Mi-e dor de Matineu, mi-e dor de spectacolul fotbalului jucat dimineața!

Mi-e dor de Matineu, de meciurile de la ora 11, din Divizia B, meciuri care aduceau multă lume pe stadioane în provincie. 

3 septembrie 1994

FC BIHOR Oradea – POLITEHNICA Timișoara 6-0

Aveam 6 ani și un pic, mă pregăteam să încep clasa I! Cu celebra pungă de pufuleți în mână, îl stresam pe tata sa îmi citească ce scrie pe programul de meci.

Cornetul făcut dintr-un ziar vechi plin de semințe, cumpărat de la intrare stadionului, băncile de lemn de pe municipalul orădean, nenea de lângă noi care asculta etapa la radio, un radio Gloria pe baterii fabricat pe vremea lu’ nea Nicu, murmurul tribunei și sloganul galeriei „Hai Bihorul joacă bine, galeria e cu tine!” – toate astea nu se vor întoarce, dar pasiunea pentru fotbal rămâne veșnică!

Așa a arătat primul meu contact cu Divizia B!

Fratilor, fără sa știm, pe vremea aia, în fiecare sâmbătă la ora 11 reușeam o conexiune, o energie care unea toată țara. De la Oradea la Suceava, de la Timișoara la Onești, de la Iași la Călărași și de la Bucale la Craiova. Țara era acoperită de o pânză imaginară. Aerul se respira cu aceași intensitate în fiecare oraș înscris în competiția matineului…

Spectacol la primele ore ale dimineții

Matineul era mai mult decât un meci la care participam, așa cum zice și definiția cuvântului – „matineul” este un spectacol care are loc la primele ore ale dimineții. Iar pentru noi, consumatorii, un fenomen social…

În fiecare dimineață de sâmbătă ne transformam și parcă urmam același ritual. Când ieșeam din casă, prima grijă era sa luăm ziarul local și, cu el sub braț, ne îndreptam  spre stadion. Dar nu uitam să ne oprim un pic la Pronosport! Apoi, cu prietenii la o cafea, chiar o bere sau o cinzeacă, unde împărtășeam aceași cauză, aceași emoție.

Ajungeam la stadion cu o ora jumate înainte, verificam dacă aveam semințele, ca să treacă timpul mai ușor până la primul fluier. Lângă noi, se afla mai mereu nenea cu radioul, care încălzea atmosfera înainte de meci, iar pe durata jocului se transforma într-un mesager al rezultatelor de pe celelalte stadioane.

Mi-e dor de Matineu: „Băi, joacă ai noștri”

Meciuri de orgoliu, meciuri cu ritm și substanță fotbalistică invadau stadioanele, constant, aproape pline la fiecare etapă. Jocurile din „B” au avut mereu pentru noi,  românii, o nota personală. „Băi, joacă ai noștri”… Băieții ăia din teren erau amicii tăi, simțeau pulsul orașului, te ciocneai cu ei la piață, la restaurant.

Stadioanele de matineu erau niște scene frumos împodobite, reprezentații de clasă, jucătorii cu experiență pe final de carieră care își culegeau ultimii lauri.

Urmau discuțiile lungi și aprinse de la barul de lângă stadion, indiferent de rezultatul înregistrat pe tabelă. „Gogule, încă un rând, te rog”…

Divizia B a fost o blondă cu ochii albaștri care se întorcea la noi în fiecare sâmbătă,   exact la aceasi oră. Purta o rochie strălucitoare, cu care ne prindea mereu în plasă.  Eram niște nebuni frumoși cu dragostea Diviziei B în buzunar. Aveam sertarul plin cu programe de meci – o adevărată dovadă de dragoste neconditionată.

Ajuns acasă, te asezi în fotoliu, respiri adânc și aștepti următorul Matineu…

Acum, Liga a 2-a este o doamnă bătrână și drăguță care exagerează cu machiajul pentru a compensa frumusețea tinereții.

Între timp, bunica a transformat dovada ta de dragoste în niște simple foi cu care aprinde focul…

Mi-e dor de Matineu!