Tricolorii au luat 15 medalii la Balcaniada de tenis de masă!

Tricolorii au obținut 15 medalii la Balcaniada de tenis de masă de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina), 6 de aur, 4 de argint și 5 de bronz!

Aur pentru România au adus Irina Ciobanu (simplu feminin), Hunor Szocz (simpu masculin), Irina Ciobanu/Adina Diaconu (dublu feminin), echipa feminină (Adina Diaconu, Irina Ciobanu, Andreea Dragoman, Alina Zaharia), echipa masculină (Hunor Szocs, Cristian Chiriţă, Iulian Chiriţă, Andrei Istrate) și Andrei Istrate/Adina Diaconu (dublu mixt).

Medaliile de argint au fost obținute de Adina Diaconu (simplu feminin), Andrei Istrate (simplu masculin), Andreea Dragoman/Alina Zaharia (dublu feminin) şi Hunor Szocs/Cristian Chiriţă (dublu masculin).

Bronzul a fost cucerit de Andreea Dragoman și Alina Zaharia (simplu feminin), Iulian Chiriţă (simplu masculin), Andrei Istrate/Iulian Chiriţă (dublu masculin) şi Cristian Chiriţă/Irina Ciobanu (dublu mixt).

Finale între tricolorii noștri

La simplu feminin, Irina Ciobanu a învins-o în finală pe Adina Diaconu cu 4-3, în timp ce la simplu masculin Hunor Szocs l-a învins în finală pe Andrei Istrate, cu 4-3.

În finala de la dublu feminin, perechea Irina Ciobanu/Adina Diaconu a trecut de Andreea Dragoman şi Alina Zaharia cu 3-2, în timp ce la dublu masculin sârbii Aleksa Gacev/Nemanja Djilas au câştigat titlul după 3-0 în finala cu Hunor Szocs şi Cristian Chiriţă.

Sursa foto: Federația Română de Tenis de Masă (Facebook)

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...