Managerul Mutu este implorat de fanii lui Dinamo să scape de Andone. Ar veni Șumudică, dar Astra nu își permite să îl dea afară. Iar Contra așteaptă telefonul prietenului de orgii.
„Negoiță nu e prost deloc, dar nu are lichidități”, a fost declarația lui Dumitru Dragomir. Partea cu lichiditățile poate fi explicația pentru care patronul lui Dinamo a ruinat toată construcția din sezonul trecut, hotărând să îi arate lui Rednic ieșirea din „Groapă”.
Nu numai că și Mevlja și alți câțiva fotbaliști utili și-au căutat un nou club. Cu mici excepții, Gnohere și Palic, jucători aduși de „Puriu”, nu au mai jucat nici ei nimic. Și uite-așa, Dinamo a ajuns pe locul 8, cu trei puncte deasupra Concordiei, echipă de la care a luat bătaie pe teren propriu.
Mutu a avut un ghinion teribil. A nimerit cum nu se putea mai prost în treaba asta cu manageriatul. Este ca un ministru de interne care, la o zi după învestire, se trezește pe cap cu o Revoluție. Fanii îl imploră să îl dea afară pe Andone. Vă imaginați scena? Cum ar fi să îl cheme Mutu în birou pe „nea Ando” și să îi spună că e concediat?
„Eu am contract ferm. Dacă la finalul sezonului nu suntem pe locurile 1-2, plec singur”, repetă Ioan Andone, parcă mai mult pentru sine. Se spune că ar putea fi înlocuit fie cu Cosmin Contra, fie cu Marius Șumudică. Da, cu Contra, care a lăsat-o pe Alcorcon pe 20 din 22. Contează și că e prieten de orgii cu Mutu.
Pe Șumudică îl recomandă performanța din sezonul trecut și antipatia aproape dementă la adresa Stelei. Dar nici acesta nu se dă dus de la Astra dacă nu primește banii prevăzuți în clauza de reziliere.
Umblă vorba că Niculae e decis să vândă cât mai mulți jucători la Steaua pentru a-l duce pe antrenor pe o asemenea culme a indignării, încât să nu-i mai pese de bani. Numai că, la cât de împăcat părea Șumudică la ultima conferință de presă, e puțin probabil ca strategia să aibă succes. Șumi e dispus să accepte orice umilință. Dacă mâine ar afla că Budescu, Teixeira, Lung, magazinerul și bucătarul au fost luați și ei de Gigi Becali, nu ar fi nicio problemă.
Ar mai fi și soluția Claudiu Niculescu pentru banca tehnică a lui Dinamo. Chiar cea mai viabilă: actualmente analist tv, „Claugol” este și iubit de fani, și ieftin. Negoiță nu are nevoie de multe lichidități ca să distrugă ce nu a distrus deja.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.