Turda aduce încă un trofeu pentru România la handbal

Potaissa Turda aduce încă un trofeu pentru România, Cupa Challnge, după ce a învins-o în dublă manșă pe AEK Atena (33-22 în tur și 26-27 ieri în Grecia).

FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro

Handbalul românesc a avut primele 5 luni din an extrem de consistente, în principiu fără eșecuri. Marele plus a venit la nivelul echipelor de club, unde nu mai puțin de trei formații, CSM București, SCM Craiova (feminin) și Potaissa Turda (masculin) au luptat până în ultima săptămână a competițiilor pentru trofee în cupele europene.

Procentajul reușitelor este excelent – 66%, după ce SCM Craiova a câștigat Cupa EHF, iar Potaissa Turda a pus mâna pe Challenge Cup. Din acest „peisaj”, nu trebuie omisă nici performanța echipei HC Zalău, care a reușit să treacă de faza grupelor Cupei EHF, bazându-se în procent de sută la sută pe elemente autohtone.

Succesul echipei SCM Craiova a surprins pe toată lumea, nimeni nu a pronosticat la începutul sezonului cucerirea trofeului în Cupa EHF, după un an 2017 în care nicio reprezentantă a României nu a reușit să ajungă măcar în faza grupelor.

Potaissa a urcat treaptă cu treaptă

În schimb, victoria Potaissei a fost construită cu migală în ultimii ani, formația ardeleană a urcat treaptă cu treaptă, fără a arde etape pe parcurs. De când a promovat în 2011, Turda nu s-a clasat niciodată mai jos de locul 5 în Liga Națională.

Clubul a mers de la bun început pe o structură solidă din punct de vedere al compoziției lotului. Niciodată nu a făcut mai mult de două-trei transferuri de la un sezon la altul, ci de fiecare dată a încercat să se acopere doar pe posturile deficitate.

Vezi si...  Cine a fost cel mai mare fotbalist din toate timpurile, Pele?
FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro

Forța grupului și stabilitatea financiară, a nu se înțelege buget consistent, ci doar plata salariilor făcută la zi, au fost câteva din argumentele victoriei Potaissa în Cupa Challenge, a treia competiție ca valoare din Europa.

Să nu uităm locul ocupat de România la nivel de echipe naționale

Despre Cupa Challenge am tot auzit vorbindu-se în ultimii ani că este un fel de „Cupa Satelor” – catalogare oarecum răutăcioasă – având totuși ca argument faptul că la startul competiției nu participă și echipe din cele mai bune șapte națiuni ale ierarhiei EHF. De fapt, „Big 7” are locuri în plus în Liga Campionilor și Cupa EHF.

Totuși, se omite ceva când a treia competiție europeană este desconsiderată: faptul că România la handbal masculin, la nivel de echipă națională, nu intră pe moment între cele mai bune 25 din lume. Ca o paranteză, poate că reprezentativa noastră ne face o surpriză frumoasă în barajul cu Macedonia de calificare la Mondialul din 2019 și ajunge din nou la un turneu final după o pauză de 8 ani.

Revenind, Potaissa Turda a reușit să câștige pentru România o competiție în care participă națiunile de la locul 8 în jos! Un rezultat care nu poate fi trecut cu vederea în niciun caz.

Cel mai important succes din istoria orașului 

Formația turdeană a obținut cel mai important succes din istoria orașului în ultimii 50 de ani. Precedentul reper a fost stabilit de Sticla Arieșul Turda, care în 1961 câștiga Cupa României la fotbal, după un succes surprinzător în fața Rapidului. Ardelenii activau atunci în liga secundă!

Potaissa a pus mâna pe trofeu după ce a depășit-o clar pe AEK Atena, cu 59-49 scorul general al celor două manșe. După cum au arătat jocurile până în ultimul minut al competiției Cupei Challenge, băieții conduși de pe margine de Horațiu Gal au avut o misiune mai dificilă în sferturi și semifinale decât în marea finală. 

FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro

Prin această victorie obținută duminică seara la Atena, Potaissa și-a luat o revanșă personală după finala pierdută în 2017 în fața echipei Sporting Lisabona. Turda a devenit, așadar, a patra formație din România care a câștigat Cupa Challenge, după Steaua în 2006, UCM Reșița (2007-2009) și HC Odorhei (2015), ultimele două dispărând între timp de pe harta handbalului național și internațional.

Vezi si...  Luminița Dinu-Huțupan revine în Liga Națională

România a urcat pe locul 1 pe națiuni la cupe câștigate și finale disputate în această competiție, devansând Germania în istoria de 25 ani a competiției. Dar dincolo de această performanță a handbalului masculin, de a domina totuși o întrecere europeană, este mai presus succesul Potaissei, o învingătoare plecată dintr-un orășel de nici 50.000 de locuitori.

Cu siguranță, povestea Turdei din acest an nu va fi uitată prea curând, cum și Craiova are acum un nou reper la care se poate raporta. Este sezonul sportiv de pus în ramă al celor două orașe! 

 

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...