Simona Halep, supereroul modern

Ajunge pe locul 2 în clasamentului mondial şi se antrenează continuu pentru a deveni cea mai bună, iar luptele pe care le poartă cu adversarii sunt de fapt bătălii cu propriile limite. Cine poate ilustra mai bine imaginea unui supererou modern, dacă nu Simona Halep, MVP-ul generației născute după 1990?

Simona Halep, supereroul zilelor noastre

Cu grația unei feline, cu prospețimea unei margarete și cu inteligența înnăscută, Simona Halep debordează de modestie și cucerește cu ușurință oamenii care o înconjoară, însă odată cu primul pas care atinge terenul de tenis ea se metamorfozează.

Toate calitățile îi sunt amplificate. Dintr-o dată, grația se transformă în agilitate și viteză, prospețimea îi garantează o resursă nelimitată de energie, iar mintea ei, care refuză să piardă, reușește să dezlege misterele celei mai încurcate partide și, în final, o conduce spre victorie.

Într-o secundă, totul revine la normal, de parcă nimic spectaculos nu s-ar fi întâmplat. Simona face semnul crucii și redevine umană. Își salută cu respect adversara, îi dă credit, împarte victoria cu fanii, se bucură de succes, dar îl savurează cu moderație, privind deja spre viitor.

Simona are ceva din imaginea supereroilor din filmele SF. Totuși, spre deosebire de aceștia, românca nu are mușchi mari și umflați, nu poartă mască și pelerină și, cel mai important, armele pe care le posedă nu țin de lumea fantasticului. Gata cu abilitatea de a zbura, de a te teleporta sau de a deveni invizibil! Toate par de domeniul trecutului în fața puterii interioare și a armelor dezvoltate de Simona prin muncă și perseverență.

Și exact cum supereroii sunt așteptați să rezolve situații, așa au așteptat românii un sportiv pentru care să se trezească în mijlocul nopții, un sportiv care să-i poarte de la agonie la extaz în mai puțin de 5 minute, un sportiv cu care să se identifice și pe care să-l susțină necondiționat.

Simona merită, așa că fanii din toate colțurile lumii rezonează și se sincronizează perfect la fiecare partidă a sportivei, strigând în cor: „SI-MO-NA!”. Terenul de tenis se transformă îndată într-o petrecere fastoasă, decorată în culori de roșu, galben și albastru, iar Simona nu este alta, decât regina acestui bal.

Simona Halep.În imaginea româncei se poate regăsi cu ușurință orice pasionat al sportului și, tocmai de aceea, fanii o susțin cu atât de mult entuziasm. O fată simplă, talentată, care a pornit pe drumul către podiumul mondial cu o rachetă și un vis.

Fizicul ei este diferit față de jucătoarele moderne de tenis, însă compensează cu o voință de fier: un suflet mare într-un corp mic, care o ajută să lupte înzecit pentru fiecare punct. Simona este conștientă de dezavantajul pe care îl are în fața adversarelor, fiind minionă, însă își cunoaște atuul: „Nu am mușchi mari, nu sunt înaltă. Am putere interioară, lupt.”, declara numărul 2 mondial la US Open.

La mulţi ani, Simona!

Astăzi, Simona Halep împlinește 24 de ani și, până acum, acest supererou al zilelor noastre a schimbat modul în care românii privesc și investesc în sport, a motivat mii de persoane să țintească tot mai sus, indiferent de carieră, și a demostrat că un vis poate devine realitate, atât timp cât crezi și muncești din greu pentru îndeplinirea lui.

Cea mai bună parte este, însă, că aventura sportivei în elita mondială va continua mulți ani de acum înainte, timp în care va da totul pe teren și va continua să facă lucrurile așa cum simte.

Noi nu putem decât să ne considerăm privilegiați că avem ocazia să îi fim alături în această minunată călătorie și îi transmitem toate urările de bine. LA MULȚI ANI, Simona!

Bornele Simonei Halep până la 24 de ani:

este cel mai bun loc al carieri;

11 este numărul trofeelor WTA câștigate;

Indian Wells este cel mai important titlu al carierei;

Sferturi de finală a atins în 2014 și 2015 la Australian Open;

Finala din 2014 de la Roland Garros este cea mai bună performanță la un Grand Slam;

Semifinalele de la Wimbledon(2014) și US Open(2015) completează rezultatele notabile;

310-146 este raportul victorii-înfrângeri;

$10,126,080 este recompensa materială a performanțelor;

Credit foto: wtatennis.com, Cosmin Iftode/sportpictures.eu

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...