Gabi Tamaş, o cauză pierdută

Întoarcerea lui Gabi Tamaş la Steaua, dacă se va realiza, îmi confirmă încă o dată nivelul de iarmaroc la care a ajuns Liga 1 şi fotbalul românesc în general.

Acest domn Tamaş şi-a bătut joc de echipa la care vrea să revină, în primul rând prin absenţa sa de la antrenamente, iar apoi prin postarea de pe facebook („Mai bine să fiu eu cu mii şi mii de defecte / Decât ca voi, nişte clone perfecte!”), şi acum vrea să joace din nou în roş-albastru. Dar unde nu există respect pentru nimic, astfel de ieşiri se şterg cu buretele. Onoarea clubului nici nu contează. Dar chiar aşa: care club? Unde îşi are sediul acest club, pe ce stadion joacă, unde sunt istoria şi palmaresul lui, unde îi sunt suporterii?

În al doilea rând, Tamaş, titular în echipa şpriţangiilor, nu se poate abţine, va avea alte şi alte derapaje în decor. El vine în România să bea cu Mutu şi să joace fotbal între două petreceri. Pentru el, fotbalul nu mai contează demult, ca şi pentru Mutu, degeaba zice că iubeşte acest sport şi de-aia revine la Steaua. Tamaş iubeşte băutura, fotbalul e în subsidiar, nici banii nu mai contează, a câştigat destul, are afaceri…

Se tot spune că e un fotbalist extraordinar, cel mai bun fundaş român, dar el nici măcar nu a mai demonstrat asta pe teren în ultimii ani, nici la Steaua, şi nici pe unde a mai umblat.
Aaaa, că a fost o dată un fundaş excelent, că avea viitorul în faţă, asta e altă treabă. De-aia l-a şi transferat Galatasaray la numai 19 ani jumate. Dar de atunci, Tamaş a jucat doar din talent, având mai degrabă grijă de sticla de wishky decât de propriul corp.

După revenirea lui Mutu din „puternicul” campionat al Indiei, a lui Marica de nicăieri, a lui Tamaş dintr-un pub galez, după plecarea celui mai bun jucător din campionatul intern în Liga a doua chineză, oare ce ne-o mai aştepta?

Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu