Confirmare: David Popovici este campion european de juniori la 200 m liber

Confirmare: David Popovici este campion european de juniori la 200 m liber. În finală, românul a terminat primul, cu timpul de 1:45.45. 

confirmare
Credit: Facebook FRNPM

Dublu campion mondial de seniori, David Popovici face spectacol și la Campionatele Europene de juniori care se dispută între 5 și 10 iulie în Complexul de Natație din Otopeni.

După ce a terminat pe primul loc cu echipa de ștafetă de 4×100 m liber a României, sportivul de 17 ani a luat aurul și în proba de 200 m liber, la capătul unei curse pe care a condus-o de la un capăt la altul.

Popovici a terminat cursa cu timpul de 1:45.45, la mai mult de două secunde de ocupantul locului secund, italianul Lorenzo Galossi (1:47.71). Medalia de bronz a fost cucerită de britanicul Jacob Whittle (1:47.85).

Dublul campion mondial de seniori a participat miercuri și în finala probei mixte de 4×100 metri liber, unde, alături de Ştefan Cozma, Anastasia Bako şi Irina-Ana Preda, a cucerit  pentru România medalia de argint, cu timpul de 3:29.35.

Pe primul loc s-a clasat Ungaria (3:28.83), în timp ce pe locul trei a terminat ștafeta Poloniei (3:29.85).

Cărți poștale cu David Popovici

Romfilatelia a transmis miercuri, 6 iulie, că în onoarea „performanţei remarcabile” a înotătorului David Popovici a fost emis un întreg poștal.

„Grafica sugestivă a acestui întreg poştal este însoţită de textele în care sunt prezentate titlurile câştigate, în premieră pentru România: „Campion mondial la înot, proba de 200 m liber şi 100 m liber, Budapesta – 2022”, precum şi performanţa ca fiind „Primul român medaliat la un Campionat Mondial de Nataţie – proba masculină””, a transmis Romfilatelia.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...