Top 10 genii neînțelese din fotbal: de la Zei, la Fantome cu talent

Top 10 genii neînțelese din sportul rege. Fotbalul e plin de jucători care-au rupt gura târgului la 17 ani, dar s-au pierdut pe drum până la 27. De ce? Talentul nu e totul. Ai nevoie de cap, context, antrenori potriviți și uneori… de noroc.

Aici nu vorbim despre ratați. Nicidecum! Vorbim despre artiști rătăciți, poeți ai balonului care n-au fost înțeleși ori s-au pierdut între glorie, cluburi de noapte și alegeri de carieră făcute cu harta întoarsă.

1. Ricardo Quaresma. Trivela, mai tare ca o diplomă

Când l-ai văzut prima oară dând cu exteriorul, ți-ai zis că fizica nu mai are sens. Talent cât casa, dar și o atitudine de „fac ce vreau, când vreau”. Lumea îl vedea mai tare ca Ronaldo la început.

A ajuns la Barça, unde s-a certat cu tot staff-ul. La Inter, mai mult pe bancă decât pe teren. A avut momentele lui magice – vezi golurile cu trivela, sau meciurile bune la națională – dar, per total, a fost artistul care și-a uitat versurile pe scenă.

2. Adriano. Împăratul care a domnit prea puțin

La 22 de ani, băga frica în fundașii din Serie A. Forță, viteză, șut… tot. Inter îl făcuse urmașul lui Ronaldo. Apoi a murit tatăl lui și totul s-a rupt. A găsit alinare în petreceri, alcool și favela de unde plecase. S-a întors acasă, dar nu și-a mai găsit drumul înapoi spre glorie.

Un jucător care avea tot ce-i trebuie ca să fie în top 5 all-time, dar și-a pierdut sufletul înainte de carieră.

3. Hatem Ben Arfa. Genius cu program scurt

Când Hatem prindea o zi bună, Messi și Neymar păreau băieți care vin cu mingea la colț. Atât de tehnic era. Dar avea și o doză serioasă de… ego. S-a certat cu toți antrenorii care l-au pus să alerge și nu i-a plăcut să joace în echipă. La Nice a avut un sezon de vis, la PSG a fost pus în congelator.

Ben Arfa e genul de fotbalist pe care-l adori pentru 30 de secunde de magie, dar nu ți-ai construi niciodată echipa pe lângă el.

4. Mario Balotelli. Super Mario, cu artificii în baie

Nu ai cum să nu-l iubești pe Balotelli. Un om care-și aprinde artificii în baie și dă gol în semifinala EURO. Talent pur, dar și o bombă cu ceas. N-a fost niciodată constant, pentru că nu l-a interesat să fie. A trecut pe la Inter, City, Milan, Liverpool, însă nu s-a „cumințit” nicăieri.

Dacă avea capul lui Drogba, era acum legendă. Dar a ales să fie un showman. Un geniu haotic.

5. Antonio Cassano. Un creier de playmaker, o gură de scandal

Cassano avea o viziune a jocului care-i făcea pe ceilalți să pară în reluare. Dar avea și o gură mare și o lene legendară. La Real Madrid, venea de la antrenamente direct de la fabrica de Nutella. La Roma, a rupt tot când voia.

Era genial, dar nu suportai să-l ai în echipă mai mult de un sezon. A zis-o și el: „Dacă aveam capul pe umeri, eram de trei ori mai bun decât Messi.” Poate nici chiar așa, dar clar era mai mare.

6. Ravel Morrison. Fantoma lui Ferguson

Sir Alex a zis că Ravel e „cel mai talentat puști pe care l-a văzut vreodată”. Da, mai talentat decât Rooney. Și totuși… n-a jucat nici 50 de meciuri în Premier League. A fost plimbat pe la West Ham, Lazio, în Mexic, în Olanda, fără să prindă rădăcini. Probleme legale, atitudine, anturaj dubios.

A fost jucătorul care părea ales de zei, dar a căzut în dizgrație fără să apuce să strălucească.

7. Freddy Adu. Copilul-minune care a devenit legenda… eșecului

La 14 ani, era deja pe coperta Sports Illustrated. Se spunea că va fi „Pele-ul Americii”. A ajuns la Benfica, dar s-a pierdut între hype și lipsa unei baze solide. A jucat în 14 țări și tot n-a găsit un loc să se impună.

Freddy e dovada clară că prea multă presiune, prea devreme, poate ruina chiar și cel mai strălucitor talent.

8. Jack Wilshere – Cu gloria în genunchi

La 18 ani, Wilshere  părea viitorul Angliei. L-a driblat pe Xavi la el acasă. Arsenal se baza pe el, presa îl numea „noul Gerrard”. Dar genunchii și gleznele lui aveau alte planuri. Accidentările l-au rupt, iar revenirea a fost un dans cu pași înapoi.

La 29 de ani, era deja retras. Din păcate, la el n-a fost lipsă de cap, ci de… noroc și oase sănătoase.

9. Bojan Krkic – Povara de a fi „următorul Messi”

La 17 ani, marca pentru Barcelona și dobora toate recordurile de precocitate. Dar când ești comparat constant cu Messi, oricum ai da-o, tot pierzi. N-a rezistat presiunii. A plecat de la Barça și a fost într-un carusel de echipe – Roma, Stoke, Mainz, Vissel Kobe.

Un băiat prea cuminte pentru lumea murdară a fotbalului mare. Talent avea, dar n-a fost făcut să fie star global.

10. Alexandre Pato – Când frumusețea jocului nu ține de carieră

Pato era definiția stilului brazilian. L-a luat Milan și părea că-l va înlocui pe Kaka în privința  imaginii. Accidentările și viața mondenă i-au schimbat traiectoria. A mai avut încercări (Chelsea, Villarreal), dar nu a mai atins forma de la început.

Talent de „Balon de Aur”, dar inima parcă nu i-a fost niciodată dedicată fotbalului.

Toți băieții de mai sus aveau ce trebuie ca să fie printre cei mai mari. Însă fotbalul, frate, nu e doar cu mingea. E cu capul, cu inima, cu echipa, cu norocul. Pe unii i-au tras în jos accidentările, pe alții nopțile pierdute. Dar ce ne-au oferit – momentele alea scurte de magie – rămân pentru totdeauna.