Povești de campioni. Ce nu se vede în clasament sau Racheta care doare

Piedicile, frământările, emoțiile și satisfacțiile unei jucătoare de tenis de Top 30 mondial. De la fetița din „generală” care bătea la nesfârșit mingea  de perete, la marile turnee și la Jocurile Olimpice.

Irina-Camelia Begu este una dintre cele mai importante jucătoare din istoria tenisului românesc. Număr 22 WTA în 2016, ea a câștigat șase titluri la simplu și nouă la „dublu” în acest circuit, adunând până acum din premii aproape 9.000.000 de euro.

Povestea de succes s-a înfiripat încă de la vârsta de doi ani și jumătate, inspirată de bunica instructoare de tenis. Obișnuia să stea pe marginea terenului și să strângă mingile care zburau în toate părțile. La un moment dat, a luat o rachetă în mână.

Îi plăcea să lovească cu mingea în perete ore în șir. Dispărea din casă și se ducea să exerseze, spre panica alor săi, care nu mai știau de unde să o ia. Micuța Begu se uita la televizor și le admira pe Steffi Graf și Martina Hingis. Nici prin gând nu îi trecea că elvețianca avea să-i fie, la un moment dat, adversară.

În clasa I, deja practica „sportul alb” de câțiva ani. I-a povestit despre acest lucru colegei de bancă, aflând că și aceasta făcea sport, și anume gimnastică. La prima ediție a Sports Business Academy, în 2015, Irina și-a amintit cu emoție: „Mergeam la turnee și, când ne revedeam în clasă, povesteam ce am făcut. Spuneam: cum ar fi să ne întâlnim la Olimpiadă? Am luat-o ca pe o glumă, amândouă eram încântate că putem să ne reprezentăm țara. În clasa a VI-a, ea a plecat la Deva și nu am mai ținut legătura, dar ne-am regăsit la… Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012. Am fost să o susțin când a luat aurul. Colega mea de clasă se numește Sandra Izbașa”.

Povești adevărate: „La finalul anului, simți că nu mai poți continua”

În orice sport este greu să răzbești, dar tenisul parcă are un grad de dificultate în plus. În fiecare săptămână, trebuie să ajungi în alt oraș, din altă țară. E greu să fii plecat mult timp la turnee, să schimbi tot timpul fusul orar, să te antrenezi zilnic.

De aceea, jucătorii profesioniști pun în capul listei un psiholog atunci când își „construiesc” staff-ul. „Să călătorești atât de mult, să te muți în fiecare săptămână dintr-un hotel în altul, să faci tot timpul bagajul. La sfârșitul anului, simți că nu mai poți continua…”, a mărturisit sportiva.

De altfel, se consideră că tenisul este al treilea sport ca solicitare mentală, după gimnastică și patinaj artistic. Nu este vorba doar despre statutul de veșnic nomad, ci și de faptul că este posibil să pierzi un meci măcar o dată pe săptămână, dar trebuie să te remontezi repede, pentru că urmează imediat o altă competiție.

Așa că ai nevoie de un psiholog, care te ajută să gestionezi anumite situații, îți spune cum să te stăpânești atunci când ai presiune sau ești nervos, să fii lucid în momentele importante.

Tenisul, un sport foarte costisitor

Dar, până să ajungi la nivelul la care să participi în turnee săptămână de săptămână, e cale lungă. „Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”, cum se spune. În primul rând, tenisul este un sport foarte costisitor. Înainte, jucătorii primeau antrenor și teren gratis unde să se antreneze. Acum, totul e pe bani. Pe mulți bani.

„Nimeni nu poate garanta succesul. Pașii sunt mici, trebuie să ai răbdare și să muncești mai mult decât ieri. În fiecare zi, îmi doream să devin mai bună. Înainte, mulți reușeau să ajungă în top doar prin talent. Rachetele erau diferite, mingile erau diferite, jocul mai lent. Acum, talentul nu mai ajunge. Mulți jucători talentați se pierd pe drum fie din lipsa banilor, fie pentru că nu muncesc mult. Nu ai cum să ajungi sus fără muncă”, le-a transmis Irina cursanților de la SBA.

Și nici munca nu îți garantează satisfacțiile aduse de trofeele importante, dacă ai ghinion să te accidentezi. Irina Begu a avut și ea probleme serioase la un moment dat, suficient cât să iasă din Top 100.

În 2013, compania de la care își procura echipamentul i-a trimis un alt model de rachetă. O singură zi de antrenament cu acea rachetă a scos-o din circuit: „A doua zi, nu mai puteam să ridic mâna. O săptămână nu am putut să ridic mâna, chiar dacă am mers la fizioterapie. Urma să plec în Australia. Am participat la un singur turneu înainte de Australian Open, dar nu puteam să servesc. A fost un an foarte greu pentru mine, am mers la toți medicii, în România, în Germania, în Franța. Nimeni nu a știut să îmi spună ce aveam. Nu jucam trei luni, apoi jucam la un turneu și iar stăteam”.

Irina Begu se consideră o sportivă împlinită. A ridicat trofee și a fost aplaudată de tribune pline, iar povestea ei de succes merge mai departe și acum, la 35 de ani, când se află pe locul 121 în lume.

Primul program din România dedicat profesioniștilor din sport a depășit oficial 10 ani de existență. Pe 22 octombrie, începe o nouă ediție Sports Business Academy.