Upgrade pentru fotbalul românesc

De ceva vreme, fotbalul românesc se confruntă cu o problemă majoră, și anume  numărul din ce în ce mai redus al suporterilor.

liverpool_2189291b

Am citit că pentru o prezență a fanilor în număr cât mai mare la meciuri este nevoie de stadioane moderne. Ok, se investește în infrastructură, se construiesc stadioane moderne… Și mai departe?

Numărul spectatorilor nu va crește doar cu atât. Este nevoie de mai mult. Oamenii vor să urmărească un fotbal de calitate, vor să vadă spectacol. Asta este una dintre marile diferențe dintre campionatul românesc și La Liga, Bundesliga sau Premier League. Aceste campionate au resurse, calitate și, ce e mai important, au suporteri care umplu stadioanele cu mult mai mari decât cele existente la noi (fiecare suporter din UK poate afirma cu tărie „sport is my religion!”).

Conducerea FRF, cea a LPF și patronii echipelor din România trebuie să înțeleagă faptul că  sportul este despre oameni (oamenii reprezintă succesul, profitul, resursele, viitorul, motoarele pentru schimbare) și să acorde importanță oamenilor implicați în fenomen (jucători, antrenori, arbitri, specialiști)

Un alt aspect care trebuie luat în considerare este faptul că în sport se oferă servicii, experiențe, și nu produse. În cazul de față, FRF și LPF oferă ca serviciu un meci de fotbal. Acest meci nu este palpabil, nu îl poți testa dinainte să vezi cum va fi, experiența din timpul lui nu poate fi stocată, fiecare meci diferă, indiferent dacă este jucat între aceleași echipe (jucătorii pot fi diferiți, antrenorii, rezultatul). Din acest motiv, strategia de marketing pentru această categorie de consumatori trebuie să fie diferită de restul și, bineînțeles, mai puternică.

Vezi și:   Ghinion teribil pentru managerul Adrian Mutu la Dinamo

Pentru calitatea jocului, trebuie investit în academii. Fiecare club din UK sau alte țări occidentale are academia sa. Acest aspect aduce cu sine si rezultate, în timp, desigur.

Apoi, prin performanțele din cupele europene, în ipoteza că acestea vor veni dacă se lucrează de la bază spre vârf, vor apărea și sponsorii, cluburile își vor consolida brandul și vor atrage mai mulți suporteri.

Premier League, unul dintre cele mai puternice și mai spectaculoase campionate din lume, a încheiat în 2013 un contract fabulos cu BskyB, în valoare de 5,5 miliarde de lire, meciurile sunt transmise în 185 de țări.

Într-o discuție cu un oficial de la Liverpool FC, am aflat că, în cazul unei măriri de preț a biletelor, consecințele ar fi aproape neobservabile: în primul rând, pentru că lista de așteptare a fanilor ce vor să cumpere bilete este imensă, iar în al doilea rând, pentru că cea mai mare parte din bani vin din drepturile tv si de la sponsori.

Bineînțeles că nu vom ajunge vreodată la înălțimea Premier League, dar, pentru a produce valoare și spectacol, e nevoie de o schimbare majoră în managementul fotbalului românesc și al cluburilor de la noi.

Credit foto: soccersouls.com

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...