
Numele canadiencei Bianca Andreescu nu a fost nicicând pomenit mai des în România sau în presa internațională. Motivul este binecunoscut, câștigarea turneului de la Indian Wells.
Dar cine este noua stea a tenisului feminin mondial, de ce este atât de special trofeul câștigat duminică noaptea și care este legătura ei cu România? La aceste întrebări vei găsi răspunsuri în rândurile care urmează.
Bianca Vanessa Andreescu, pe numele ei complet, este o jucătoare de tenis canadiancă, de origine română, după cum o ”trădează” și numele. Jucătoarea stabilită în Ontario, Canada, va împlini 19 ani abia pe 16 iunie.
S-a remarcat în acest an printr-un șir de 28 de victorii, întrerupt doar de 3 eșecuri. Seria Biancăi a culminat cu triumful de la Indian Wells, un turneu Premier Mandatory, câștigat după ce primise un wildcard. Astfel, Andreescu și-a făcut un loc în Top 4 al celor mai tinere deținătoare ale trofeului, listă pe care mai găsim nume precum Serena Williams și Martina Hingis.
Tânăra jucătoare a profitat la maximum de stilul de joc extrem de variat, dar neașteptat de matur pentru vârsta ei. Foarte precis a caracterizat-o Sven Groeneveld în The New York Times când a spus că ”jocul ei e o combinație de dezinvoltură și determinare neînfricată”.
Muguruza, Svitolina și Kerber și-au luat papara
Bianca manifestă adaptabilitate la orice suprafață de joc, dar pe lângă calitățile fizice a arătat că are și spirit de luptătoare și o personalitate puternică. Cum altfel să le învingi la rând pe Muguruza, Svitolina șI Kerber?
Succesul de pe tărâmul american a propulsat-o pe locul 24 WTA. Ea începuse turneul de pe locul 60 mondial, iar la finalul lui 2018 era abia pe 152 în acest clasament. O ascensiune formidabilă!
Bianca s-a născut în Canada, din părinții români Nicu și Maria Andreescu. După terminarea studiilor din Brașov, respectiv Craiova, tatăl și mama Biancăi au plecat să muncească în Canada. Pe 16 iunie 2000 se năștea în Mississauga, Ontario, câștigătoarea de la Indian Wells 2019.
Familia Andreescu s-a întors ulterior în România, la Pitești, unde Bianca a început să practice tenisul la vârsta de 6-7 ani, sub îndrumarea antrenorului Gabriel Hristache.
Cum a ajutat-o statul canadian
La doar câțiva ani distanță Bianca Andreescu revenea în țara unde s-a născut, iar la 11 ani se înscria în programul Tennis National Training Program din Toronto, unde a beneficiat de o mulțime de facilități din partea statului canadian, pentru a se putea dezvolta pe plan sportiv.
Mama jucătoarei declara la un moment dat că nu s-a pus niciodată problema ca Bianca Andreescu să reprezinte România la turneele pe echipe, sistemul de pregătire, sprijinul oferit și organizarea excelentă a Federației Canadiene fiind elementele decisive în luarea deciziei de a reprezenta țara din America de Nord.
Bianca Vanessa Andreescu nu uită însă de rădăcinile sale: în discursul de la festivitatea de premiere a mulțumit în limba română fanilor aflați în tribunele arenei. De asemenea, Bianca își vizitează periodic rudele de la Pitești și Râmnicu Vâlcea, atunci când timpul îi permite.
Din păcate pentru noi, România este pentru Bianca doar țara de unde au plecat părinții ei, în timp ce Canada i-a oferit tot ce a avut nevoie pentru a obține performanța. Asta nu ne împiedică însă să ne bucurăm pentru fiecare succes al ei ca și cum ar fi ”de-a noastră”, pentru că sunt sigur că vor mai urma multe astfel de bucurii.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.












































[…] Kyrgios va ajunge foarte curând în primii 10 jucători ai tenisului masculin, pentru că este un talent excepțional, capabil să facă puncte […]
[…] avem un caz similar cu cel al Biancăi Andreescu, care a decis că este mai bine pentru cariera ei să reprezinte Canada, mai ales că statul […]