Victor Cornea a câștigat titlul la Yokohama, în proba de dublu. Românul și filipinezul Ruben Gonzales s-au impus, scor 7-5, 6-3, în fața cuplului japonez Tomoya Fujiwara/Masamichi Imamura, în finala turneului de tenis challenger din Japonia.

Favoriți numărul trei, Victor Cornea și Ruben Gonzales au câștigat la capătul unui meci decis într-o oră și 12 minute, după un prim set în care adversarii au condus cu 5-3.
În tururile anterioare, românul și partenerul său filipinez au trecut de S. Shimabukuro / Y. Watanuki, scor 3-6, 7-5, 10-6, iar apoi de doi jucători din România, Nicholas David Ionel și Filip Jianu, scor 6-2, 5-7, 10-6.
În semifinale, Cornea și Gonzales au trecut de de perechea T. Ichikawa / Y. Mochizuki (Japonia), scor 7-6, 7-6.
Pentru succesul de la Yokohama, Cornea și Gonzales au fost recompensaţi cu 3.100 de dolari şi 80 de puncte ATP la dublu.
Cu acest rezultat, Victor a atins un nou maxim al carierei, urcând 9 poziții în clasamentul ATP de dublu, până pe 117.
Victor Cornea are 5 titluri challenger
Component al formației de Cupa Davis a României, Cornea şi-a trecut în palmares al cincilea său titlu challenger.
Jucătorul de tenis român în vârstă de 29 de ani s-a impus de câte două ori la Praga (Challenger 50) şi la Forli (Challenger 80).
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.



































