Să dublăm profitul de ieri! Bilic nu a învățat nimic din eliminarea de anul trecut și folosește rezervele împotriva Astrei
ASTRA GIURGIU – WEST HAM (Playoff Europa League, ora 21:15). Pariul nostru: Astra AH +0.5/ Cotă 2,05. Astra o întâlnește pe West Ham în preliminariile Europa League pentru al doilea an consecutiv. Cum veniturile din Premier League sunt considerabil mai mari decât cele din a doua competiție europeană intercluburi, managerul „ciocănarilor” a decis să folosească astăzi mai mulți jucători obișnuiți cu statutul de rezervă. Așa a făcut și anul trecut, fiind eliminat de români.
Pe lângă titularii odihniți, pe lista absenților se află și jucător accidentați. „Este complicat cu meciul din Europa League. Eu îmi doresc să ne calificăm. Este important pentru noi să jucăm în diferite țări din Europa. Astra e o echipă bună. Știu că mai au destui jucători din sezonul trecut”, a declarat Bilic.
Astra are antrenorul suspendat. Șumudică nu va sta pe banca tehnică. Alibec a revenit la antrenamente, dar nu este refăcut complet, iar revenirea lui Budescu a rămas în coadă de pește. Chinezii vor să îi pună la plată pe giurgiuveni, iar asta e de neconceput pentru români. În plus, Astra trece printr-o perioadă slabă. Totuși! Având în vedere că englezii vor folosi echipa a doua, ne gândim că echipa antrenată fie și de la distanță de Șumudică va fi în stare să obțină măcar o remiză.
Astra l-a legitimat aseară pe Nicoară, fostul fotbalist al Pandurilor, și spera să aibă timp să îl treacă pe lista UEFA. Nicoară nu figurează în lotul campioanei României pe uefa.com, însă e posibil ca acest lot să nu fi fost actualizat. Încredere pont: 7/10. Să dublăm profitul!
Echipa probabilă Astra: Lung – Vangjeli, Săpunaru, Fabricio, Morais – Lovin, Takayuki, Boudjemaa – Teixeira, D. Florea, D. Niculae
Absenți: Alibec (atacant important, nerefăcut), Dandea (fundaș central rezervă, accidentat)
Echipa probabilă West Ham: Randolph – Burke, Oxford, Ogbonna – Antonio, Noble, Kouyate, Byram – Tore, Calleri, Valencia
Absenți: Masuaku (fundaș dreapta titular, nu are drept de joc), Ayew (atacant titular, accidentat), Lanzini (mijlocaș rezervă, accidentat), Sakho (atacant rezervă, accidentat), Payet (mijlocaș ofensiv titular, nu a făcut deplasarea), Feghouli (mijlocaș ofensiv titular, nu a făcut deplasare), Nordtveit (mijlocaș central titular, nu a făcut deplasare)
credit foto: whufc.com
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.