Theo Corbeanu, un altfel de caz Bianca Andreescu

Theo Corbeanu, un tânăr atacant canadian de 18 ani care are și cetățenie română, este noua stea de la academia clubului Wolverhampton.

theo corbeanu
Foto: wolves.co.uk

Theo, cum ii spun colegii, a oferit un interviu amplu pentru site-ul oficial al grupării engleze din Premier League și are toate șansele sa ajungă un jucător de top în fotbalul din Albion.

Ambitios și serios din fire, jucătorul cu dublă cetățenie, română și canadiană, spune  că unul dintre cele mai frumoase momente din cariera lui de până acum a fost ziua când a debutat în naționala României U-16, într-un meci cu Irlanda. Totuși, el a declarat recent că își dorește să joace pentru reprezentativa Canadei!

Așadar, avem un caz similar cu cel al Biancăi Andreescu, care a decis că este mai bine pentru cariera ei să reprezinte Canada, mai ales că statul canadian i-a oferit mult mai mult decât statul român, ca și condiții de pregătire și oportunități de dezvoltare.

Theo Corbeanu e născut în Canada

E drept că Theo s-a născut în 2002 la Hamilton, în Canada, spre deosebire de Bianca Andreescu, care e născută în România, dar care s-a antrenat de la o vârstă fragedă în țara din nordul continentului american.

Corbeanu are 1,88 m și 77 kg și își dorește sa facă pasul în fotbalul mare cât mai curând. A început fotbalul în cadru organizat la Givova Academy, iar după o scurtă perioadă petrecută acolo a făcut pasul către academia clubului Toronto FC.

Primele amintiri din fotbal le are de pe vremea când juca în „liga de cartier”, unde a evoluat mai întâi pe postul de portar. Într-unul din meciuri, antrenorul l-a încercat pe poziția de atacant, iar Theo a marcat câteva goluri. De atunci, joacă pe această poziție.

Cooptat de Academia clubului Wolves în 2018

În ultimii doi ani, Theo și-a desfășurat  activitatea la academia Wolverhampton Wanderers. El spune că a crescut extraordinar de mult din punct de vedere sportiv și uman în cadrul acestui club și este mândru că a avut oportunitatea să semneze cu o grupare de tradiție din Anglia.

Corbeanu este fan Arsenal Londra încă din copilărie, datorită lui Thierry Henry, dar adevărații fotbaliști pe care ii vede ca pe idoli sunt Cristiano Ronaldo și Maradona.

Îi place foarte mult să iasă în aer liber, să mănânce, să se uite la televizor și să petreacă timp cu prietenii, iar ca destinație de vacanță preferă Maldive.

Dacă nu ar fi existat  pasiunea pentru fotbal, și-ar fi dorit să ajungă atlet de performanță: „Viteza mea este bună, cred ca m-aș fi descurcat”.

Visul lui este sa câștige Cupa Mondială cu reprezentativa Canadei și așteaptă cu nerăbdare să debuteze în Premier League.

Sursa:

https://www.wolves.co.uk/news/features/20200617-get-to-know-theo-corbeanu/

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...