Tinerii României: la 22 de ani, Radu Cimpoieru este team manager al echipei de baschet a CSU ASE, se ocupă de zona de marketing a clubului, e student în ultimul an la Cibernetică și studiază la Academia Barcelonei.
„Mă ocup de Social Media, fac grafice, editare video, bannere de print, cam tot ce are nevoie un club pe partea de marketing”, dezvăluie Radu despre munca sa la Clubul Sportiv Universitar ASE.
În paralel, Radu este student în ultimul an la Cibernetică, face cursuri de marketing sportiv la Academia Barcelonei, Barca Innovation Hub, și învață de trei ani din experiența specialiștilor de la Sports Business Academy.
Spune că are timp să le facă pe toate. „La facultate mă duc la orele importante. În rest, lucrez de acasă, mai vin și la birou când e nevoie să fac documente sau să mă văd cu antrenorul echipei de baschet ca să stabilim exact programul”, explică Radu Cimpoieru într-un interviu pentru Eurosport.
Radu face sport, merge regulat la sală, a practicat și fotbalul la Târgu Jiu, orașul natal, însă s-a lăsat la 15 ani și s-a pus „cu burta pe carte”.
Totuși nu s-a îndepărtat total de „sportul rege”, precizând că se uită la meciurile lui Dinamo, echipa sa de suflet, la care a lucrat ca voluntar.
Campanii de promovare la CSU ASE
În prezent, își propune să facă niște campanii de promovare la CSU ASE, prin care „să atragem studenții în primul rând la baschet, apoi să afle și despre celelalte secții ale clubului”.
Pentru a face clubul cunoscut, Radu postează destul de des pe paginile oficiale de Facebook și Instagram.
„Am găsit un student care se va axa pe Tik-Tok, să facă videoclipuri. Aș vrea să începem o serie de videoclipuri pe Youtube, de vlogguri, că tot sunt populare, dinaintea unui meci, de la antrenament, până la finalul meciului”, își propune tânărul cu entuziasm.
De asemenea, dorește să realizeze calendare cu fiecare secție a CSU ASE, pe care să le comercializeze și visează la o sală proprie a clubului, unde să poată pune bannere de promovare.
Fan Real Madrid, pregătește licența pe Barcelona!
Cursant la Academia Barcelonei, Radu Cimpoieru e încântat de faptul că în Spania se pune foarte mult accent pe interacțiunea cu fanii, fie online, prin Social Media, fie prin Match Experience – experiența pe care o trăiești când te duci la un meci.
Fan Real Madrid, Radu Cimpoieru anunță că va face lucrarea de licență pe performanțele Barcelonei: „Performanțe din punct de vedere statistic, nu sportiv, adică indicatori de performanță… cifre, multe cifre ale clubului. Mă ajută mult statisticile pe care le am din cursuri. Am văzut că a făcut cineva pe Real Madrid, nu am mai putut să-i aleg tot pe ei. Am ales alt club și am zis că, dacă tot am făcut aceste cursuri, să mă folosesc de ele”.
Visează la un master de marketing sportiv
Omul bun la toate de la CSU ASE a fost „cursant online”, timp de trei ani, la Sports Business Academy, și spune că, dacă ar lucra la un club mare, s-ar axa pe interacțiunea cu fanii.
Până atunci, Radu Cimpoieru caută „să absoarbă” noi cunoștințe în domeniul marketingului sportiv. „Dacă ar fi după mine, aș urma un master de marketing sportiv, dar în România nu există, iar afară sunt scumpe. Știu că cel mai bun este la Academia Johan Cruyff, în Amsterdam. Acolo se pune accent pe sport”, a conchis Radu Cimpoieru.
Sursa foto: Radu Cimpoieru (Facebook)
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.