Simona, încă un pas până la finală! Cine este Flavia Pennetta

 

UPDATE Meciul Simonei Halep contra Flaviei Pennetta a fost reprogramat de organizatorii US Open din cauza ploii şi se va juca vineri, ora 18:00.

Ultimul hop pe care îl are de trecut Simona înainte de a doua finală de Grand Slam a carierei, după cea de la Roland Garros de anul trecut, se numeşte Flavia Pennetta.

simonasferturi

Simona Halep a demonstrat încă o dată că este cea mai bună jucătoare pe hard în 2015. După finalele jucate la Toronto şi Cincinnati, Simona Halep a avut un parcurs excelent la US Open.

Până acum, a reuşit să le elimine pe Marina Erakovic, Katerina Bodarenko, Shelby Rogers, Sabine Lisicki şi Viktoria Azarenka şi a cedat doar două seturi, unul în faţa lui Lisicki şi unul aseară, în faţa Azarenkăi.

De cealaltă parte, Flavia Pennetta, o jucătoare ajunsă la 33 de ani, a câştigat 10 titluri, cu unul mai puţin decât Simona Halep.

Cele mai mari performanţe la un turneu de Grand Slam le-a avut chiar la US Open, unde a reuşit să ajungă de două ori în faza semifinalelor. Până acum, italianca a trecut de Jarmila Gajdosova, Monica Niculescu, Petra Cetkovska, Samantha Stosur şi Petra Kvitova.

Pennetta este una dintre cele mai bune jucătoare ale Italiei, reuşind să câştige 4 titluri cu echipa sa la Cupa Fed. Italianca este şi o jucătoare excelentă de dublu, fost număr 1 mondial în 2011, a câştigat Australian Open şi Turneul Campioanelor.

Pennetta şi Halep s-au întâlnit de patru ori până acum, Simona reuşind să învingă o singură dată, în martie, la Miami, scor 6-3, 7-5.

Pentru accederea în semifinală, cele două jucătoare au fost recompensate cu câte un cec în valoare de 805.000 de dolari şi 780 puncte WTA. Simona Halep a ajuns în acest moment la peste 10 milioane de dolari castigaţi din tenis,  în timp ce Pennetta a strâns cu aproximativ un milion de dolari mai mult. Însă, în acest an, Simona a acumulat nu mai puţin de 3,5 milioane de dolari, în timp ce Flavia doar 1,5 milioane de dolari.

Lăsând la o parte performanţa de a juca o finală de Grand Slam, şi miza financiară este una uriaşă. Cea care va câştiga meciul va primi un premiu în valoare de 1,6 milioane de dolari, iar cea care va câştiga turneul va fi recompensată cu 3,3 milioane de dolari.

Flavia Pennetta se teme de românca noastră!

Halep pare că nu e la fel de puternică precum Vika (n.r. – Victoria Azarenka), dar de fapt este. Cred că e mult mai puternică. Pentru a reuşi o lovitură câştigătoare împotriva ei, trebuie să termini punctul de şapte ori. E mereu acolo, mingea vine totdeauna înapoi de la ea. Cred că va fi un maraton meciul cu ea”, a declarat italiancă de pe locul 26 WTA.

Halep ştie ce are de făcut pentru a o învinge pe italiancă.

O ştiu pe Flavia, am jucat împotriva ei la Miami, anul acesta. Joacă inteligent, luptă, ştiu că nu renunţă niciodată. Am văzut un pic din partida ei cu Kvitova cînd făceam încălzirea pentru meciul meu. Ştiu că are un rever foarte bun şi va trebui să joc mai inteligent decît de obicei. Trebuie să fiu agresivă, aşa cum am făcut în a două parte a meciului cu Victoria. Trebuie să o fac pe Pennetta să alerge, aşa cum fac cu toate adversarele„, a declarat Simona despre adversara sa.

Meciul dintre locul 2 şi locul 26 WTA este programat joi noapte, în jurul orei 04:00, după terminarea primei semifinale dintre Serena Williams şi Roberta Vinci.

Credit foto: pariuri1x2.ro

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...