Tactică pentru titlu la Dinamo. FCSB și CFR nu mai au ce face!

Tactică briliantă pentru titlu la Dinamo! FCSB și campioana CFR Cluj nu mai au ce face în fața strategiei inspirate din antrenamentele Coreei de Sud, în care jucătorii au purtat tricouri cu alte nume, pentru a-i zăpăci pe spioni.

Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Selecţionerul sud-coreean Shin Tae-yong a inversat intenționat numele de pe tricourile jucătorilor naţionalei Coreei de Sud la antrenamente şi la meciuri amicale, pentru a-i pune în încurcătură pe adversarii europeni care i-au spionat înainte de Cupa Mondială de fotbal.

„Nimic nu seamănă mai mult cu un coreean decât alt coreean”, a observat comentatorul francez Thierry Roland, confirmând că strategia lui Tae-yong a fost genială.

Practica asiaticilor a inspirat noua campanie de achiziții a lui Dinamo București. Conducătorii clubului din „Ștefan cel Mare” doresc să dea lovitura sezonul viitor și să se califice în play-off-ul Ligii I, astfel că au pus la cale un plan de zăpăcire a rivalilor de la CSMS Poli Iași, Sepsi OSK sau FC Botoșani.

Tactică briliantă sau „sinucidere”?

Ceea ce gsp.ro numește „sinucidere” – adică o campanie de transferuri prin care sunt aduși Mihai Neițulescu, Denis Ciobotariu, Constantin Dima sau Andrei Târcoveanu (foto), fotbaliști pe care îi știu doar familiile lor după chip – este, de fapt, o tactică briliantă.

În amicale, fundașul Ciobotariu va juca în atac cu numele Târcoveanu pe spate, iar Târcoveanu va fi fundaș și va purta tricoul lui Ciobotariu. De asemenea, Neițulescu va face schimb de tricouri cu Dima, pentru o bulversare totală a spionilor trimiși de celelalte cluburi.

„Cu puțin noroc, nu numai că vom reuși calificarea în play-off, dar se poate să luăm și titlul. În baza a ceea ce au văzut în presezon, fundașii lui FCSB sau ai lui CFR Cluj vor face marcaj la Ciobotariu, în careul nostru, iar Târcoveanu va rămâne singur în careul advers. Dacă nu va rata incredibil, va înscrie și vom lua cele trei puncte”, a exagerat fotoreporterul clubului, care a avut grijă să dea explicații greșite tuturor pozelor postate pe Internet.

Vezi si...  Duckadam: "Zisu conduce ofensiva împotriva Stelei, un om puternic vrea să ia echipa"

Din reflex, Ionel Dănciulescu a fost botezat Florin Bratu, iar în dreptul fotografiei cu antrenorul principal apare numele lui Ivan Patzaichin.

  • Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...