Echipa feminină AC Sepsi Sfântu Gheorghe a câştigat Cupa României la baschet după un Final Four disputat sâmbătă şi duminică la Braşov.

Semifinalele de sâmbătă au avut un deznodământ fără surprize, doar începuturile de meci fiind mai echilibrate, însă din sfertul trei al fiecărui meci s-a conturat victoria favoritelor.
ACS Sf. Gheorghe a învins-o în prima semifinală pe Universitatea Alba Iulia cu 65-45, în timp ce braşovencele s-au impus în a doua semifinală în faţa echipei Phoenix Galaţi cu 72-55.
Cele două echipe calificate în finală au dovedit că sunt cele mai bune din actuala ediţie de campionat şi şi-au respectat statutul de favorite.
Ambele meciuri s-au desfăşurat cu sala plină, spectatorii putând vedea două jocuri cu faze frumoase pe teren şi un spectacol minunat făcut de galeriile celor de la Sepsi şi Olimpia CSU Braşov.
Finala se anunţa un meci disputat: ACS Sepsi Sfântu Gheorghe era deţinătoarea trofeului şi dorea să-l pastreze şi în acest sezon, iar brasovencele s-au calificat în premieră într-o finală şi se aflau astfel pentru prima dată în faţa cuceririi unui trofeu.
În sezonul regulat din campionat, victoriile au fost împărţite, fiecare echipă şi-a câştigat meciul disputat acasă. Dar Sepsi, având în lot jucătoare experimentate, care pot să facă diferenţa, printre care şi căpitanul echipei naţionale de baschet feminin – Annemarie Părău – a jucat constant tot meciul, făcând mult mai puţine greşeli individuale faţă de adversarele lor.
Meciul a fost echilibrat în primul sfert (21-18 pentru Sepsi) şi jumătate din al doilea (36-30 pentru oaspete), în toată această perioadă fiind şi răsturnări ale scorului pe tabela de marcaj, dar din minutul 6 al celui de-al doilea sfert jocul a decurs într-o singură direcţie, iar distanţa dintre ACS Sepsi Sfântu Gheorghe şi Olimpia CSU Braşov s-a mărit tot mai mult, doar mici răbufniri ale braşovencelor făcând spectatorii din sală să mai spere la o revenire spectaculoasă.
Sfertul 2 s-a încheiat 42-30 pentru baschetbalistele din Covasna, dar sfertul 3 s-a terminat la o diferenţă de 20 de puncte pentru acestea, 64-44, iar scorul final a fost 87-49. Trebuie menţionat că în ultimul sfert ambii antrenori au introdus aproape toate jucătoarele din lot, iar la Olimpia a jucat şi Maria Ferariu, care nu a împlinit încă 16 ani!
Sala din Braşov a fost arhiplină, iar spectacolul – total în tribune pe parcursul meciului.
Dacă în cele două zile au fost trei meciuri frumoase, iar spectatorii minunaţi, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre festivitatea de premiere, unde cei de la Federaţia Română de Baschet erau aşa grăbiţi să acorde trofeele, de parcă pierdeau trenul de la ora 20:00 ce pleca spre București.
Marcatoare:
ACS Sepsi Sfântu Gheorghe: Tyaunna Dominique Marshall – 21 puncte; Janeesha Jeffery – 15 p; Annemarie Parau – 13 p; Matea Tavic si Amanda Clara Thompson – 9 p; Kimberly Pierre Louis – 6 p; Shante Evans – 5 p; Ancuta Stoenescu – 3 p; Izabela Lovasz, Tunde Kilin, Andreea Lazar (Pop) – 2 p.
Olimpia CSU Braşov: Gabriela Irimia: 12 p; Janae Sharpe – 11 p, Brittany Danielle Logan – 9 p; Biljana Pesovic – 6 p; Carla Donette Bartee – 5 p; Ana Ferariu, Jelena Mitic, Andra Simona Haas – câte 2 p. Au mai jucat, dar n-au înscris: Dora Denisa Ardelean, Ruxandra Chiş şi Maria Ferariu.
Rezultate Final Four Cupa României la baschet feminin:
Finala:
ACS Sepsi Sfântu Gheorghe – Olimpia CSU Braşov 87-49 (21-18; 21-12; 22-14; 23-5)
Semifinale:
ACS Sepsi Sfântu Gheorghe – Universitatea Alba Iulia 65-45 (19-15, 14-8, 11-12, 21-10)
Olimpia CSU Braşov – Phoenix Galaţi 72-55 (18-17, 16-13, 18-13, 20-12)
Credit foto: stiricovasnamedia.ro
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.











































