Ligile lor, ligile noastre și gunoiul ascuns sub preș

Ligile lor, ligile noastre și gunoiul ascuns sub preș. Carențele sportului din România sunt numeroase, iar succesele sporadice ne pot tenta să neglijăm problemele existente. Fotbalul este doar vârful icebergului, iar calificarea la Euro 2024 a echipei naționale nu înlătură aceste lipsuri.

Fotbalul, în particular, și sportul, în general, au la bază sportul de masă. Pentru un sport de performanță, este nevoie de un număr cât mai mare de practicanți. Astfel, trebuie să existe și cât mai multe cluburi, competiții și cât mai multe ligi sau divizii. În unele țări, sunt foarte mulți practicanți de sport și foarte multe competiții.

Spre exemplu, în Franța, fotbalul este foarte bine organizat, pe zone, regiuni și departamente, existând un număr impresionat de ligi. În România, situația nu e tocmai la fel, dar, sigur, nici numărul locuitorilor nu e același. Cu toate acestea, se justifică diferența?

În Franța, fotbalul, chiar și în ligile inferioare, este organizat foarte serios, iar acesta, în opinia mea, este unul dintre factorii ce stau la baza evoluției fotbalului francez. Să nu uităm, Franța e finalista Euro 2016, câștigătoarea Cupei Mondiale în 2018 și finalista din 2022. O să vă explic de ce cred că baza oricărui sport este dată de un număr cât mai mare de practicanți și de un număr cât mai mare de competiții. 

Chiar și în liga opta de fotbal din Franța, se găsește seriozitate, un ritm și o intensitate incredibile, antrenamente tactice, strategii de joc, meciuri în nocturnă, materiale și infrastructură de calitate, pasiune, antrenori dedicați și cunoscători de fenomen. 

Baza piramidei fotbalului este dată de ligile inferioare

În Franța. jucători precum Koscienly și Giroud au plecat din ligile inferioare, la fel cum sunt mulți alții în Anglia. Ce face un jucător francez când termină junioratul sau când nu i se propune un contract de fotbalist profesionist? Are foarte multe alternative. Cu siguranță pentru că a ajuns până la acel nivel, va dori să joace în continuare. Unde? Liga a treia, a patra, a cincea, sunt foarte multe opțiuni. 

Doar ca idee, în liga cincea sunt cluburi care fac 4-5 antrenamente pe săptămână, iar unele cluburi au zile și cu două antrenamente. Dacă nu, fotbalistul francez are șansa să joace și mai jos, antrenându-se de două-trei ori pe săptămână, iar pe lângă aceasta poate urma cursurile unei facultăți sau să își găsească un loc de muncă. Astfel, poate continua și fotbalul într-un mediu competitiv, dar se poate dezvolta și pe alte laturi. 

Cei mai mulți dintre cei cărora nu li s-a propus un contract la terminarea junioratului probabil nici nu vor mai ajunge în fotbalul mare. În schimb, o parte, cum e cazul celor sus-numiți, au șansa de a crede în visul lor și de a face pasul către fotbalul de performanță.

Ai noștri fug de Liga a treia și de Liga a patra 

Totodată, existând foarte multe ligi, trecerea de la un nivel la altul nu este atât de bruscă, nici pentru sportivi, nici pentru club. Între liga a opta și liga a șasea, diferența nu este atât de mare, și nici între liga a patra și a cincea. Mai mult, chiar și cei mai tineri, de 16-17 ani, în funcție de nivelul lor, pot evolua sub forma de împrumut într-un campionat de seniori și pot acumula experiență.

În schimb, în România, cei mai mulți dintre fotbaliști sub 18 ani fug ca necuratul de tămâie de liga a treia și a patra, singurele opțiuni pe care le au dacă nu sunt opriți în loturile echipelor din primele două ligi.

Astfel, pe de o parte, sistemul francez reduce la minim șansele ca tinerele talente sportive să se piardă, iar pe de altă parte le oferă șansa tinerilor să își găsească un loc în societate, urmându-și în același timp pasiunea pentru sport.

De asemenea, dacă în Franța găsim echipe de liga a opta cu o istorie de 90 de ani, în România avem cluburi de liga întâi care se bat pe aceeași istorie, una chiar mai recentă decât ale celor de ligi inferioare din străinătate. Nu mai vorbim de echipele de ligile inferioare înființate înainte de anii electorali și desființate ori după, ori când vine alt primar la conducere. Nu e vorba doar despre crearea unor ligi inferioare numeroase, ci și de continuitatea lor și a echipelor care o compun.

Ce se întâmplă în România cu tinerii care termină junioratul? 

De câte ori ați auzit varianta: “ori școală, ori fotbal!”? Pentru că în România nu ai de ales! În cel mai bun caz, unui tânăr sportiv i se poate propune să continue la liga întâi, dar să zicem că un junior dintr-o sută reușesc asta, iar procentul poate să fie puțin mai mare la liga a doua, unde automat și salariile și perspectivele de dezvoltare financiară sunt reduse. Este greu ca tânărul sportiv să se gândească la o familie, când multe cluburi oferă salarii destul de mici și uneori plătite chiar la câteva luni. 

Ce se întâmplă cu ceilalți care nu rămân în lotul echipelor de liga întâi sau liga a doua? E posibil ca oficialii clubului nici măcar să nu îl cunoască foarte bine și să se întrebe între ei “Cine e băiatul asta? Ce e cu el?” Atunci, tânărul trebuie să se reorienteze. Ce alternative are? Liga a treia sau liga a patra. După cum spuneam, mulți dintre ei fug de aceste ligii, din varii motive, dar poate că decid să se mulțumească cu ce le-a rămas. Cum sunt aceste ligi în România? Foarte puține echipe de liga a treia oferă salarii din care să poți cât de cât să trăiești fără să mai faci și altceva. Multe cluburi însă, nu pot oferi acest lucru. 

Nu sunt condiții de performanță la Lioga a treia

Unii tinerii au șansa să joace pentru cluburi de liga a treia care oferă un salariu mediu pe economie, alții joacă tot în liga a treia, dar pe salarii mai mici, se angajează, muncesc 6-7-8-9 ore pe zi, se antrenează de 3-4-5 ori pe săptămână, vin în fugă după muncă și nemâncați la antrenament, iar când meciurile sunt vinerea, și nu sunt puține acele zile, își iau liber de la locul de muncă, fac deplasarea pe repede înainte și joacă, uneori chiar reușind să iasă învingători. 

În schimb, aceasta rutină înșirată pe durata mai multor ani poate duce la o uzură fizică și psihică greu de remontat și ajung epuizați la 27-28 de ani. Deși tinerii jucători sunt tehnici și au abecedarul fotbalului, intensitatea, ritmul și seriozitatea nu sunt mereu la cel mai înalt nivel. Dintre cei care termină junioratul, mai aleg și drumul ligii a patra, dar acolo multe echipe se strâng doar la meci, iar unele echipe mai cu pretenții fac unul sau poate două antrenamente. 

Unii se resemnează și renunță

De asemenea, există și un procent însemnat al tinerilor care renunță la fotbal imediat după ce  termină junioratul. Cât despre impresari, ei nu sunt interesați să ajute jucătorii care termină junioratul și nu li se propune un contract, pentru că ei gândesc cam așa: „Dacă ar fi fost buni, ar fi rămas în lotul echipelor din primele două ligi.”

Astfel, pentru cei mai mulți dintre tinerii juniori din România care nu au prins contract până la 18-19 ani șansele să mai prindă un contract profesionist sunt aproape nule. Ei se resemnează, evoluând fie în ligile inferioare, fie renunțând la ceea ce poate era pasiunea lor cea mai mare, încercând să umple golul interior cu altceva.

Nu succesul e cheia către fericire, ci fericirea e cheia către succes, iar un tânăr nevoit să renunțe la pasiunea sa va fi nevoit să renunțe și la o parte din el, fiindu-i foarte greu să se orienteze către altceva. Fără pasiunea lor, fără un sistem, fără valori, fără modele, fără variante viabile, fără consiliere, fără sprijin psihologic, tinerii sportivi de odinioară vor fi într-o căutare lungă a găsirii unui nou sens al vieții lor. Din păcate, mă tem că unii nu îl vor găsi niciodată, iar alții îl vor găsi cu greu. Astfel, și societatea are de pierdut. Practic, mulți tineri nici nu ajung sportivi, nici nu sunt implicați în vreun fel în sport, nici altceva nu găsesc să facă cu viața lor.

Gândindu-mă la aceste diferențe, încep să îi dau dreptate lui Guess Who, “Nu ne-am născut în locul potrivit”. Cei mai mulți dintre sportivii din România probabil că nu s-au născut în locul potrivit. Cunosc multe cazuri. Mă întreb oare se poate face “un loc potrivit” pentru sportul din România? Cu siguranța, da! Întrebarea trebuie pusă altfel. Oare se vrea să creăm un astfel de loc sau doar declarăm că am vrea? Oare avem dorința de a ne forma, de a ne educa și de a găsi cele mai bune soluții? Oare avem răbdare să îl construim cu trudă și sacrificiu acest “loc”?

Baza fobalului românesc e șubredă

M-am bucurat mult de calificarea României la Euro și mă voi bucura de fiecare succes al naționalei. Cu toate acestea, îmi place să privesc pe termen lung. Analizând ce se întâmplă în fotbalul din România, îmi pun unele întrebări cu privire la viitorul acestui sport și “locul potrivit” nu prea se întrevede. Baza fotbalului pare cam șubredă. 

Jucăm cu Belgia și Slovacia la vară. Cu Belgia, poate că jucătorii noștri care au evoluat în campionatul lor, Stanciu, Ianis Hagi, Drăguș, Screciu, vor avea orgoliu și vom obține un rezultat pozitiv. Cu toate astea, nu pot să mă gândesc la diferențele dintre noi și ei.

În liga a patra din Belgia sunt echipe cu trei terenuri de antrenament (gazon natural, sintetic, ambele cu instalație de nocturnă), iar la noi sunt echipe din Superligă care abia dacă au un teren de antrenament, dar asta nu se vede de la televizor și, mai rău, unii dintre decidenți nici nu fac ceva în sensul ăsta, iar suporterii de rând nu pot vedea aceste diferențe și e foarte greu să conștientizeze impactul lor. mentalitate, infrastructură,

Competență, management defectuos, viziune, răbdare

O diferență de un gol este dată de foarte mulți factori și nu doar de noroc sau de arbitraj, cum ar crede unii. De asemenea, Slovacia are două echipe în grupele Conference League, iar una dintre ele are mari șanse să prindă primăvara europeană. Noi nu avem nicio echipă în grupe, în condițiile în care Feroe, Bosnia, Kosovo, Islanda sau Finlanda au avut o echipă calificată în această fază a competiției. 

Astfel, mă tem că această calificare la Euro ne va duce în ispita neglijării problemelor fotbalului nostru sau în ascunderea acestora sub preș. Problemele prezentate aici sunt doar o parte dintre ele. Mai sunt și multe altele ce țin de mentalitate, infrastructură, competență, management defectuos, viziune, răbdare… Chiar și dacă vom ieși din grupe la Euro de pe primul loc, “gunoiul” va rămâne tot sub preș. 

Poate nu e doar părerea mea, poate e și părerea altor persoane din fotbalul românesc, dar “cine ești tu, băi băiatule, să-ți dai cu părerea?

“Oamenii de la nivel înalt au o analiză obiectivă a performanței lor și sunt duri cu ei înșiși. Un echilibru bun între inteligență și motivația de durată este o doză zdravănă de modestie. Modestia în sport înseamnă să știi că performanța din trecut conferă încredere, dar nu și privilegii. Este singurul lucru care permite păstrarea unui dram de vigilență indispensabil consecvenței” 

Arsene Wenger (2020)