Doctor Cezar va fi lector la SBA: „Curățenie în cămara cu emoții negative”

Doctor Cezar, un cardiolog pasionat de nutriție, sport și psihologie, va fi lector la cursurile Sports Business Academy. Prezent anual la numeroase congrese și cursuri internaționale, el participă activ și la diverse intervenții terapeutice.

Doctor Cezar

„Sunt Cezar, un cardiolog nonconformist, pasionat de nutriție, sport și psihologie, iar anii de formare i-am petrecut în Institutele de Boli Cardiovasculare din Timișoara și Iași, în departamentele de primiri urgențe, ambulator, terapie intensivă, cardiologie intervențională și electrofiziologie”, se caracterizează doctorul, care a ales să-și orienteze cariera către prevenție, promovând un stil de viață echilibrat.

A ales acest drum după ce a participat activ la diverse intervenții terapeutice dintre cele mai spectaculoase, cum ar fi implanturi de stent, ablații prin radiofrecvență, intervenții chirurgicale pe cord deschis și proceduri de resuscitare.

Doctor Cezar: „Pentru un corp sănătos, avem nevoie de o minte sănătoasă”

„Pentru un corp sănătos, avem nevoie în primul rând de o minte sănătoasă, adică să facem curățenie în cămara cu emoții negative, uneori apelând și la ajutorul psihoterapiei”, este unul dintre principiile de bază ale doctorului nostru.

„Este foarte important să ne conectăm mai mult cu natura, să ieșim la soare cât mai des, să avem un somn de calitate, să facem mișcare, să consumăm o hrană echilibrată, să căutăm atât iubirea spirituală, dar și fizică, și să ne implicăm în proiecte motivaționale care să ne ofere scopul și bucuria de a trăi”, ne transmite doctor Cezar.

Printre lectorii la cursurile Sports Business Academy se numără campioni olimpici, mondiali și naționali și foarte mulți specialiști care au construit de la zero proiecte în sport. Printre surprizele de anul acesta: Roger Brosel, head of content LaLiga, Narcisa Lecușanu, fostă handbalistă în naționala României și actiual membru al Comitetului Executiv al Federației Internaționale de Handbal, și Cristina Pîrv, cea mai valoroasă jucătoare de volei din istoria României.

Vezi și:   A înotat după aur. David Popovici e dublu campion național, la 100 și 200 metri liber

Sursa foto: Doctor Cezar (Facebook)

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...