5 rivale ale Simonei Halep la Paris (I)

5 rivale ale Simonei Halep în turneul de Grand Slam de la Paris, care se va disputa între 26 mai și 9 iunie, vă sunt prezentate în acest articol, ce va cuprinde două părți. Azi, Serena Williams și Naomi Osaka.

Foto: Mustafa Yalcin / Anadolu Agency / Hepta / Sport Pictures

Nu greșim dacă o numim pe Simona Halep Regina Zgurii în tenisul feminin actual. Românca a câștigat până în prezent 18 titluri la simplu, șapte dintre ele fiind obținute pe suprafața roșie.

Ne amintim desigur de primii ani în top ai Simonei, când se impunea pe zgura de la Nurenberg (2013) și pe cea de la Budapesta (2013), dar și de succesele de la București (2014, 2016) sau de marile performanțe de la Roland Garros (2018) sau Madrid (2016, 2017).

Lupta pentru locul 1 mondial

Cum vorbeam anterior, în 2019, Simona a intrat în lupta de recucerire a locului 1 în WTA, ocupat de ceva vreme de japoneza Naomi Osaka. Din păcate, ea nu a reușit să realizeze acest deziderat după finala pierdută la Madrid în fața olandezei Kiki Bertens, dar duelul cu japoneza continuă.

Azi vorbim despre contracandidatele lui Halep în lupta pentru păstrarea titlului pe zgura de la Roland Garros. Știm cu toții că acesta este turneul favorit al Simonei.

Pentru a vedea care sunt rivalele, ne uităm pe cifrele oferite de casele de pariuri.

Conform cotelor antepost de la Betano, primele cinci adversare pentru Simona Halep la Paris sunt: Serena Williams (cota 10), Naomi Osaka (cota 10), Garbine Muguruza (cota 12), Sloane Stephens (cota 12) și Elina Svitolina (cota 12).

Halep pornește cu prima șansă, un pariu pe ea aducându-ți de 6 ori suma mizată. Ce zici, mizezi și tu pe super-campioana noastră?

1. Mai poate Serena să câștige încă un Slam?

Deși nimeni nu-i poate contesta calitățile și performanțele (vorbim poate de cea mai bună jucătoare din istoria tenisului feminin), actualul sezon nu pare să fie cel mai bun moment pentru Serena Williams, în acest moment numărul 11 mondial.

5 rivale
FOTO: Lukas Coch/AAP/dpa / Hepta / Sport Pictures

Americanca nu a evoluat până acum în niciun meci pe zgură până la Roma (a câștigat azi în fața Rebeccăi Petersson din Suedia, cu 6-4, 6-2).

Mai mult, fostul lider mondial a participat la doar trei turnee anul acesta (Australian Open, Indian Wells și Miami), cea mai bună performanță atingând-o la Melbourne, unde a jucat sfert de finală cu cehoaica Pliskova.

Avantajul Serenei în fața Simonei Halep este evident în ceea ce privește meciurile directe (9-1 pentru americancă), ultima dispută dintre cele două fiind optimea din Australia, de anul acesta, unde Serena s-a impus după trei seturi de luptă, 6-1, 4-6, 6-4.

Mai mult, multipla campioană de la Paris, Londra, New York și Melbourne are o experiență bogată și pe zgura pariziană. A câștigat aici de trei ori (2002, 2013 și 2015).  Serena are până în present 23 de titluri de Grand Slam dobândite.

Totuși, doar una dintre cele 10 întâlniri ale Simonei cu Serena s-a disputant pe zgură, meciul având loc în 2013, la Roma. Atunci, Serena învingea fără drept de apel cu 6-3, 6-0 la nivelul semifinalelor. Americanca urma să câștige atunci și finala, împotriva Victoriei Azarenka.

Cota propusă de Betano pentru câștigarea turneului de la Roland Garros, 10.0, este una periculoasă, pentru că nu știm ce va conta mai mult: experiența sau forma fizică.

2. Este compatibil cu zgura jocul japonezei Osaka?

Este evident că Naomi Osaka a avut cea mai spectaculoasă ascensiune din WTA în 2018 și 2019. Practic, tânăra a câștigat două Grand Slamuri consecutive. Ultima care reușise această performanță este chiar Serena, care reușea chiar trei consecutive în 2015 (Austrlian, Paris și Wimbledon)!

wtatennis.com

Victoria specială de la New York a japonezei (finala cu Serena) și confirmarea titlului de la US Open câteva luni mai târziu, la Melbourne, au propulsat-o pe tânără niponă în fruntea ierarhiei tenisului feminin. Acum însă, ea riscă să piardă fotoliul de lider, după ce a fost eliminată de Belinda Bencic în sferturi la Madrid.

Lucrurile par să se precipite pentru Osaka. Ea a acuzat în capitala Spaniei tenisunea mentală pe care a acumulat-o în ultima vreme și a părăsit competiția în sferturi, eliminată de elvețianca Belinda Bencic, 6-3, 2-6, 5-7.

Rezultate slabe la Roland Garros

Nici Parisul nu se vede mai bine pentru japoneză, care nu are niște rezultate foarte bune pe zgura de la Roland Garros. În 2016 și 2018, a atins turul al treilea, iar în 2017 a fost eliminată încă din manșa inaugurală.

Chiar dacă nu a demonstrat încă nimic pe iarbă, credem că jocul lui Naomi Osaka e mult mai ok pentru Wimbledon decât pentru Roland Garros.

Astfel, dacă va reuși să depășească acest blocaj mental, Naomi ar putea privi viitorul ei în tenis ca pe o călătorie ce nu se încheie imediat după ce pierde locul de lider în clasamentul Women’s Tennis Association. Are numai 21 de ani și tot timpul din lume pentru a progresa.

Rămâne să vedem dacă acastă cotă de 10.0 oferită de bookmakeri nu este de fapt una periculoasă și dacă riscul asumat nu e prea mare pentru acest pariu.

Mai mult, Halep o conduce cu 4-1 pe Osaka în întâlnirile directe, având chiar și două victorii pe zgură împotriva ei, la Paris în 2016 și la Roma în 2018. Cifrele arată bine pentru al doilea Slam al lui Halep.

În articolul următor analizăm șansele altor trei favorite pe zgura de la Roland Garros: Muguruza (deja campioană la Paris), Sloane Stephens (finalista de anul trecut) și Elina Svitolina (una dintre senzațiile momentului în jocul de zgură).

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...