-2 pe Simona Halep. De trei ori au jucat pe zgură (2-1 pentru ucraineancă), iar cea mai recentă dispută a fost la Doha anul acesta, unde a câștigat Halep.

Roland Garros începe pe 26 mai la Paris și va fi mai încins ca niciodată, mai ales că trebuie să răspundă unor întrebări:

  • Își apără Halep titlul din 2018?
  • Poate Osaka să câștige al treilea Slam consecutiv?
  • La ce ne mai așteptăm de la Serena Williams?
  • Poate Nadal să-și continue hegemonia?
  • Atinge Federer măcar faza sferturilor?
  • Poate Djokovic să câștige a doua oară la Paris?

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...