Nadia Comăneci e principalul susţinător al Special Olympics România. Ea a participat azi la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de Vară din Los Angeles pentru persoanele cu dizabilități intelectuale.

Implicată activ în organizarea celui mai important eveniment sportiv și umanitar din lume al acestui an și, de asemenea, cea mai mare competiție care are loc în Los Angeles de la Olimpiada din 1984, Nadia Comăneci a fost alături de delegația României în cadrul Ceremoniei de Deschidere a Jocurilor Mondiale De Vară Special Olympics, unde a participat și Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama.
Jocurile Mondiale De Vară Special Olympics se desfășoară până în ziua de 2 august și reunesc 177 de țări, cu 7000 de sportivi care vor concura la 25 de discipline. După modelul Jocurilor Olimpice, această competiție are loc la fiecare 4 ani.
Delegația României va participa la acest eveniment cu 29 de sportivi, dintre care 23 cu dizabilități și 6 sportivi parteneri, iar disciplinele la care vor puncta sunt următoarele: înot, gimnastică artistică, bocce (joc de origine italiană în care se urmărește plasarea unei serii de mingi cât mai aproape de o minge reper a adversarului), tenis de masă, atletism și fotbal.
La ediția anterioară desfășurată la Atena, România a câștigat 21 de medalii: 5 de aur, 9 de argint şi 7 de bronz.
Alături de Nadia Comăneci, alți sportivi, precum Andreea Răducanu, Cristina Neagu, Andrei Roșu, și-au manifestat susținerea pentru echipa României pe rețele de socializare.
Credit foto: Special Olympics România
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.





































