Care pe care! Simona vs Sorana, în „optimi” la Indian Wells

Care pe care! Simona Halep o va întâlni pe Sorana Cîrstea în „optimi” la Indian Wells, după ce sportivele din România au trecut, luni, în faza a treia a competiției, de Cori Gauff, și, respectiv, de Anna Kalinskaia. 

care pe care
Credit: eurosport.ro

În turul 3 la Indian Wells, Simona Halep (30 de ani, 26 WTA) a învins-o, scor 6-3, 6-4, pe americana Cori Gauff (18 ani, 17 WTA), la capătul unui meci de o oră și 17 minute disputat pe un vânt puternic, în care sportiva noastră nu și-a pierdut niciodată serviciul.

„Nu e uşor să găseşti ritmul pe vânt. Dintr-o parte trebuie să joci un tenis, de pe partea cealaltă trebuie să joci un tenis diferit. A fost greu să ajustez, dar ştiam că pot juca un tenis bun pe vânt, când eram copil jucam bine împotriva adversarelor care lovesc puternic”, a spus Simona Halep după meci.

„E important să te controlezi şi să încerci să câştigi, fără să conteze cum joci. Important să câştigi. Am fost calmă pe teren, nu am vorbit prea mult, lucrez la asta”, a mai declarat Simona Halep.

La rândul ei, în turul 3 al competiției din California, SUA, Sorana Cîrstea (31 de ani, 27 WTA) a dispus, scor 5-7, 6-1, 6-0, de rusoaica Anna Kalinskaia (23 de ani, 90 WTA), jucătoare prezentă pe tablul principal ca lucky loser.

Cîrstea s-a certat cu toată lumea

Meciul dintre Cîrstea și Kalinskaia s-a disputat în condiții speciale, pentru că, pe o arenă vecină, jocul Diego Scwartzman – Emil Ruusuvuori a avut loc într-un adevărat vacarm.

Sorana Cîrstea a fost nervoasă, s-a certat cu arbitrul de scaun, apoi cu antrenorul ei, Adrian Cruciat, dar, în final, a reușit să revină în joc și să se califice pentru prima oară în „optimi” la Indian Wells.

Vezi și:   Ganea şi Kone, ce lecţie pentru Steaua!

Pentru calificarea în optimile de finală ale turneului californian, Halep și Cîrstea și-au asigurat un cec în valoare de e 94.575 de dolari şi 120 de puncte WTA.

Care pe care: Sorana conduce cu 2-1 în meciurile directe

Simona Halep și Sorana Cîrstea s-au mai întâlnit de trei ori în circuitul profesionist, ultima oară însă în 2010.

Sorana Cîrstea conduce cu 2-1 la jocurile directe, după victoriile din sferturile turneului ITF București 2008, scor 3-6, 6-3, 6-1 și din calificări la Cincinnati 2010, scor 6-2, 6-4.

Singurul succes al Simonei Halep s-a înregistrat tot în 2010, în optimile de finală ale turneului de la Marbella, scor 6-4, 7-6.

Cine se va califica în sferturile de finală ale turneului va câștiga 179.940 dolari și 215 puncte WTA.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...