Cum am pus la respect campioana mondială en-titre!

Cum am pus la respect Italia, campioana mondială en-titre, cu o victorie în fața a 80.000 de spectatori, o victorie venită din stângul magic al lui Boloni.

Erau timpurile când în curtea școlii făcusem schimbul de mingi. Trecusem de la una ușoară la una mai grea și care lua efectul dorit. Exersam lovituri libere. Erau vremurile când intram în pielea marilor noștri idoli, precum Ilie Balaci, care mișca discret balonul, iar stângul lui Loți Bölöni se rostogolea puternic într-o poartă…

Bucuria unui gol o trăiam copiind din gesturile dragilor noștri fotbaliști. Alergam cu mâinile întinse tăind aerul, sau ridicam brațele către cer cu pumnii strânși. Scoteam chiote de bucurie și ne imaginam cum cei 80.000 de spectatori aplaudau strigând:  „Luptă, luptă, RSR! Luptă, luptă, RSR!”

Mă vedeam făcând turul lui „23 August”, sub lumina miilor de făclii aprinse din ziarele vremii. Sau trăiam din fața televizorului momentele exuberante de început, cu intonarea imnului național, „Trei culori cunosc pe nume”, și când îndrăgitul comentator Cristian Țopescu încuraja echipa tricoloră, iar strigătul unui gol prelung ne ridica pană-n tavan.

A fost o seară de 16 aprilie 1983 plină  de emoție și bucurie, unde România punea la respect campioana mondială en-titre, Italia. 1-0 pentru echipa căpitanului Costică Ştefănescu. Victoria trupei tânărului selecționer Mircea Lucescu, celui care, la sfârșitul lui ’81, i se încredințaseră frâiele naționalei. A fost succesul unor bravi sportivi:

Moraru – Rednic, Iorgulescu, Ștefănescu, Ungureanu – Augustin (70 Andone), Boloni, Klein – Balaci – Geolgău (87 Cîrțu), Cămătaru.

Cum am pus la respect o grupă infernală

Tricolorii noștri picaseră într-o grupă preliminară grea, din care doar prima clasată își făcea bagajele pentru EURO 1984 din Franța. România, după cum ați aflat, înfrunta campioana mondială Italia, dar și Cehoslovacia și Suedia, două forțe fotbalistice ale vremii, iar cel de-al patrulea adversar era mai modesta Cipru, cu care își începea campania de calificare, învingând-o acasă, la Hunedoara, cu 3-1.

Cea mai tare echipă în competiția internă era „Craiova Maxima”, puternic reprezentată în naţională, cu jucători de bază, ca Balaci, căpitanul Ştefănescu, Ţicleanu, Cămătaru, Lung, Geolgău, plus Ungureanu, Cîrţu, Negrilă sau Irimescu la nevoie. Lângă ei au apărut hunedorenii Klein, Rednic, Andone, Gabor, mureşeanul Boloni, dinamoviştii Moraru şi Augustin, “studenţii” Iorgulescu şi, mai târziu, Coraş şi Gică Hagi.

A urmat meciul cu Suedia, tot acasă, pe cel mai mare stadion al țării, „23 August”. A fost 2-0 pentru noi, marcatori fiind hunedorenii Andone și Klein.

Un 0-0 eroic în Italia

În cel de-al treilea joc, băieții lui Lucescu vin cu un nesperat 0-0 de la Florența, cu Italia, unde România joacă din minutul 55 cu un om în minus, Țicleanu fiind eliminat, iar anul 1982 se termină într-o mare de bucurie, cu o echipă națională pusă pe fapte mari și cu  Universitatea Craiova calificată în primăvara europeană.

Anul de grație 1983 vine cu izbânda mai sus amintită, 1-0 cu campioana mondială,  prin golul lui Bölöni.

Vine apoi înfrângerea cu 1-0, de acasă, împotriva cehoslovacilor, care s-a resimțit și prin faptul că echipa ce forma scheletul naționalei, Universitatea Craiova, a fost eliminată dureros din semifinalele Cupei UEFA, de Benfica.

Urmează ultimele trei meciuri decisive, toate în deplasare. Primul, și prima victorie în deplasarea de la Stockholm, prin golul buldozerului „Cami” în poarta suedezilor. Ultimele două examene sunt pregătite temeinic de selecționer, cu un turneu de pregătire în țara Turnului Eiffel.

Şi cât de departe era Franţa, prin faptul că avusesem o grupă aproape imposibilă, devine atât de aproape, după un 1-0 în Cipru şi un 1-1 la Bratislava, meci în care ne-am bătut cu cehoslovacii pentru calificare până în ultima secundă.

Echipa din ultimul meci, cu Cehoslovacia

Silviu Lung – Nicolae Negrilă, Costică Ștefănescu (C), Gino Iorgulescu, Nicolae Ungureanu –  Mircea Rednic, Ladislau Bölöni, Michael Klein- Ion Geolgău, Rodion Cămătaru, Romulus Gabor (min. 79, Ionel Augustin, min. 88, Alexandru Nicolae). Rezerve neutilizate: Vasile Iordache, Marcel Coraș și Gheorghe Hagi.

În jur de 7.000 de români au însoţit România în această deplasare, record absolut, iar Geolgău, cu golul din min. 62, a devenit eroul de la Bratislava. Și astfel, România revine la un turneu final după 14 ani (ultima calificare, la Mondialul din Mexic 1970).

România revine „Pe marile bulevarde ale fotbalului”, așa cum frumos evoca un documentar al televiziunii române!