Marcel Pușcaș, de la model de seriozitate la vector de derapaj public

Marcel Pușcaș s-a transformat dintr-un model de seriozitate într-un vector de derapaj public. Acest articol nu este despre fotbal. Sau, cel puțin, nu doar despre fotbal. Este despre un om care, prin fotbal, direct sau indirect, îmi câștigase respectul.

Marcel Pușcaș, fost jucător important, manager cu experiență și bihorean de-ai mei, părea cândva întruchiparea profesionistului echilibrat, serios, muncitor și demn. Dar în ultima vreme, imaginea aceea s-a topit, ca un vis frumos în bătaia unui soare crud.

Am crescut cu poveștile despre Marcel Pușcaș. În 1994, la Mondialul din SUA, m-am îndrăgostit de fotbal, iar puțin mai târziu, tata mi-a arătat în tribunele de la Oradea un „bihorean de-al nostru care a jucat la Steaua”. Aveam impresia că văd o legendă în carne și oase. Cuvintele elogioase ale tatălui meu despre el au avut greutatea unor revelații pentru un copil care visa fotbal.

Mai târziu, l-am văzut conducând Steaua din postura de președinte și am continuat să-l privesc ca pe un om integru, respectat, cu coloană vertebrală și cu o relație decentă cu adevărul. Pentru mulți bihoreni, Pușcaș era un reper.

De la profesionist, la propagator de idei toxice

Tocmai de aceea, ruptura a fost atât de dureroasă. Dintr-un profesionist, Marcel Pușcaș a ajuns un personaj de Facebook care propagă idei toxice, revizionism istoric și teorii antieuropene și antioccidentale. Scrie constant despre o Românie iluzorie, prinsă între comploturi globale și trădări interne, susține personaje precum Georgescu sau Simion – oameni care, spre deosebire de el, n-au cunoscut niciodată rigorile performanței, dar care l-au captivat cu slogane găunoase și populism de galerie.

Pușcaș ne spune că Rusia nu a invadat niciodată România. Că Ucraina nu merită ajutor. Că războiul e o invenție și propaganda e doar la Bruxelles, nu și la Kremlin. A ajuns să joace rolul trompetei unui curent ultra-naționalist periculos, ignorând complet faptul că România are nevoie de rațiune, nu de isterie. De adevăr, nu de manipulare.

Răspândește confuzii și ură

Ceea ce face acum Marcel Pușcaș este nedemn de omul care, în anii ’90, impresiona prin profesionalism. Nu doar că și-a pierdut cumpătul și simțul măsurii, dar și-a abandonat și responsabilitatea pe care o are față de publicul său. Folosește notorietatea câștigată în sport pentru a răspândi confuzii și ură, pentru a da glas unor teorii retrograde și pentru a pune gaz pe un foc care ne arde deja în temelii.

Este trist. E jalnic. Și, mai presus de toate, e periculos.

Marcel Pușcaș ar fi trebuit să rămână un exemplu în sport, nu un vector de polarizare națională. Politica nu-l prinde. Discursul public nu-l mai onorează. Și dacă nu revine la lucrurile pe care le știe și le poate face cu demnitate, riscă să rămână în memoria colectivă nu ca managerul care a făcut echipe mari, ci ca omul care și-a trădat bunul-simț și și-a vândut capitalul de încredere pentru câteva like-uri, în bula radicalizată a Facebook-ului.

Respectul se câștigă greu și se pierde rapid. Marcel Pușcaș este exemplul.